DAN BARNA, COPREŞEDINTE USR PLUS: "Desfiinţarea SIIJ, decisă până la finalul sesiunii parlamentare"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 15 iunie 2021

DAN BARNA, COPREŞEDINTE USR PLUS

DAN BARNA, COPREŞEDINTE USR PLUS

USR PLUS doreşte ca Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să fie desfiinţată în această sesiune parlamentară sau într-o sesiune extraordinară din luna iulie, a declarat vicepremierul Dan Barna.

"Avem în momentul de faţă şi raportul MCV - şi am văzut că e un raport care arată bine, cât timp reuşim să îndeplinim aceste cerinţe, printre care şi desfiinţarea SIIJ -, avem şi decizia din 18 mai a CJUE şi aşteptăm la începutul lunii iulie şi decizia Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este foarte clar şi este dorinţa pe care o avem ca fie în această sesiune, până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie, să se termine povestea SIIJ, să eliminăm această excrescenţă dureroasă de pe sistemul de justiţie care a adus atâtea deservicii şi a afectat atât de semnificativ percepţia sistemului de justiţie din România", a spus Dan Barna într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS.

La rândul său, liderul liberal Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a precizat că PNL este consecvent în susţinerea desfiinţării secţiei speciale, în forma convenită de coaliţia majoritară.

"Obiectivul nostru fundamental este desfiinţarea secţiei speciale", a punctat Ludovic Orban.

Subiectul desfiinţării SIIJ a fost discutat şi de David Muniz, însărcinatul de afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, după participarea la un eveniment privind formarea procurorilor şi a poliţiştilor în combaterea traficului de persoane organizat de International Justice Mission.

"Noi am fost vocali pe subiectul SIIJ. Am văzut decizia CJUE şi a altor instituţii din Europa. Cred că problema se va rezolva, dar este treaba Guvernului şi a Parlamentului să decidă", a declarat, ieri, David Muniz.

Prezentă la eveniment, Gabriela Scutea, procuror general al României, a susţinut că recomandările MCV sunt obligatorii şi că dreptul european prevalează dreptului intern.

"Decizia CJUE stabileşte în mod foarte clar care sunt valenţele MCV şi ale deciziei din 2006 prin care acesta a fost instituit. În consecinţă, raportându-ne la actorii care trebuie să pună în operă aceste recomandări, natura lor este una obligatorie, prin mijloacele democratice pentru că gândindu-ne la un proces legislativ, este evident că o iniţiativă legislativă se discută, se completează şi poate să aibă poate un conţinut uşor diferit, dar ea trebuie să releve că serveşte scopului astfel cum este prevăzut în MCV. De asemenea, am în vedere şi faptul că există un mecanism în care articolul 148 din Constituţie ne trimite la caracterul primordial al legislaţiei europene sau internaţionale atunci când ea există. Avem elementele din care, pe baza deciziei CJUE, să ne formăm fiecare în acţiunile pe care le avem de făcut, respectiv în principal colegii noştri pe participarea în şedinţe de judecată, acest raţionament al prevalenţei dreptului UE faţă de legislaţia internă. Desfiinţarea SIIJ este în proces legislativ şi am toată încrederea că acesta îşi va urma cursul reflectând o voinţă politică ce vine să reflecteze şi să examineze recomandările MCV în mod corespunzător", a afirmat Gabriela Scutea, şefa Ministerului Public.

Amintim că în 18 mai, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că decizia Comisiei Europene privind instaurarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru ţara noastră este obligatorie şi trebuie respectată de autorităţile de la Bucureşti sub toate aspectele, inclusiv în implementarea recomandărilor stipulate în rapoartele anuale de monitorizare. În privinţa înfiinţării SIIJ, magistraţii europeni au decis că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi, pe de altă parte, să garanteze că această secţie nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi procurorilor şi îşi exercită competenţa cu respectarea cerinţelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

"În lipsa îndeplinirii acestor cerinţe, reglementarea menţionată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune şi de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justiţiabililor în justiţie. (...) Revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public, însărcinate cu anchetarea judecătorilor şi a procurorilor, precum şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare", se arată în decizia magistraţilor europeni.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională a României a decis, în 8 iunie, că înfiinţarea SIIJ este constituţională. CCR a constatat că reglementările care guvernează înfiinţarea SIIJ reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional (Parlamentul) şi îndeplinesc garanţiile stipulate în hotărârea CJUE din 18 mai, referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Magistraţii CCR nu s-au referit la solicitarea CJUE ca SIIJ să nu constituie "un instrument de presiune şi de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justiţiabililor în justiţie". Mai mult ei au decis că dreptul european şi rapoartele MCV nu prevalează dreptului intern şi deciziilor CCR, deoarece nu sunt transpuse în acte normative, adică în legi adoptate de Parlament.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Deci ei au voie sa vorbeaca de justitie ,mai ales ca au niste dosare pe acolo ,realizati ca una ne arata poze cu zeita,altul vine in parlament si ameninta cu kovesi,adica ciocul mic noi sintem la putete si chiar daca furam noi avem justitia de partea noastra

    1. Astea sunt 'valorile' lor. Useristii/blmisti sunt cea mai mare tzeapa luata de romani in ultima suta de ani.

    DE CE - I DEFECTĂ JUSTIȚIA ??? CINE O CORECTEAZĂ SĂ FIE OGLINDA TRANSPARENȚEI ȘI ADEVĂRLUI ,, ABSOLUT " ????????????

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb