Cu ocolul pe la învestitură - sau piatra care cade din motive personale!

Anul trecut l-am citat pe Preşedintele Iohannis care spunea că "motivul pentru care România a regresat a fost PSD-ul", arătând că se înscrie astfel în tot mai frecventa confuzie terminologică între motiv şi cauză, de tipul: "motivul pentru care barajul s-a rupt este o viitură". Spuneam de asemenea că aici nu este vorba numai de terminologie, ci chiar de fundamentele modului în care înţelegi lumea: motive are numai omul, fenomenele au numai cauze.

Iată că acum incapacitatea de a înţelege realitatea explodează în declaraţiile lui Orban despre planul lui privind alegerile anticipate. Ce-i drept, asta nu e decât o recidivă a declaraţiei de la Zagreb în care explică popularilor europeni că au dat jos guvernul PSD numai pentru a putea face o propunere pentru comisar european care să provină de la un guvern PPE şi nu de la un guvern al socialiştilor europeni. La vremea aceea, PSD a luat în vizor această scandaloasă declaraţie, dar atenţia lor a rămas fără nici un fel de urmări.

Ca să arăt însă care este enormitatea catastrofică a declaraţiei lui Orban o să o iau cam pe ocolite, adică, mai întâi, pe la Alina Mungiu-Pippidi.

Într-un interviu din penultima zi a anului trecut, alături de deja nevinovatele construcţii greşite ale acuzativului, doamna Pippidi apare cu următoarea construcţie verbală: "acesta este motivul faptului că aceste decizii se iau politic". Un motiv poate fi motivul unei decizii, dar nu poate fi şi motivul faptului că se ia o decizie.

Aici avem o situaţie mai complicată a unui tip de formulări care măsoară, ca un seismograf, capacitatea noastră de înţelegere corectă a realităţii. Prin termenul "fapt" descriem de regulă o stare de lucruri care poate fi atât una a naturii fizice, de exemplu o ploaie care tocmai se produce, dar şi una a unei acţiuni umane, de exemplu, "senatorul s-a dat jos din căluşei". Când "izolezi" prin numire un fenomen fizic sau o acţiune umană prin termenul "fapt", atunci conţinutul vizat de termenul fapt se obiectivează ca fenomen.

Aici apare jocul dintre obiectivul unei acţiuni şi pretextul unei acţiuni. Este evident că dacă o acţiune este îndeplinită pentru ca ea să constituie doar un pretext, obiectivul ei este altul decât pretextul. "Se apropie de tablou cu un interes simulat pentru a auzi ce vorbesc între ei cei doi politicieni." Nu e acesta însă un exemplu perfect. Pretextul trebuie întotdeauna să fie şi comunicat.

Un exemplu perfect este declaraţia lui Orban, unde pretextul a fost comunicat ţării în gura mare:

"De asemenea, am stabilit ca delegaţia să transmită preşedintelui susţinerea pentru obiectivul declarat al preşedintelui, de convocare a alegerilor anticipate, iar în acest sens decizia noastră este aceea de a contribui la respingerea celor două propuneri de guvern care vor fi formulate".

Orban înaintează cu pretextul că ar vrea să fie din nou şef de guvern, cu guvern cu tot, dar acesta nu este, evident, decât un pretext pentru a se ajunge la alegeri anticipate.

În felul acesta actul de voinţă, adică voinţa de a forma un guvern, este golit de conţinut şi devine un act care nu mai poate avea motive. El rămâne la fel de lipsit de sens cum ar fi credinţa unei pietre care pretinde că se află în cădere din motive proprii şi nu din simpla cauză a atracţiei gravitaţionale.

E ca şi cum Orban ne-ar spune că vrea să ne guverneze fără motiv.

Că este important cum ne exprimăm, pentru că asta arată dacă înţelegem sau nu realitatea, este un adevăr care se probează şi în cazul lui Orban, care va avea de-a face cu realitatea Constituţiei.

Dizolvarea parlamentului. Articolul 89: După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Constituţia arată clar la articolul 103 , care se intitulează chiar "Învestitura", ce înseamnă solicitare de învestitură: (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Este evident că absenţa unei solicitări de învestitură va constitui o lacună care va afecta grav procedura constituţională, ceea ce poate pune la îndemâna oricărui cusurgiu cu atribuţii "de veghe la Constituţie" ocazia de a face o sesizare de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională. Ce va sesiza în această acţiune, va fi chiar faptul că nu există o solicitare de învestitură, pe care nu va trebui să-l dovedească, pentru că el este deja dovedit de făptaşul care, în acest moment, se află deja în flagrant, prin declaraţia citată. De altfel, dat fiind că flagrantul este definit în DEX ca ceva "incontestabil", nici nu mai trebuie dovedit.

Dacă dumneavoastră vi se pare că ceea ce face Orban sub descrierea pe care el însuşi o dă, anume "a contribui la respingerea celor două propuneri de guvern care vor fi formulate", reprezintă o solicitare de învestitură a lui ca prim-ministru şi a guvernului său ca guvern, ca cea la care se referă constituţia, atunci eu sunt dispus să închei acest articol. Ceea ce şi fac!