CUM SE AJUNGE DE LA EXUBERANŢĂ LA FALIMENT? TREPTAT ŞI APOI DINTR-O DATĂ Deprecierea leului şi creşterea dobânzilor nu sunt catastrofale... deocamdată

"Nu am văzut niciodată în 27 de ani o situaţie macroeconomică mai bună în România", a declarat guvernatorul Mugur Isărescu în urmă cu 13 luni, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Română a Băncilor. "Tot la fel de adevărat este că nu am văzut riscuri mai mari", şi-a continuat fraza conducătorul băncii centrale.

Starea de graţie a situaţiei macroeconomice din România a continuat după aceea mai puţin de 6 luni, iar din toamna anului trecut s-au aprins mai multe "beculeţe" de avarie, care au fost ignorate de puterea politică, în timp ce Banca Naţională se temea să acţioneze, probabil cu speranţa că se vor stinge de la sine.

Cele mai "luminoase" s-au dovedit a fi dobânzile de pe piaţa interbancară (vezi graficul 1) şi randamentele cerute pentru obligaţiunile guvernamentale emise în lei (vezi graficul 2).

De la declaraţia guvernatorului Isărescu, din 22 mai 2017, dobânda ROBOR ON (overnight) a crescut de aproape 8 ori, în condiţiile înregistrării unui salt de 82 puncte de bază la sfârşitul săptămânii trecute, până la 3,42%. ROBOR la 3 luni a crescut de peste 3,5 ori, până la 3,09%, în timp ce ROBOR la 6 luni a crescut de peste 3 ori, până la 3,16%.

Să fie vorba despre semnale ale acutizării crizei de lichiditate pe piaţa interbancară? Mai multe informaţii vor apărea în funcţie de evoluţia operaţiunilor de piaţă ale BNR.

Când a observat că mecanismul de transmitere a dobânzii de politică monetară nu funcţionează şi riscă să rămână prea mult în urma pieţei, BNR a relansat operaţiunile de atragere a lichidităţii la mijlocul lunii aprilie 2018, primele de acest fel din ultimii 7 ani.

Media depozitelor atrase de la băncile comerciale în cadrul operaţiunilor săptămânale a fost de aproape 15 miliarde de lei în aprilie 2018, de circa 5,5 miliarde în luna mai 2018 şi de 2,6 miliarde în iunie 2018.

Oare Banca Naţională va opri atragerea depozitelor şi va trece la operaţiuni repo, similare celor derulate în ultimele luni ale anului trecut?

În absenţa unor decizii mai hotărâte în ceea ce priveşte majorarea dobânzii de politică monetară, deprecierea leului a continuat, "susţinută" şi de deteriorarea semnificativă a condiţiilor financiare la nivelul economiilor emergente.

"Nu putem spune că întinderea acestei deprecieri are anvergură", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, pentru BURSA, în opinia căruia "o fi istorică deprecierea leului, însă depinde şi de unde începe istoria".

Este adevărat că extinderea aversiunii faţă de risc la nivel regional afectează percepţia investitorilor cu privire la perspectivele economiei noastre, însă gradul de manifestare al aversiunii depinde foarte mult de elementele fundamentale individuale, care la noi se deteriorează accelerat.

Adrian Vasilescu a mai precizat că avansul randamentelor pentru titlurile de stat a condus la vânzarea acestora de către investitori, care au transformat sumele obţinute în valută, iar, astfel, s-a produs deprecierea monedelor naţionale. "Asta este tot", a fost concluzia consilierului de la BNR.

Nu, nu este tot. Nici pe departe, deoarece acum asistăm la accelerarea unui cerc vicios, a cărui "amorsare" s-a făcut cu mai mulţi ani în urmă, iar, după cum spunea odată profesorul Rudiger Dornbusch, "în economie durează mai mult până se întâmplă ceea ce credem că se va întâmpla, iar apoi totul se întâmplă mai repede decât am fi crezut".

Din păcate, tendinţa se pare că este abia la început. "Mai multe furtuni se pregătesc pentru pieţele emergente", după cum scria recent Financial Times, iar motivul principal vine din Statele Unite: "restrângerea lichidităţii pentru dolar, creşterea dobânzilor şi creşterea dolarului".

Analiştii citaţi de FT au declarat că "lichidarea poziţiilor de pe pieţele obligaţiunilor emise de economiile emergente este tot mai dificilă", fenomen care generează presiuni tot mai mari de depreciere pentru monedele acestor ţări.

Cum funcţionează mecanismul? Prin vânzarea short a acestor monede, pentru compensarea riscului din portofoliile de obligaţiuni, după cum mai scrie Financial Times.

Cotidianul financiar internaţional mai precizează că, "deocamdată, investitorii par să fie mulţumiţi că presiunile de vânzare sunt concentrate la nivelul ţărilor cu deficite de cont curent mari, cum sunt Argentina, Turcia, Brazilia şi Africa de Sud".

După cum se observă, dezechilibrele externe mari reprezintă principalul factor de "alimentare" a tendinţei de depreciere a monedelor naţionale, iar ţara noastră nu stă deloc bine din acest punct de vedere.

Datele oficiale arată că deficitul de cont curent a depăşit 3% din PIB în 2017 şi perspectivele pentru 2018 arată că va fi depăşit şi pragul de 4%, în condiţiile în care deficitul bugetar pare scăpat de sub control.

Există semnale privind inversarea tendinţei de adâncire a deficitelor gemene (n.a. bugetar şi de cont curent)? Deloc.

În aceste condiţii, declaraţia recentă a lui Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), referitoare la deprecierea leului trebuie completată.

"Devalorizarea leului nu mi se pare catastrofală", a precizat preşedintele ANEIR. Oare nu trebuia adăugat aici şi "deocamdată"?

Pe lângă dobânzile de pe piaţa interbancară, randamentele cerute pentru titlurile de stat au înregistrat, de asemenea, o creştere accelerată, în special cele pe termen scurt. Randamentul obligaţiunilor cu maturitatea la 6 şi 1 an au crescut de peste 4 ori, respectiv de peste 3 ori, în timp ce randamentul titlurilor de 3 ani a crescut de peste 2 ori, iar randamentul obligaţiunilor de 10 ani a crescut cu circa 35%, până la 5,1% (n.a. randamentul obligaţiunilor de 10 ani ale Greciei este cu aproape un punct procentual sub acest nivel, la 4,15%, conform datelor de la Investing.com).

Piaţa titlurilor de stat va reprezenta în continuare un factor major de presiune asupra costurilor de finanţare din economia noastră, în condiţiile în care circa 18% din valoarea emisiunilor în lei de pe piaţa internă este deţinută de nerezidenţi, conform raportului de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Reducerea acestor portofolii va avea un dublu impact: creşterea dobânzilor şi deprecierea leului. În plus, portofoliile foarte mari de obligaţiuni guvernamentale din bilanţurile bancare pot determina atingerea unor praguri de alarmă în ceea ce priveşte nivelul expunerilor şi al riscului, urmate de vânzări, adică de noi creşteri ale randamentelor.

În acest context, extrem de fragil şi instabil, după Comitetul Executiv al PSD, Liviu Dragnea a declarat în faţa presei că "nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea nici alţii", iar obiectivele sale rămân "aplicarea programului de guvernare şi zdrobirea statului paralel".

Dincolo de absenţa oarecum surprinzătoare a guvernatorului Mugur Isărescu din lista celor care nu-l sperie pe Dragnea (n.a. oare s-a temut preşedintele Camerei Deputaţilor să spună în public că nu se teme de conducătorul BNR şi l-a inclus la "alţii"?), adevăratul inamic, randamentul titlurilor de stat, lipseşte şi el, deşi reprezintă o ameninţare majoră, poate cea mai mare, pentru programul de guvernare.

Conform unor surse din partid citate de G4Media, Liviu Dragnea a declarat în faţa unor lideri ai PSD că "nu poate să aplice programul de guvernare din cauza guvernatorului Mugur Isărescu", care "joacă ROBOR-ul să destabilizeze ţara".

Conducătorul BNR ar dori, probabil, în aceste zile să aibă "puterile" pe care i le atribuie Liviu Dragnea, însă Banca Naţională nu poate face faţă "furtunii perfecte" de la orizont, rezultate din acţiunea "concertată" a unor factori interni şi externi.

Susţinută prin consum pe datorie, public şi privat, şi cu statistici înfrumuseţate semnificativ de noua bulă imobiliară "sprijinită" prin programul Prima Casă, economia României nu este deloc pregătită pentru ceea ce va urma.

Concentrate asupra unor echilibre macroeconomice iluzorii, autorităţile "noastre" au ignorat acumularea dezechilibrelor în ultimii ani, şi nimeni nu ştie care va fi următorul prag critic, dincolo de care firul de nisip nu mai înalţă castelul, ci îi aduce prăbuşirea.