25% din locaţiile din turism sunt închise din cauza lipsei fluxurilor financiare şi a lipsei predictibilităţii, iar dacă Guvernul actual nu va rezolva în două săptămâni situaţia finanţării sectorului HoReCa, procentul companiilor închise se va ridica la 33%, a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).
În privinţa lipsei fluxurilor financiare, domnul Mischie a spus că de vină sunt şi guvernanţii care au transformat miliardul de euro destinat iniţial sectorului HoReCa într-un sprijin pentru întreaga economie.
"Măsura 3 - granturi pentru investiţii - este parte din miliardul de euro care trebuia să salveze HoReCa. De la un miliard de euro destinat industriei turismului, s-a ajuns ca programul să fie upgradat cu mai multe coduri CAEN şi să fie folosit pentru sprijinirea financiară a antreprenorilor din toată economia naţională. Ca să putem funcţiona, avem nevoie de fluxuri financiare, în special resturantele care funcţionează pe credit-furnizor. Considerăm că statul ar trebui să ne despăgubească cu 20% pentru pierderile înregistrate, numai că măsura stabilită prin lege pentru HoReCa nu este încă implementată. Deşi legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 decembrie 2020, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului nu a publicat în termen de 30 de zile ghidurile privind implementarea ei, aşa că nu avem cum să aplicăm în următoarele 60 de zile. Mai ales că actul normativ urmează să fie corectat miercuri printr-o ordonanţă de urgenţă", a declarat Daniel Mischie.
Preşedintele HORA a precizat că în acest moment guvernanţii caută în buget cei 500 milioane euro necesari finanţării măsurii prin care sectorul HoReCa este despăgubit cu 20% din pierderea cifrei de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019. Domnia sa a spus că măsura este întârziată şi de modificarea legislativă pe care doreşte să o facă Guvernul şi a arătat că întârzierea implementării măsurii pune în pericol aplicarea ei, deoarece cadrul temporar stabilit cu Comisia Europeană pentru acordarea acestui ajutor de stat este sfârşitul anului în curs.
"Dacă, pe lângă cele 11 coduri CAEN existente în acest moment, vor mai fi introduse şi altele, riscăm ca ajutorul de stat acordat pentru HoReCa să se transforme într-un nou program de granturi asemănător măsurilor 1, 2 şi 3 prevăzute de OUG 130/2020, OUG 174/2020 şi OUG 199/2020. Menţionez că 500 milioane euro nu vor ajunge pentru finanţarea întregii economii. De aceea este necesar să se rămână la cele 11 coduri CAEN prevăzute iniţial pentru sprijinirea HoReCa", a spus Daniel Mischie, care a arătat că partea privată şi-a făcut treaba, dar statul încă nu s-a achitat de obligaţiile sale.
"Dacă în două săptămâni Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului nu promulgă ghidul pe această măsură, nu dă drumul la platformă şi nu lansează apelul pentru accesarea sumelor, se va închide o treime din sectorul HoReCa. Atunci vom considera că miniştrii din Cabinetul Cîţu sunt răspunzători pentru această majorare a închiderii firmelor, de la o pătrime la o treime", a afirmat preşedintele HORA.
Domnia sa a criticat şi lipsa de predictibilitate a restricţiilor impuse de autorităţi în starea de alertă şi a afirmat că baza de calcul este eronată atunci când se iau măsuri de către autorităţi.
"Credem că Ministerul Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat trebuie să regândească modul în care HoReCa trebuie desprinsă de procentul de infectare de 3 la mia de locuitori. De la începutul anului şi până acum au trecut 40 de zile în care suntem restricţionaţi, iar fiecare unitate HoReCa a început sarabanda pierderilor şi pe anul 2021. Nu mai avem de unde să aducem bani pentru a acoperi pierderile, iar băncile nu ne creditează. Pierderea medie pe locaţie a fost 120.000 de euro anul trecut, iar la aceasta se adaugă pierderea cauzată de restricţiile în care ne aflăm de la începutul anului 2021", a precizat Daniel Mischie.
El a arătat că în ciuda scutirii de impozitul specific aplicată de Guvern firmelor din domeniul HoReCa, antreprenorii au fost nevoiţi să achite taxele pe proprietate, autorizaţiile de funcţionare pentru anul 2021, să achite salariile care au fost plătite şi chiar să plătească kurz-arbeit, pentru care banii se reîntorc abia anul acesta în vistieria companiilor respective.
"Practic, noi am finanţat statul cu dobândă zero. Aşa că acest sprijin financiar, acest ajutor de stat de 20% din pierderea cifrei de afaceri, nu trebuie considerat astfel, ci o despăgubire a întregului sector HoReCa de către Guvern din cauza măsurilor de restricţie impuse", a spus Daniel Mischie.
Preşedintele HORA a arătat că situaţia din turism este tragică şi a exemplificat cu unităţile de cazare din Capitală, arătând că hotelurile emblematice pentru Bucureşti nu au fost închise niciodată în perioada celui de-al doilea răzbboi mondial, dar sunt închise acum, din cauza pandemiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2021, 10:46)
sa nu exageram,
totusi!
2. Ce vrajeli
(mesaj trimis de Hanni în data de 09.02.2021, 14:39)
Si castigul, castigul, cat a fost castigul in anii precendenti? Dar evaziunea? Evaziunea? Cat a fost evaziunea?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2021, 06:44)
Asa da injuratura ca merita acest mandrea de Mischie