"Criza din 2008-2010 a fost una a încrederii în sistemul bancar"

Vasile Coman: Pentru că sunteţi profesor de drept şi ştiţi ce înseamnă procesele dintre clienţi şi bănci, vă adresez o întrebare pe care, probabil, toată lumea şi-o pune: Cum este posibil ca un om să se poată judeca cu o bancă şi ce ar avea o bancă de câştigat judecându-se cu un client?

Radu Rizoiu: Prima dată, în drept, s-a pus problema dacă un om poate chema în faţa instanţei o bancă sau o instituţie. Şi poate face acest lucru, pentru că o bancă este tot o persoană, dar juridică. Când se duce un consumator în instanţă, se prezintă în faţa judecătorului cu actul de identitate şi s-a terminat orice identificare. Dacă vine banca în instanţă ea trebuie să spună de cine este reprezentată, să aducă un maldăr de hârtii din care să demonstreze că aceia care au semnat hârtiile în numele băncii sunt cu adevărat reprezentanţii băncii. Din punctul acesta de vedere banca are un handicap la început. Ea trebuie să demonstreze faptul că există şi să spună cine este! Odată ce am acceptat că şi banca e ca un om, adică ne putem judeca cu ea şi putem să o considerăm drept o persoană, lucrurile încep să se simplifice. Şi consumatorul e o persoană, şi banca este o persoană, deci amândoi sunt pe o poziţie de egalitate. Chiar dacă noi ne uităm la câţi bani avem noi în buzunar şi cât are banca în conturi şi ni se pare că această egalitate nu există. Din punct de vedere juridic cei doi se află pe o poziţie de egalitate!

Apoi ne punem întrebarea cu ce se ocupă băncile. Băncile sunt nişte generatoare de litigii? Scopul lor în viaţă este să se judece? Răspunsul e negativ! Şi atunci care e scopul băncilor? Păi un posibil răspuns ar fi că băncile vor să aibă bani! Nici aici nu este atât de simplu! Dacă ne uităm la structura activităţii bancare, observăm că ea se face întotdeauna - cum era titlul unui film mai vechi cu Danny de Vito - cu banii altora - Other people's money. Banii nu sunt ai băncii, ea este doar un intermediar! Şi atunci care este rolul băncii? Anul acesta a fost un mare scandal cu acea bancă din California care a dat faliment pentru că deponenţii s-au dus grămadă să îşi retragă banii în urma unor zvonuri. Şi acum ne dăm seama care este esenţa unei băncii: încrederea!

Banca numai aparent lucrează cu bani, de fapt ea lucrează cu încrederea deponenţilor care depun banii lor la bancă, pe de altă parte cu încrederea clienţiilor care cer împrumuturi. De altfel, credit are acelaşi radical ca şi cuvântul încredere! Criza din 2008-2010 a fost o criză a încrederii în sistemul bancar!

Vasile Coman: Cum au evoluat litigiile dintre bănci şi clienţi în ultimii ani? Aţi pomenit de criza financiară după care au început multe procese dintre bănci şi clienţi... Ne aflăm la CSALB şi este evident rolul acestei instituţii în a reduce numărul proceselor.

Radu Rizoiu: În perioada 2010-2012, când au început multe dintre procese, erau mii de oameni nemulţumiţi de activităţile băncilor. Atunci, băncile au intrat într-o logică a conflictului: "Ah, dacă e supărat clientul pe mine, îi arăt că eu ar trebui să fiu suparat, că eu am dreptate!" Departamentele juridice din bănci s-au trezit peste noapte în mari case de avocatură care trebuiau să gestioneze mii de litigii. Managementul băncilor se temea să accepte cererile clienţilor şi credea că dacă vor face asta, indicatorii financiari se vor prăbuşi. Şi atunci au zis: "Trebuie să tăiem de la rădăcină, să spunem clientului că nu are dreptate". Acum, privind înapoi, nu neaparat cu mânie, observăm că a fost o logică greşită! Pentru că s-a intrat într-o buclă de feed-back negativ, iar oamenii s-au simţit neînţeleşi. Unii erau intrigaţi de faptul că banca nu înţelege că li s-a diminuat salariul cu 25%, de exemplu. Astfel, numărul de procese în loc să se tempereze, s-a mărit. Băncile şi-au dat seama că nu pot ţine pasul cu această spirală inflaţionistă a numărului de litigii, dar nici nu ştiau cum să iasă din ea! Şi aici mi se pare că momentul CSALB a fost un punct de răscruce! Pentru că CSALB a venit şi a arătat o alternativă: "Puteţi să ieşiţi din acest cerc vicios pentru că nu trebuie neapărat să vă duceţi în instanţă unde procesele durează câţiva ani şi se adaugă costuri mari!" S-a creat astfel un cadru instituţionalizat în care clientul a putut sta la aceeaşi masa cu banca, să îşi spună fiecare punctul de vedere şi să găsească o soluţie de compromis.

Vasile Coman: Aţi amintit de falimentul Silicon Valley Bank. Vedem că băncile pot da faliment, iar istoria se poate repeta. Credeţi că băncile au învăţat această lecţie de care aţi pomenit, inclusive a litigiilor cu clienţii, iar Banca Naţională sau CSALB vor putea altfel să administreze o astfel de criză?

Radu Rizoiu: Cred că da! Şi e mai mult decât o simplă speranţă subiectivă de-a mea. Primii 3-4 ani ai CSALB au fost pentru ca băncile să se convingă că se poate şi altfel. Observând cazuri concrete, cu negocieri reuşite între consumatori şi bănci, şi-au dat seama că se poate şi au început să fie ele însele mai deschise la concilierea cu clienţii. Astăzi, dacă se va ajunge la o nouă criză financiară, băncile au şi această alternativă de soluţionare prin conciliere. În plus, nu cred că vom asista la falimente, pentru că există un întreg etaj în BNR care este pregătit să intervină în cazul redresării unei bănci aflate în dificultate. Există oameni care se pregătesc de câţiva ani, la cererea Uniunii Europene şi a reglementărilor apărute după criza de acum 15 ani, pentru aceste scenarii. În plus, CSALB poate fi un amortizor al acestor şocuri! Din păcate, ciclicitatea crizelor economice nu poate fi evitată. Nici comunismul nu a putut face asta, deşi planificarea urma doar traictorii ascendente. Ce putem noi face este să limităm amplitudinea crizelor.

Vasile Coman: Caracterul unui om se dezvăluie în momementele grele, de criză. Au fost câţiva ani cu vremuri bune, cu dobânzi mici, cu creştere economică, iar băncilor le-a fost uşor să se înţeleagă cu clienţii. Ce se va întâmpla de acum înainte?

Radu Rizoiu: La nivel de mentalitate, am impresia că băncile deja au învăţat că lucrurile nu se fac numai cu cifre de rentabilitate imediată. La începutul CSALB, departamentele juridice din bănci spuneau: "Ce sens are să mă înţeleg cu clientul când statisticile mele spun că pe o anumită speţă rata mea de câştig în instanţă este de 90%? Prin urmare, îmi fac nişte calcule pur matematice şi îmi iese că voi pierde doar în 10% din cazuri". Dar au înţeles că o conciliere le aduce un câştig pe termen lung, pentru că acel client cu care banca s-a împăcat va aduce şi alţi prieteni cărora le va spune: "Este o bancă cu care te poţi înţelege şi care găseşte soluţii atunci când tu te afli într-o situaţie dificilă".

Legat de caracterele oamenilor, sunt exemplele şi cu clienţi de rea-credinţă care vor să câştige mai mult, nu neapărat să evite nişte pierderi. Dar piaţa se reglează, aşa cum a fost cu Volksbank: a dispărut de pe piaţă tocmai pentru că a avut un set de clauze contractuale care nu erau adaptate la această piaţă. Ei au privit-o simplist: "Dacă aruncăm riscul la client, noi nu vom putea să pierdem". Realitatea a arătat că tocmai atunci banca a pierdut atât de mult încât a trebuit să iasă de pe piaţă.

Vasile Coman: Ce rol credeţi că are educaţia financiară în toate aceste probleme ale băncilor, ale clienţilor, a litigiilor dintre bănci şi clienţi?

Radu Rizoiu: Fără a fi vorba doar de un slogan, în momentul în care intri într-o relaţie cu banca trebuie să înţelegi atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative, pentru că nimeni nu se asigură că ne va fi bine dacă noi nu ne facem calculele despre cum va fi bine.

În materie de servicii financiare, în ultimii 30 de ani, acestea au devenit extrem de sofisticate. Banii nu au valoare în sine, ci pentru că noi credem în ei, credem în acest mecanism de schimb de bunuri şi servicii pe baza unui etalon de valoare. Cum spunea Harari: "În momentul în care nu mai credem în bani, haosul aşteaptă la colţul acestei societăţi".

Aşa cum înţelegem ce înseamnă banii, trebuie să înţelegem ce înseamnă un credit, ce înseamnă o rată, ce înseamnă o dobândă variabilă, o rată variabilă a dobânzii. Mi s-a întâmplat la Institutul Naţional al Magistraturii ca nişte auditori, oameni care se pregătesc să devină judecători sau procurori, să nu ştie ce este aceea rată a dobânzii. Evident că educaţia financiară este esenţială.

Eu cred că educaţia financiară este cheia pentru dezvoltarea acestui sector financiar-bancar, aşa cum educaţia, în general, este cheia pentru dezvoltarea societăţii.

Vasile Coman: Mulţumesc!