Daniel Constantin: "CE va declara micul produs tradiţional românesc"

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 4 iunie 2013

Daniel Constantin: "CE va declara micul produs tradiţional românesc"

Micul este salvat, iar în decurs de trei luni va fi declarat produs tradiţional românesc, a declarat, ieri, ministrul agriculturii Daniel Constantin, făcând referire la Directiva Europeană potrivit căreia, de la 1 iunie, producţia de mici ar fi urmat să fie interzisă.

"Micul românesc este salvat, ca să spun aşa. Nu este niciun fel de problemă. Cu ajutorul sectorului, care s-a mobilizat foarte bine, eu cred că am reuşit să facem un lucru foarte important", a spus oficialul, citat de Mediafax.

Guvernul a anunţat, recent, că va transmite Comisiei Europene o solicitare formulată de Asociaţia Româ­nă a Cărnii pentru ca reţeta micilor româneşti să fie inclusă pe lista reţelor tradiţionale. Măsura vine ca urmare a introducerii, de la 1 iunie, a unei Directive Europene potrivit căreia aditivul alimentar E500, adică bicarbonatul de sodiu, conservant şi antioxidant, nu va mai putea fi utilizat la prepararea produselor din carne.

Executivul preciza, într-un comunicat, că va face toate demersurile necesare pentru includerea mititeilor în lista produselor tradiţionale, alături de burger şi cârnatul spaniol chorizo.

"Sigur că mai sunt câteva zile până aşteptăm şi o decizie europeană în acest sens, dar de când a intrat în vigoare regulamentul european, micul românesc se produce în continuare fără niciun fel de problemă", a mai spus, ieri, Constantin.

Domnia sa a precizat că, în regulamentul european, va fi introdusă o excepţie pentru ingredientele care se regăsesc în micul românesc. Minis­trul a mai spus că asociaţiile din domeniu vor începe procesul de atestare a micului ca produs tradiţional românesc.

"Acest proces va dura în jur de trei luni şi după aceea nu cred că va mai fi niciun fel de problemă", a afirmat ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb