Cristian Popa - vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 februarie 2016

Fostul viceguvernator al BNR, Cristian Popa, a fost numit vicepreşedinte şi membru al Comitetului de direcţie al Băncii Europene de Investiţii (BEI) de către Consiliul guvernatorilor băncii,alcătuit din cei 28 de miniştri de finanţe din Uniunea Europeană.

Popa a fost numit de Consiliul guvernatorilor BEI în baza unei propuneri a Ministerului Finanţelor Publice din România. El va prelua funcţia la 1 martie 2016.

Cristian Popa a declarat: "Este o onoare şi un privilegiu să mă alătur Comitetului de direcţie al băncii şi aştept cu interes să sprijin implicarea băncii în România, Europa şi la nivel mondial. În ultimii 25 de ani, Banca Europeană de Investiţii a jucat un rol crucial în sprijinirea unor oportunităţi economice mai favorabile, a accesului la finanţare, a inovării şi infrastructurii atât în Europa şi în afara acesteia şi aştept cu nerăbdare să contribui la activitatea în echipă a băncii, pe baza palmaresului său notabil şi a experienţei demonstrate".

Popa îl înlocuieşte pe actualul reprezentant al României la BEI, Mihai Tănăsescu, aflat în acest post din 2012, dar în concediu prelungit, din octombrie 2014, în contextul unei anchete DNA privind licenţele Microsoft, în care sunt implicaţi alţi opt foşti miniştri, acuzaţi de luare de mită într-una dintre cele mai mari afaceri de pe piaţa locală de IT. Atribuţiile sale au fost preluate de ceilalţi vicepreşedinţi BEI.

Înainte de numirea sa la BEI, Cristian Popa a fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).

El are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator.

La mijlocul anul 2014, când a părăsit BNR, Popa era cel mai longeviv membru al conducerii executive a băncii centrale după Mugur Isărescu, obţinând primul mandat de viceguvernator în 1998. Când a intrat în board era cel mai tânăr membru al consiliului de administraţie al BNR, la 34 de ani, potrivit Mediafax.

În cadrul băncii centrale, Popa a fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară şi cu relaţiile internaţionale.

De asemenea, în 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variaţia indicelui preţurilor de consum.

Cristian Popa a deţinut şi funcţia de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială şi a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE.

În plus, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii, precum şi activităţile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007). În această calitate, acesta a coordonat direcţiile de politică monetară, cercetare, publicaţii, modelare econometrică şi prognoze, afaceri europene şi relaţii internaţionale, precum şi stabilitate financiară. Printre responsabilităţile acestuia s-au numărat conducerea grupului de lucru al BNR pentru ţintirea inflaţiei, coordonarea participării BNR în dialogul cu agenţiile de rating suveran şi băncile de investiţii, precum şi un rol cheie în negocierile BNR şi activităţile de zi cu zi cu instituţiile financiare internaţionale.

Cristian Popa are un doctorat în ştiinţe economice, cu o specializare în economie internaţională/politici monetare comparate, acordat de Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Vicepreşedinţii BEI sunt numiţi de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administraţie.

Preşedintele BEI şi cei opt vicepreşedinţi compun Comitetul de direcţie, organul executiv colegial permanent al băncii. Sub autoritatea preşedintelui băncii şi sub controlul Consiliului de administraţie, Comitetul de direcţie gestionează afacerile curente ale BEI, pregăteşte deciziile pentru administratori şi asigură executarea acestor decizii.

BEI reprezintă instituţia financiară a Uniunii Europene, având ca acţionari cele 28 de state membre, iar Consiliul Guvernatorilor BEI cuprinde miniştrii de finanţe din cele 28 de state UE. Instituţia acordă împrumuturi în principal statelor UE, la dobânzi foarte avantajoase pentru investiţii în domenii precum transport, comunicaţii, industrie, agricultură, energie, educaţie, sănătate şi IMM-uri.

Vicepreşedintele român coordonează activităţiile de finanţare din România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia şi ţările AELS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb