DACĂ FMI VA SUSŢINE ÎN CONTINUARE INSOLVENŢA, Blănculescu: "În trei ani, vom fi martorii adevăratei restructurări a sectorului companiilor de stat"

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 ianuarie 2013

"Reorganizarea judiciară este singura care permite restructurarea în timp rezonabil şi cu mari şanse de reuşită a sectorului companiilor de stat neperformante", susţine Ionel Blănculescu.

"Reorganizarea judiciară este singura care permite restructurarea în timp rezonabil şi cu mari şanse de reuşită a sectorului companiilor de stat neperformante", susţine Ionel Blănculescu.

Şeful delegatiei FMI a apreciat pozitiv evoluţia pe care Hidroelectrica a avut-o după ce a intrat în insolvenţă.

Faţă de această apreciere, Ionel Blănculescu, secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri, a făcut următoarele considerente: "Reorganizarea judiciară din procedura de insolvenţă a primit girul FMI, ca metodă de restructurare de succes, la nivelul companiilor de stat, fiind generatoare de progres economic pentru aces­tea. Declaraţia lui Erik de Vrijer potrivit căreia Hidroelectrica a evoluat pozitiv chiar dacă este în reorganizare judiciară este una dintre foarte puţinele aprecieri la adresa îndeplinirii obligaţiilor României, din ultima scrisoare de intenţie. Valoarea acesteia este cu atât mai mare cu cât reprezintă, în fapt, o confirmare, dacă nu un gir din partea FMI pentru aplicarea respectivei metode în continuare, cu mult curaj şi determinare, în special ca urmare a opoziţiei grupurilor de interese afectate de astfel de operaţiuni. Metoda aruncă, practic, în aer acele avantaje clientelare, preferenţiale, reprezentate de contractele care au căpuşat şi continuă să căpuşeze companiile de stat, să stoarcă tot profitul acestora şi chiar mai mult, obligându-le să se împrumute şi, astfel, să ajungă la pierderi uriaşe, suportate de noi toţi".

Potrivit lui Ionel Blănculescu, meritul pentru obţinerea acestui "gir FMI pentru o metodă extrem de blamată în societatea românească - insolvenţa -" îi aparţine lui Remus Borza, partener în cadrul "Euroinsol" - administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Analistul economic opinează: "Remus Borza a reuşit să demonstreze, până în prezent, cu costuri imense, în special pentru imaginea lui, transformat în «şatrapul companiilor de stat şi private în reorganizare judiciară», că managementul profesionist şi cinstit poate da rezultate şi în sectorul economic de stat, cu apreciarea de rigoare din partea celor trei examinatori internaţionali: FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană".

Ca deschizător de drumuri în acest nou demers al României, "acest specialist în insolvenţă, des­tul de puţin cunoscut până la momentul Hidroelectrica", a creat premisele introducerii în procedura de reorganizare judiciară.

Ionel Blănculescu este de părere că acest tip de reorganizare este "singura care permite restructurarea în timp rezonabil şi cu mari şanse de reuşită a sectorului companiilor de stat neperformante, în special din cauza parazitării lor de căpuşele clientelelor politice din ultimii 23 de ani.

Principial, pentru ca acestui sector al companiilor de stat să-i fie mai bine, la început îi va fi mai rău, adică va trece prin tratamentul extirpării tumorii atât de mari a fraudei cu bani publici, urmat de chimioterapia necesară eliminării totale a efectelor căpuşării şi parazitării acestora".

Probabil că în acest an vom asista, pe lângă reorganizarea judiciară de la Hidroelectrica, la cazuri similare de mare impact, cum ar fi Oltchim, CFR, Termoelectrica, CNH şi altele, mai consideră analistul.

Domnia sa apreciază: "Cu siguranţă, cei vizaţi vor striga în gura mare că România a devenit ţara insolvenţelor, însă noi trebuie să continuăm, să mergem înainte, să nu auzim aceste strigăte de disperare şi panică a celor dezmoşteniţi de fructele atât de dulci ale parazitării de un noian de ani a sectorului economic de stat, care probabil vor şi răspunde cu averile proprii, pentru fărădelegile făcute.

Dacă FMI şi celelalte instituţii financiare internaţionale, creditori ai României, vor susţine în continuare acest demers început, care-şi arată deja roadele, girându-l, atunci, într-o perioadă relativ scurtă de timp, de maxim trei ani, vom putea fi martorii adevăratei restructurări a sectorului companiilor de stat, bineînţeles şi cu sprijinul managerilor profesionişti, români şi străini, care au şi aceştia o misiune ingrată, însă foarte importantă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb