CU UN BUGET DE PESTE 8 MILIOANE DE EURO MMSC lansează două cereri de propuneri de proiecte privind reducerea substanţelor periculoase

E.D.
Fonduri Europene / 4 septembrie 2014

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) lansează mâine două cereri de propuneri de proiecte în cadrul Programului "Reducerea substanţelor periculoase", finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014, cu un buget total de peste opt milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, cererile de propuneri vizează "Instrumente suport pentru luarea deciziilor" cu un buget total disponibil de 7.145.770 euro şi "Campanii de formare şi conştientizare" cu un buget total disponibil de 1.188.372 euro.

Implementarea acestui program urmăreşte prevenirea efectelor negative ale substanţelor chimice şi deşeurilor periculoase asupra sănătăţii umane şi mediului prin consolidarea capacităţii entităţilor publice responsabile de implementarea şi aplicarea legislaţiei şi strategiilor europene privind substanţele chimice şi deşeurile periculoase şi prin îmbunătăţirea monitorizării substanţelor periculoase în mediu.

Perioada de depunere a proiectelor, pentru cele 2 cereri de propuneri de proiecte se va încheia în data de 5 noiembrie, implementarea lor urmând să se deruleze, de la data semnării contractului de finanţare până în data de 30 aprilie 2016.

Solicitanţii eligibili în cadrul Programului RO04 "Reducerea substanţelor periculoase" sunt autorităţi şi instituţii publice.

Cererea de propuneri de proiecte 1: "Instrumente suport pentru luarea deciziilor" beneficiază de un buget total disponibil de 7.145.770 Euro. Valoarea minimă a grantului solicitat pentru un proiect este 1.000.000 Euro, iar valoarea maximă este 1.500.000 Euro, solicitanţi eligibili fiind numai autorităţile şi instituţiile publice.

Procentul maxim de finanţare nerambursabilă per proiect este de 100%.

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt prevăzute măsuri şi priorităţi pentru dezvoltarea de instrumente în sprijinul procesului decizional, cum ar fi, printre altele: registre, baze de date, sisteme de schimb de informaţii, proceduri, ghiduri, scenarii de expunere pentru mediu şi sănătatea umană, metodologii de estimare a riscurilor asociate cu substanţele periculoase pentru sănătate şi mediu, studii etc. pentru întărirea capacităţii autorităţilor publice responsabile cu implementarea şi supravegherea aplicării strategiilor şi legislaţiei UE referitoare la substanţele chimice şi deşeurilor periculoase. Solicitanţii sunt invitaţi să prezinte propuneri de proiecte în conformitate cu cele de mai sus.

Cererea de propuneri de proiecte 2: "Campanii de formare şi conştientizare" are un buget total disponibil de 1.188.372 Euro. Valoarea minimă a grantului solicitat este 250.000 Euro, iar valoarea maximă este 500.000 Euro, solicitanţi eligibili fiind numai autorităţile şi instituţiile publice. Procentul maxim de finanţare nerambursabilă per proiect este de 100%.

Proiectele depuse în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte vor trebui să urmărească dezvoltarea de programe de studii, rapoarte de implementare, programe de formare, campanii de conştientizare, etc. pentru consolidarea capacităţii autorităţilor publice responsabile de implementarea şi aplicarea strategiilor şi legislaţiei UE privind substanţele chimice şi deşeurile periculoase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb