CRISTIAN ROŞU (ASF): Asigurările de sănătate şi educaţia financiară, provocările anului 2019

V.D.
Bănci-Asigurări / 22 ianuarie 2019

Cristian Roşu

Cristian Roşu

Prezent astăzi la evenimentul "XPRIMM Time for business - Provocările anului 2019" Cristian Roşu - vicepreşedintele ASF, a declarat: "Din datele disponibile pe baza raportărilor primite la 30.09.2018, valoarea totală a primelor brute subscrise de către cele 29 de societăţi de asigurare active a fost de 7,47 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 2% fată de aceeaşi perioadă a anului 2017, când valoarea înregistrată a fost de 7,32 miliarde lei.

Piaţa a continuat să fie dominată de asigurările generale - pondere 79% - cu un volum de prime brute subscrise de 5,88 miliarde lei, în creştere cu 2% faţă de perioada similară a anului 2017, în timp ce asigurările de viaţă au reprezentat 21% din totalul primelor brute subscrise, cu un volum de prime brute subscrise de 1,59 miliarde lei înregistrând o creştere de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Asigurările de raspundere civilă auto (RCA), cu un volum de prime brute subscrise de 2,69 miliarde lei, au continuat să deţină ponderea principală - 46% - în totalul de prime brute subscrise pentru asigurările generale.

În cazul asigurărilor RCA s-a înregistrat o scădere a volumului de prime brute subscrise cu 6% faţă de primele 9 luni ale anului precedent, însă numărul contractelor de asigurare încheiate a crescut (6.093.155 faţă de 5.643.732).

Din datele statistice disponibile în acest moment se poate aprecia ca piaţa asigurărilor nu a înregistrat modificări semnificative şi apreciem că aceeaşi va fi tendinţa şi pentru anul 2019.

Cu toate acestea, apreciem anul 2019 ca unul plin de provocări în activitatea industriei, pornind de la obiectivele pe care ni le-am propus.

Unul dintre acestea este legat de consolidarea implementării noilor directive care au generat modificări de substanţă în 2018, şi anume GDPR şi IDD, aceasta din urmă vizând două direcţii extrem de importante, pe de o parte distribuţia, reglementă recent prin Norma 19/2018 şi pe de altă parte pregătirea profesională reglementată prin Norma 20/2018.

Preocuparea noastră principală va fi îndreptată în direcţia punerii corecte în aplicare a prevederilor celor două norme, având ca rezultat conduita în relaţia cu consumatorul.

Dealtfel, conduita în relaţia cu consumatorul trebuie să aibă ca rezultat creşterea gradului de cuprindere în asigurare, România înregistrând un grad de penetrare de doar 1,21% din PIB faţă de valori mult mai mari care se înregistrează în ţările dezvoltate (12% Franţa şi 6% Germania).

Cei doi indicatori care dau imaginea de ansamblu asupra pieţei asigurărilor, şi anume gradul de penetrare şi gradul de concentrare, denotă o piaţă mică comparativ cu PIB, ceea ce, la prima vedere constituie un aspect negativ.

Acest lucru trebuie văzut însa ca o oportunitate întrucât există loc de creştere, piaţa românească dispunând de un potenţial înca foarte mare.

În acest sens, vom continua să ne implicăm în acţiunile de educaţie financiară începute şi, de asemenea, vom avea în vedere demararea altor activitaţi noi, astfel încat consumatorul de produse de asigurare să înteleagă care sunt produsele de care are nevoie şi ce asteptări trebuie să aibă, atât de la produsele achiziţionate cât şi de la serviciile pe care trebuie să le primească din partea distribuitorilor şi a societăţilor de asigurare.

Pornind de la aceste lucruri, provocările anului 2019 sunt legate de:

- Revizuirea Legii 132/2017 a RCA, în acord cu Directivele Europene care se vor produce în prima parte a anului 2019, cu câteva modificări ce vor avea menirea de a crea mai multă flexibilitate şi premisele maturizării acestui segment de asigurări;

- Modificări aduse Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor ce au ca scop creşterea gradului de penetrare;

- Modificarea Legii 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, prin care vom crea de fapt o lege comună cu Legea 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor astfel încât să rezulte un cadru complet de intervenţie timpurie în situaţii nefavorabile;

- Legea privind societaţile mutuale de asigurare, aflata înca în dezbatere şi care va constitui un element de noutate pe piaţa românească de asigurări;

Cea mai mare provocare a anului 2019 este dată însă de asigurările de sănătate, care vor trebui acceptate şi în mediul public, un posibil parteneriat având ca rezultat crearea de surse alternative de finanţare pentru prestatorii publici de servicii medicale şi nu în ultimul rând, creând consumatorului accesul la servicii medicale complete, de calitate şi alternative."

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb