CRIZANTEMA CU DINŢI: Un nou Împărat în Japonia, o nouă cursă a înarmării în Asia

Camera superioară a Dietei din Japonia a adoptat vineri o lege specială care îi permite împăratului să abdice. Măsura vine în urma dorinţei exprimate de actualul monarh, Akihito, în august anul trecut, de a se retrage. Legea propune Guvernului şi să permită femeilor continuarea liniei dinastice, ambele măsuri fiind de importanţă istorică. Ar fi prima coborâre de pe Tronul Crizantemei în două secole. Un împărat extrem de popular, Akihito are 83 de ani. Abdicarea l-ar aduce pe Tronul Crizantemei pe fratele său, Naruhito, în vârstă de 57 de ani. Acţiunea are nu doar valenţe importante în cultura şi societatea japoneză, dar poate şi marca începutul unei noi paradigme de securitate în Asia.

Actuala lege "salică" nu numai că nu permite femeilor să preia tronul, dar şi impune limitări în privinţa succesiunii. Prinţesa Mako, nepoata actualului monarh, spre exemplu, pierde orice speranţă la succesiune, pentru ea, dar şi pentru eventualii urmaşi, odată ce se căsătoreşte cu un "om de rând", fără sânge nobil. Logodna sa a fost anunţată pentru acest an şi a fost privită pozitiv de japonezi, care însă au susţinut egalitatea de şanse pentru femei la succesiune.

Din punct de vedere politic, actuala guvernare reprezintă electoratul conservator şi Guvernul condus de premierul Shinzo Abe care a promovat egalitatea de şanse în societate, dar este improbabil să impună reforme radicale pentru Casa Regală. De altfel, calitatea specială a legii trecute prin Dietă, doar pentru actualul Împărat, nu impune schimbări majore de viitor, ci doar cere analizarea posibilităţii succesiunii pe linie feminină. În mod paradoxal, conform tradiţiei, linia dinastică extinsă a Monarhiei se trage din zeiţa Amaterasu, iar de-a lungul istoriei, opt femei au domnit, atunci când nu au existat bărbaţi în linia de succesiune.

Schimbările prevăzute în monarhia Japoniei nu sunt singulare sau recente. Întreaga ţară a trecut printr-un lung proces de reformă, cu Împăratul ca simbol al schimbării. Akihito este fiul împăratului din perioada celui de-al doilea Război Mondial, considerat zeitate în Japonia. Nevăzut de oamenii de rând, vocea "zeului" a fost auzită prima dată la radio, în 1945, atunci când anunţa, într-un stil indirect, asiatic, predarea în faţa forţelor aliate - mai exact acceptarea Declaraţiei de la Potsdam. "A venit vremea să acceptăm ceea ce nu poate fi acceptat. Îmi înghit lacrimile şi îmi dau acordul pentru acceptarea proclamaţiei aliate", ar fi declarat Hirohito cu scurt timp înaintea cabinetului său de miniştri. Era îmbrăcat în uniforma de mareşal al forţelor armate, prost croită. Croitorii nu aveau voie să atingă zeitatea, atunci când îi luau măsura.

De atunci, mai exact de la preluarea puterii de către fiul şi actualul monarh la câţiva ani mai târziu, Japonia a devenit cea de-a treia economie a lumii, în apropiată colaborare cu Statele Unite ale Americii, care i-au garantat şi securitatea. În jur de 40.000 de soldaţi americani erau staţionaţi în Japonia, în special în zona Okinawa. Armata japoneză, conform tratatelor din cel de-al doilea Război Mondial, nu are voie să îşi proiecteze puterea în afara graniţelor naţionale şi poartă numele de Forţa de auto-apărare, fiind limitată, ca nivel de tehnologizare şi ca mărime. Reforme importante, din această perspectivă, urmează să fie luate în considerare de către Guvernul domnului Abe, în următorii ani, ceea ce ar duce la schimbarea paradigmei de securitate în Asia.

Nevoia de remilitarizare vine în siajul ultimelor decade de evoluţie economică şi reaşezarea polilor de putere, odată cu sfârşitul Războiului Rece. Rusia nu mai este de mult actorul global din vremea URSS-ului. China îşi doreşte statutul de cea mai mare putere militară din Asia, iar o privire sumară asupra potenţialului celor două ţări, în comparaţie cu Japonia, arată supremaţia indiscutabilă a Beijing-ului, ca forţă brută. Discutăm, însă, de capacitatea de proiecţie a acestei puteri militare, iar aici Japonia şi SUA, împreună, nu au încă egal în zona Asia-Pacific.

Cu Japonia încă limitată în propriile graniţe, SUA domneşte de la bombardamentele atomice asupra Hiroshimei şi Nagasakiului. Un conflict ulterior în Coreea a fost oprit şi din cauza ameninţării preşedintelui american de atunci, Harry Truman, cu privire la folosirea armelor atomice asupra Chinei. De atunci, paralela 38, cea mai militarizată graniţă din lume, rămâne punctul terminus al unui nou război în Asia, cu forţele americane din Coreea de Sud, Japonia şi Pacific drept garanţie a unei păci tensionate. Nu fără motiv, motto-ul forţelor americane de la graniţa coreeană este "în faţa tuturor".

Din această perspectivă, reducerea forţelor SUA din regiune, în lipsa unei alianţe militare multinaţionale precum NATO (notând o încercare eşuată în acest sens cu SEATO, în anii "50), înseamnă o mai mare reprezentare a forţelor militare naţionale în regiune; este vorba aici despre blocarea expansiunii chineze, iar lipsa unei înţelegeri multi-statale rezumă diplomaţia americană, ca şi jocurile de putere, la nivel bilateral. O asumare a puterii efective, inclusiv a potenţialului militar al Japoniei, în următorii ani, ar însemna şi o recalibrare a puterii în Asia, iar recentele evenimente din peninsula coreeană sunt şi o oglindire a acestui fapt.

Urcarea pe tron al unui nou împărat în Japonia, în situaţia unei democraţii funcţionale şi extrem de puternice, nu are foarte mare importanţă, ca test al voinţei suverane. Nu împăratul hotărăşte politica externă a ţării, dar schimbarea va veni şi cu un profund impact emoţional asupra populaţiei. Dacă Hirohito era o zeitate care nu putea să greşească, atotputernic chiar şi în cea mai dezonorantă perioadă din istoria ţării sale, Akihito a reprezentat decenţa unei naţii învinse, dar încă extrem de mândre, care s-a renăscut din cenuşa atomică. Este un împărat al poporului, domnind peste o ţară cu puternice valenţe conservatoare, tradiţionale, care se transmit, paradoxal, printr-o puternică tehnologizare. Odată cu abdicarea sa, japonezii vor marca, psihologic, un nou început, început care deja conţine indicaţii ale remilitarizării şi asumării unui mai puternic rol în Asia.

Din această perspectivă, una sumbră de potenţial conflict şi reînarmare, urmaşul zeilor, Akihito, reprezintă, probabil o speranţă de decenţă. Recent, prinţul a declarat că este "important să privim cu supunere spre trecut şi să transmitem în mod corect experienţele tragice ale războiului". În 2015, dieta a votat folosirea trupelor japoneze în "misiuni de pace" din afara graniţelor. În sondajele publice, 45% dintre japonezi sunt de acord cu schimbarea limitelor pacifiste ale constituţiei, cu un procentaj egal împotrivă. Numărul celor care susţin reînarmarea creşte, de la an la an. Shinzo Abe susţine rectificarea şi va rămâne, cel mai probabil, premier în următorii ani. Un referendum se va ţine, cel mai probabil, în 2020. Decizia acceptării unei noi realităţi rămâne, însă, în întruparea spiritului nipon, pe umerii unui nou împărat.