CU POTENŢIAL SĂ DEVINĂ NOUA NORMĂ PENTRU TURISMUL DIN DELTA DUNĂRII Flotelul - cea mai nouă tendinţă în turismul sustenabil

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 5 ianuarie 2021

Flotelul - cea mai nouă tendinţă în turismul sustenabil

Turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi de Delta Dunării, ceea ce presupune că şi acest loc trebuie să aibă un trend tot mai modern, atât din punct de vedere al serviciilor, dar şi în ceea priveşte tipul unităţilor de cazare.

Flotelul (hotelul plutitor) reprezintă cea mai nouă tendinţă în turismul sustenabil şi are potenţial să devină noua normă pentru turismul din Delta Dunării.

GLO Marine, o companie românească de arhitectură navală propune două concepte de hoteluri plutitoare de 4 stele destinate operatorilor turistici din Delta Dunării sau din alte zone cu apă din România. Hotelurile au o lungime de aproximativ 40 m şi o lăţime de 9,5 m şi pot acomoda până la 28 de pasageri şi un echipaj permanent de patru persoane. Ambele concepte au pe puntea principală 12 camere duble cu baie proprie (16 mp) şi un apartament cu două camere pentru patru pasageri (36 mp).

Toate camerele sunt prevăzute cu balcon, smart furniture şi console pentru controlul luminilor, televizorului şi aerului condiţionat. Pe puntea intermediară se află un restaurant cu terasă, iar pe cea exterioară sunt amenajate un bar, două jacuzzi, zona de şezlonguri şi zona de lounge.

Fie că sunt atraşi de activităţi în aer liber precum pescuit, SUP, caiac, fie că îşi doresc doar relaxare, turiştii care aleg un hotel plutitor primesc garantat o experienţă memorabilă, subliniază promotorii proiectului.

Radu Procop, director de marketing GLO Marine, precizează: "Conceptele GLO Marine includ estetica şi confortul unui hotel de 4 stele şi oferă un spaţiu ideal pentru o familie sau un grup de prieteni care caută să petreacă o vacanţă departe de aglomeraţie. Designul hotelurilor este integrat în mod firesc cu natură şi tot la natură ne-am gândit când am decis că aceste concepte vor fi sustenabile - am inclus materiale eco şi sustenabile, energie regenerabilă, panouri solare, waste management etc. Mai mult, pentru a reduce nivelul de zgomot şi emisii, noi vom propune cumpărătorilor varianta de propulsie hibridă".

În momentul de faţă sunt foarte puţine astfel de proiecte implementate, astfel încât piaţa este încă în proces de maturare, ne-au spus reprezentanţii companiei. Aceştia ne-au transmis că autorităţile sunt din ce în ce mai deschise la astfel de iniţiative, standardizand deja procesul de autorizare.

Plaja de opţiuni este una largă şi poate influenţa semnificativ preţul de construcţie, în special în funcţie de nivelul de confort dorit şi de publicul ţintă, conform surselor citate. Spre exemplu, o construcţie nouă care să asigure între 24 şi 30 de locuri de cazare la un nivel de confort de 4 stele poate ajunge până la 800.000 - 900.000 de euro.

Reprezentanţii GLO Marine ne-au explicat: "Noi am observat un interes sporit în acest segment de piaţă începând cu 2019, însă majoritatea investitorilor optează pentru convertirea unor structuri plutitoare existente în astfel de unităţi de cazare. Rezultatul este o unitate de cazare care, deşi oferă experienţă unei locuinţe pe apă, nu se ridică la standardele de confort aşteptate în 2021. Ideea unui hotel plutitor, proiectat şi construit special cu acest scop, este încă destul de atipică şi necesită atenţia unui investitor cu viziune pe termen lung, orientat spre calitate. Încet, încet, vedem cum mulţi investitori sunt din ce în ce mai atraşi de acest concept.

Unul dintre cele două concepte la care am lucrat este dezvoltat împreună cu un investitor, dar după cum era de aşteptat, climatul economic actual a redus din avântul iniţial şi a încetinit dezvoltarea proiectului. Suntem într-o perioadă de reorganizare în care încercăm să mutăm atenţia spre un nou investitor, pentru a nu pierde din momentum".

Referitor la costul unei nopţi de cazare, sursele ne-au spus că acest lucru este strâns legat de nivelul de confort de la bord: "Conceptele gândite de noi oferă un spaţiu intim care să încurajeze turiştii chiar să petreacă o zi întreagă la bord fără a simţi nevoia unor activităţi organizate. Astfel, ne-am gândit la o zonă de şezlonguri pentru plajă, o zonă de bar la exterior, o zonă de jacuzzi sau o zonă de cinema. Pentru un astfel de nivel de confort, o cameră dublă poate să ajungă sau chiar să depăşească 100 de euro pe noapte".

Majoritatea proiectelor de genul acesta sunt implementate în ţări precum Franţa sau Germania, după cum ne-au spus reprezentanţii GLO Marine, care evidenţiază că România are un atu unic care a fost exploatat foarte puţin până acum, şi anume Delta Dunării: "Un confort la bord de 4 stele, împreună cu peisajele extraordinare din Deltă reprezintă combinaţia care ar atrage cu succes foarte mulţi turişti din străinătate, deşi poate sunt deja foarte obişnuiţi cu noţiunea de hotel plutitor".

În prezent, avem 36 de hoteluri plutitoare în Deltă

În 2018, activitatea turistică din Delta Dunării a avut o creştere record, cu aproximativ 70% mai mare faţă de 2017 (în timp ce creşterile înregistrate la nivel de ţară erau de 6%). Anul trecut, cifrele au păstrat o creştere generală, de 2%, dar cu o scădere a numărului de turişti străni, cauzată, probabil, de turismul de slabă calitate.

În ce priveşte hotelurile plutitoare, în prezent există 36 astfel de unităţi de cazare în Deltă, cu aproximativ 700 locuri de cazare. Cel mai vechi are 24 de ani şi cel mai nou 5 ani.

"Multe dintre hotelurile existente în Delta Dunării au recenzii proaste, semn clar că design-ul lor nu se potriveşte cu aşteptările turiştilor din 2020, deci există o nevoie clară pentru un design nou şi fresh. În plus, tehnologia actuală permite construcţia unui hotel plutitor sustenabil la preţuri mult mai mici faţă de acum câţiva ani şi există şi multe oportunităţi de finanţare, prin fondurile structurale, de pildă", spune Liviu Gălăţanu, Director Comercial GLO Marine.

Angelica Manea, Director Divizia de Finanţări BDO Business Advisory, adaugă: "Aceste tipuri de investiţii pot fi finanţate din fondurile structurale aferente perioadei 2021-2027 pentru sprijinirea creşterii şi dezvoltării mediului de afaceri. Obiectivul acestor fonduri este de a ajuta IMM-urile să îşi dezvolte infrastructura şi serviciile, să îşi gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic în contextul specializării inteligente. Prin dezvoltarea de proiecte inovative se va asigura o dezvoltare sustenabilă a mediului de afaceri din România şi nu numai. De asemenea, acest concept se regăseşte în obiectivele de politici propuse la nivel de UE în domeniul promovării eficienţei energetice, reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi protecţiei mediului".

(Articol preluat din

Revista BURSA Construcţiilor)

Factori care duc la creşterea cererii de floteluri:

-tot mai multă lume caută să schimbe destinaţiile aglomerate de vacanţă cu locuri cât mai apropiate de natură şi mai retrase;

-tot mai mulţi oameni caută experienţe din ce în ce mai interesante şi unice: amplasarea pe apă a unui hotel este ceva foarte atractiv şi spectaculos;

-hotelul plutitor poate fi relocat, iar turiştii pot vedea în acest fel alt peisaj în fiecare zi;

-creşterea veniturilor populaţiei;

-oamenii devin tot mai atenţi la mediu şi caută soluţii sustenabile de cazare;

-tehnologiile pentru a realiza hoteluri plutitoare sustenabile au devenit în ultimii ani mult mai accesibile.

-------------------------------------

Caracteristici sustenabile la hotelurile plutitoare:

-Pot fi relocate în funcţie de necesităţi, ceea ce înseamnă că nu afectează mediul aşa cum ar face-o o construcţie permanentă;

-Folosesc energii regenerabile - solare, eoline şi geotermale;

-Au sisteme proprii de reciclare a deşeurilor;

-Sunt construite

din module,

cu impact minim

asupra mediului.

-------------------------------------

GLO Marine este o firmă de 45 de specialişti în domeniul arhitecturii şi inspecţiilor navale. Prin cele două birouri din Galaţi şi Bucureşti, GLO Marine oferă servicii complete de design şi inginerie pentru proiecte custom sau soluţii specializate de tip ambarcaţiune de agrement sau hotel/restaurant plutitor. Misiunea firmei este de a contribui activ la realizarea obiectivelor clienţilor săi prin soluţii de inginerie neconvenţionale şi suport clienţi excepţional pe toată durata proiectului.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb