DANIEL OLTEANU: "Ce se întâmplă astăzi la nivel naţional cu guvernarea este absolut halucinant"

G.B
Politică / 11 iunie 2021

"Ce se întâmplă astăzi la nivel naţional cu guvernarea este absolut halucinant"

Preşedintele ALDE, Daniel Olteanu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că este "halucinant" modul în care este guvernată ţara şi că, în mod normal, actualul Guvern şi premierul nu ar trebui să mai fie în funcţie, transmite Agerpres.

Olteanu consideră că este nevoie ca ALDE, prin aleşii săi locali, să se preocupe mai mult de problemele cetăţenilor.

Preşedintele ALDE a spus:"Trebuie să ne aplecăm mai mult asupra problemelor cetăţenilor, la nivelul nostru, de bună guvernare locală, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi la nivel naţional, cu guvernarea, este absolut halucinant. Nu poţi să vii să spui cetăţenilor, după ce ai fost ales, după ce ai fost numit în funcţie, că una este programul de campanie electorală şi alta este programul de guvernare - asta este declaraţia prim-ministrului, prim-ministru care, într-o ţară normală, ar fi fost cu siguranţă demis a doua zi"

Liderul ALDE a criticat "incompetenţa" de la nivel guvernamental, dând ca exemplu respingerea PNRR.

Olteanu a declarat: "Sunt câteva ministere care şi-au dat măsura incompetenţei lor. Chiar zilele trecute aflăm, sideraţi cu toţii, de faptul că şi a doua tentativă de depunere oficială a PNRR a fost respinsă, neînţelegând practic ce îşi doreşte Uniunea Europeană de la noi. Eu nu ştiu în care ţară Guvernul ar mai fi fost în funcţie astăzi sau premierul ar mai fi fost astăzi în funcţie. Ceea ce este mai grav, că această lipsă de competenţă - şi mă întreb, retoric poate, incompetenţă sau ticăloşie? -, această gravă lipsă de competenţă, dincolo de imaginea pe care ei încearcă să o prezinte în exterior, uite că cei din exterior şi-au dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa cum le prezintă dânşii".

Daniel Olteanu apreciază că este momentul ca ALDE să "repornească motoarele" şi să vină cu o serie de obiective de interes naţional, dând ca exemplu în acest sens reforma în educaţie.

Noul preşedinte al ALDE a avut o întâlnire cu conducerea interimară a filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, în vederea reconstrucţiei partidului şi organizării de alegeri interne, care să pregătească formaţiunea pentru scrutinele electorale de peste trei ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ALDE?? Voi mai existați? Trasesem apa!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb