Asasinarea unui georgian la Berlin aruncă Germania şi Rusia într-o criză diplomatică, după ce doi membri ai Ambasadei Rusiei, căreia Guvernul Angelei Merkel îi reproşează că nu "cooperează" în anchetă, au fost expulzaţi, relatează AFP.
"Autorităţile ruse, în pofida unor solicitări repetate şi insistente la nivel înalt, nu au cooperat suficient în ancheta cu privire la uciderea lui Tornike K." în august, în centrul capitalei germane, anunţa miercuri Ministerul german de Externe.
Parchetul federal german, însăcrinat cu dosare de spionaj, a preluat anterior, miercuri, ancheta cu privire la această crimă în care principalul suspect este un rus în vârstă de 54 de ani, arestat sub o identitate falsă imediat după fapte.
Această autoritate judiciară consideră că crima a fost comisă "fie în contul unor entităţi de stat ale Federaţiei ruse, fie în cel al Republicii autonome cecene".
Catalogând această decizie drept "inamicală şi fără fundament", Moscova a avertizat că această expulzare nu va rămâne fără replică - o linie de apărare similară celei din scandalul Skripal, care poartă numele acestui fost dublu agent rus otrăvit în 2018 la Salisbury, care a declanşat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.
În marja summitului NATO din Marea Britanie, Angela Merkel a anunţat miercuri că urmează să abordeze acest subiect cu preşedintele rus Vladimir Putin, săptămâna viitoare, într-o întâlnire deja programată.
Acest scandal "nu va avea incidenţă" asupra negocierilor consacrate procesului de pace din Ucraina luni, la 9 decembrie, la care iau parte preşedinţii francez Emmanuel Macron şi ucrainean Volodimit Zelenski, a dat ea asigurări.