Criza energiei din China se agravează

S.B.
Internaţional / 16 octombrie 2021

Criza energiei din China se agravează

Criza energiei din China s-a agravat vineri, preţurile cărbunelui atingând niveluri record, răcirea vremii şi creşterea preţurilor gazelor făcând ca marile companii energetice să caute contracte pe termen lung cu furnizori americani, informează news.ro.

În Uniunea Europeană, liderii urmează să decidă săptămâna viitoare măsuri de urgenţă pentru protejarea populaţiei de creşterea preţurilor energiei.

Securitatea energetică este pe primul loc în agendele guvernelor din Asia şi Europa, în condiţiile în care oferta insuficientă de cărbune şi preţurile mari ale gazelor au dus la pene de curent şi au afectat fabrici care aprovizionează companii mari precum Apple, într-o perioadă în careeconomiile îşi revin după restricţiile legate de coronavirus.

China, cel mai mare exportator din lume, a fost afectată în mod special, iar companii energetice majore, cum sunt Sinopec şi China National Offshore Oil Company (CNOOC) sunt în negocieri avansate pentru contracte pe termen lung cu exportatorii americani de gaze naturale lichefiate (GNL), potrivit unor surse citate de Reuters.

Discuţiile ar putea duce la tranzacţii în valoare de zeci de miliarde de dolari, care ar creşte importurile de GNL ale Chinei din Statele Unite în următorii ani.

Prin contrast, la apogeul tensiunilor comerciale chino-americane din 2019, comerţul cu gaze între cele două ţări s-a blocat.

"La fel ca întreprinderile de stat, companiile sunt toate sub presiune pentru a menţine securitatea aprovizionării, iar tendinţa recentă a preţurilor a schimbat profund opinia conducerii faţă de aprovizionarea pe termen lung", a declarat un trader din Beijing.

Într-o lovitură dată luptei împotriva încălzirii globale, China şi alte ţări au apelat pe termen scurt la cărbune.

eijingul a luat, de asemenea, o serie de măsuri pentru a limita creşterea preţurilor, inclusiv creşterea producţiei interne de cărbune şi reducerea livrărilor către industriile mari consumatoare de energie.

Cel mai activ contract pe termen lung pentru cărbune, cu livrare în ianuarie, Zhengzhou CZCc1, a atins vineri un record de 1.669,40 yuani (259,42 dolari) pe tonă, crescând cu peste 200% în acest an.

China a informat consumatorii că aprovizionarea cu energie va fi asigurată pentru sezonul de încălzire de iarnă.

Preşedintele Vladimir Putin a spus săptămâna aceasta Europei că Rusia, cel mai mare furnizor de gaze din regiune, ar putea livra mai multe gaze dacă i se va cere, pentru a ajuta la diminuarea creşterii preţurilor pe care o îatribuie parţial reticenţei Europei de a încheia contracte pe termen lung.

Unii politicieni europeni au spus că Rusia foloseşte creşterea preţurilor gazelor ca un instrument de presiune pentru punerea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2, susţinut de Gazprom, care ocoleşte Ucraina - o acuzaţie pe care Rusia o neagă.

Operatorul gazoductelor din Ucraina a declarat vineri că volumul de gaz rusesc pompat prin Ucraina către Europa a scăzut sub volumul prevăzut în contractul actual de tranzit.

"Acest comportament al Gazprom merită atenţia specială a Europei, deoarece, în pofida deficitului semnificativ de gaze din UE şi a preţurilor maxime, Gazprom nici măcar nu foloseşte capacitatea pentru care a plătit deja", a declarat Serghei Makogon, şeful operatorului , referindu-se la exportatorul de stat din Rusia.

Gazprom nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

Preţurile petrolului au atins vineri un maxim al ultimilor trei ani, urcând la peste 85 de dolari pe baril în urma prognozelor privind un deficit al ofertei în următoarele câteva luni, în timp ce preţurile mari ale gazelor şi cărbunelui au provocat trecerea la produsele petroliere.

Ministrul polonez al climei a declarat vineri că guvernul va aloca o sumă suplimentară de 1,5 miliarde de zloţi (380 de milioane de dolari) subvenţiilor pentru consumatori, pentru a uşura impactul creşterii preţurilor cu amănuntul.

De asemenea, Germania a confirmat că va reduce o taxă suplimentară pentru energia verde din facturile consumatorilor, pentru a atenua creşterea facturilor la utilităţi.

Banca olandeză ABN Amro a avertizat că este puţin probabil ca preţurile angro ale gazelor din Europa să revină la nivelurile "normale" înainte de 2023.

Norvegia, al doilea cel mai mare furnizor de gaze din Europa, a fost printre câştigătorii crizei energetice, raportând luna trecută un excedent comercial record, în creştere cucu 28%, până la 53,7 miliarde de coroane norvegiene (6,37 miliarde de dolari), datorită creşterii veniturilor din vânzarea de gaze, au arătat datele oficiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb