DANIELA MARIN, MANAGER PRINCIPAL BERD: "Companiile sprijinite de BERD şi-au crescut afacerile cu 32%, în medie"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2018

Daniela Marin: "Costul mediu al unui proiect de consultanţă locală este de circa 12.000 de euro, iar unul de expertiză internaţională ajunge undeva la 50.000 de euro".

Daniela Marin: "Costul mediu al unui proiect de consultanţă locală este de circa 12.000 de euro, iar unul de expertiză internaţională ajunge undeva la 50.000 de euro".

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) derulează, începând cu luna noiembrie a anului trecut, o nouă etapă a programului "Advice for Small Businesses", în cadrul căreia îşi propune să sprijine 240 de IMM-uri din România, Grecia şi Bulgaria, ne-a declarat, recent, Daniela Marin, manager principal BERD. Potrivit domniei sale, dintre cele 240 de firme, circa 100 vor fi din ţara noastră. "Advice for Small Businesses" are ca scop să ajute IMM-urile să se dezvolte şi să devină mai competitive, prin implementarea de proiecte axate pe cerinţele specifice ale fiecărei companii incluse în program, ne-a mai precizat doamna Marin, adăugând că, anul trecut, BERD a semnat un acord nou de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru derularea acestui program. Conform reprezentantei BERD, per total, în ţara noastră, creşterea medie a cifrei de afaceri, a celor 550 de companii incluse în etapele anterioare ale programului şi evaluate, a fost de 32%.

"Pe sectoare, cea mai mare dinamică a avut-o turismul, înregistrând o creştere a cifrei de afaceri de 59%"

"Costul unui proiect din programul «Advice for Small Businesses» variază între 12.000 şi 50.000 de euro, iar grantul BERD este de 67% din cost, respectiv între 78% şi 84%"

Reporter: Care sunt cerinţele pe care trebuie să le bifeze un IMM din România pentru a putea fi incluse în program?

Daniela Marin: Firmele care vor să obţină sprijinul nostru, trebuie să îndeplinească câteva condiţii de eligibilitate. În primul rând trebuie să corespundă definiţiei europene a IMM-urilor (să aibă până în 50 de milioane de euro cifră de afaceri şi până în 250 de angajaţi), trebuie să fie înregistrate ca societăţi comerciale, cu capital majoritar românesc (pot avea şi acţionari străini, dar cu o cotă de sub 50% din capital) şi să nu fie start-up (să aibă cel puţin doi ani de activitate).

Sigur, dincolo de aceste condiţii avem priorităţile şi strategiile noastre şi încercăm să analizăm fiecare companie în context.

Spre exemplu, putem întâlni IMM-uri care au depăşit stadiul de start-up (adică au cinci ani de activitate), dar cifra de afaceri se situează undeva între 50.000 şi 100.000 de euro, constant. Din punctul nostru de vedere, sunt tot start-upuri, pentru că nu au reuşit să arate progres şi să dovedeas-că, cumva, că piaţa le-a validat produsele sau serviciile, astfel că nu vor obţine sprijin din partea BERD. Ne interesează acele IMM-uri care sunt într-un proces de creştere, pe care noi să le ajutăm să se dezvolte mai departe şi să devină mai competitive.

Reporter: Ce tipuri de activităţi vizează acest program? În ce puncte vor fi spijinite firmele beneficiare?

Daniela Marin: Programul se numeşte "Advice for Small Businesses" şi are ca scop să ajute IMM-urile să se dezvolte şi să devină mai competitive, funcţionând în 27 de state, printre care şi în România. Programul este implementat de noi din anul 1993, tot de atunci se află în derulare şi în România, numai că până în 2006 nu a avut prezenţă locală sau personal la noi în ţară, fiind coordonat de la Londra.

Scopul nostru este de a ajuta IMM-urile, facilitându-le accesul la servicii de consultanţă şi expertiză. În general, în majoritatea ţărilor în care operează BERD, dar mai ales în ţările în tranziţie, IMM-urile se confruntă cu diverse probleme, iar dintre acestea, accesul limitat la finanţare, la expertiză şi la consultanţă sunt cel mai des menţionate. În cadrul BERD încercăm să le ajutăm să rezolve aceste probleme, astfel încât serviciile pe care noi le oferim să fie integrate.

Reporter: Care sunt sursele de finanţare a programului?

Daniela Marin: Programul func-ţionează cu finanţare de la diverşi donatori, iar în România donatorul principal, până anul trecut, a fost Austria, prin Ministerul Federal de Finanţe al Austriei. Începând de anul trecut am semnat un acord nou de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii, cu finanţare din partea Uniunii Europene.

Acordul cu BEI vizează România, Bulgaria şi Grecia şi asigură finanţarea programului pe trei ani.

Anul trecut, în noiembrie, am început o nouă etapă a programului.

Reporter: Câte IMM-uri de la noi din ţară vor intra sub incidenţa acestui program?

Daniela Marin: În cadrul acestei etape, noi estimăm că vor beneficia aproximativ 240 de IMM-uri, dintre care, probabil, în jur de 100 vor fi din România (fiind şi cel mai mare stat dintre cele trei şi într-un stadiu mai avansat al programului).

Reporter: Cum au evoluat firmele care au beneficiat de program, din 1993 şi până astăzi? Aveţi statistici în acest sens?

Daniela Marin: Da, avem statistici referitoare la impactul programului nostru în România, iar principalul indicator pe care îl măsurăm şi care interesează pe toată lumea este cifra de afaceri.

Pe portofoliul nostru, creşterea medie a cifrei de afaceri, a companiilor evaluate a fost de 32%. Dintre toate cele peste 700 de firme din România care au beneficiat de sprijinul nostru, au fost evaluate circa 550.

Pe sectoare, cea mai mare dinamică a avut-o turismul, înregistrând o creştere a cifrei de afaceri de 59%, urmată de industria alimentară, cu 53%, de sectorul sănătăţii cu 43% şi de electrice, electronice şi IT cu 41%.

În ceea ce priveşte distribuţia firmelor din portofoliul nostru pe sectoare, o treime dintre acestea activează în sectorul producţiei, cele mai multe fiind în industria alimentară (36%) şi două treimi în servicii.

Sigur că aceste creşteri nu se datorează doar serviciilor de consultanţă pe care le-au accesat, dar, cu siguranţă, au avut şi acestea o contribuţie.

În ceea ce priveşte distribuţia regională, în Capitală sunt 27% dintre companiile pe care le-am sprijinit, iar pe locul doi se situează centrul ţării, cu 18%. În zona de sud a ţării ponderea este de 7%, iar sud-vestul şi vestul Româ-niei se situează pe ultima poziţie, cu doar 3%-4%.

Reporter: Cum este structurat "Advice for Small Businesses"?

Daniela Marin: Programul are două componente.

Prima componentă este cea de consultanţă locală: ajutăm IMM-urile să implementeze proiecte de consultanţă locale, care adresează nişte probleme specifice, punctuale, cu care se confruntă companiile (de exemplu, o companie poate avea nevoie de un studiu de fezabilitate ca să facă o investiţie sau are nevoie să îşi facă un site, sau să îl actualizeze ş.a.m.d.).

Noi le ajutăm să îşi structureze proiectele de consultanţă, pornind de la nevoi şi să îşi găsească consultantul potrivit, dacă nu l-au găsit deja.

Dacă firma are nevoie şi de un studiu de fezabilitate pentru că vrea să facă o investiţie într-un echipament de producţie, spre exemplu, noi o ajutăm cu studiul de fezabilitate, iar pentru partea de investiţii, în funcţie de suma la care se ridică investiţia, putem şi noi să vedem dacă avem cum acoperi finanţarea sau ajutăm firma respectivă prin recomandări în piaţă, prin intermediul băncilor comerciale.Consultanţii locali sunt cei care implementează proiectele de consultanţă locală.

În momentul de faţă, avem cam 300 de firme de consultanţă locală înregistrate în reţeaua noastră care acoperă toate competenţele, iar majoritatea dintre ele sunt societăţi comerciale, doar circa 5% sunt PFA.

Cea de-a doua componentă a programului vizează expertiza internaţională. În cadrul acesteia facilităm accesul IMM-urilor la expertiză internaţională. Avem o reţea de aproximativ 2.000 de experţi internaţionali, la nivel global al BERD, care au expertiză sectorială (au lucrat cel puţin 15 ani într-o anumită industrie în top management, în companii multinaţionale, în general, de prestigiu) şi care practic asistă companiile beneficiare într-un proiect de dezvoltare sau de transformare organizaţională.

Această componentă vizează proiecte mai sofisticate, cu obiective mai complexe, cum ar fi dezvoltarea strategică a companiilor, ieşirea pe pieţe noi, identificarea de parteneri strategici, reorganizarea proceselor interne, fie că vorbim de activităţi de marketing, de export etc.

Cele două componente sunt distincte una de cealaltă. Ele nu sunt neapărat corelate, dar nici nu se exclud. O companie poate beneficia fie de una dintre ele, fie de ambele. Ceea ce le diferenţiază este faptul că pe partea de expertiză internaţională lucrăm tot cu IMM-uri, dar din categoria celor mai mari, adică acelea care sunt cumva lideri regionali sau lideri pe o anumită piaţă sau pe un anumit produs, sau care au potenţial, în sensul că au avut o dezvoltare mai accelerată, au avantaje competitive şi, în general, o cifră de afaceri mai mare, de principiu, peste 10 milioane de euro.

Reporter: Care este perioada de implementare a acestor proiecte?

Daniela Marin: În cazul proiectelor din prima componentă, vorbim de proiecte de consultanţă punctuale, care se implementează pe perioade scurte, de patru-şase luni, în general. Desigur, ne interesează foarte mult impactul şi stabilim nişte indicatori în fiecare proiect, deoarece scopul pentru care spijinim compania este să o ajutăm să se dezvolte, iar această evaluare se face la un an după finalizarea proiectului.

În ceea ce priveşte proiectele din a doua componentă a programului, ele durează, în general, un an şi jumătate, până la doi ani. În această perioadă, expertul internaţional asistă şi consiliază managementul companiei, iar la intervale de aproximativ o lună şi jumătate vizitează firma şi vede cum a progresat şi ce paşi trebuie să mai facă.

Reporter: La ce costuri se ridică astfel de proiecte?

Daniela Marin: Costul mediu al unui proiect de consultanţă locală este de circa 12.000 de euro, iar unul de expertiză internaţională ajunge undeva la 50.000 de euro.

Pe zona de expertiză internaţională, implementăm cam cinci-şapte proiecte în medie, pe an, iar din categoria celor de consultanţă locală implementăm cam 50-60 de proiecte pe an, în România.

Din anul 1993 şi până astăzi, peste 700 de IMM-uri au beneficiat de sprijinul nostru pentru implementarea de proiecte fie de consultanţă locală, fie cu expertiză internaţională.

Reporter: Ce sumă le este alocată IMM-urilor din România, din cele şase milioane de euro, prevăzute, în total, în program?

Daniela Marin: Din cele şase milioane de euro, aproximativ 40% ar reveni României din totalul sumei alocate pentru cele trei state (România, Grecia, Bulgaria).

Reporter: Care este valoarea unui grant oferit de BERD companiilor care participă la program?

Daniela Marin: Grantul nostru este de 67% din costul proiectului (din cei 12.000 de euro, în medie pe proiect), pentru prima componentă, iar pentru a doua componentă contribuţia companiei beneficiare variază între 16% şi 22% (din cei 50.000 de euro în medie pe proiect). Variaţia în ultimul caz este în funcţie de cifra de afaceri - cu cât cifra de afaceri este mai mare, cu atât contribuţia se apropie de 22%, dar acesta este procentul maxim.

Reporter: Câte dintre acestea au obţinut finanţare până în prezent?

Daniela Marin: În jur de 35 de IMM-uri au obţinut finanţare din noiembrie 2017, până acum.

Reporter: Câte IMM-uri dintre cele care au aplicat au reuşit să obţină finanţarea?

Daniela Marin: Cred că rata de succes se situează undeva la una din trei companii, adică din trei aplicaţii primite, una se concretizează într-un proiect care este implementat cu sprijinul nostru.

Motivele pentru care celelalte două nu se concretizează sunt, în principal, legate de neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, dar şi pentru că firma renunţă între timp. Renunţă pentru că vorbim de consultanţă şi, în general, antreprenorii nu prea sunt conştienţi de beneficiile şi importanţa serviciilor de consultanţă. Noi încercăm să ajutăm antreprenorii să înţeleagă că a investi în consultanţă poate reprezenta un beneficiu pentru ei.

În plus, între timp pot să apară alte priorităţi şi acesta se răzgândeşte, iar noi nu insistăm deoarece este foarte important ca firma să îşi dorească să implementeze aceste proiecte de consultanţă.

Un al treilea motiv pentru care două din trei nu reuşesc este că primim şi propuneri care nu sunt realiste, sunt supradimensionate, nu sunt foarte bine integrate în context.

Reporter: Cum a evoluat programul în România faţă de alte ţări în care este implementat?

Daniela Marin: Modul nostru de lucru este acelaşi, în toate pieţele, iar în România evoluţia este cumva similară cu alte state.

La nivel global, toate companiile care beneficiază de program înregistrează creşteri - cam două treimi, spre trei sferturi, din companiile implicate au o creştere mediană a cifrei de afaceri de 40-50%.

Ţara noastră se încadrează în rezultatele globale - la noi în ţară 72% dintre companiile care ne-au cerut sprijinul şi-au crescut cifra de afaceri, în medie, cu 45%.

Reporter: Care este strategia BERD pentru anul 2018?

Daniela Marin: În fiecare an avem o strategie şi încercăm să prioritizăm anumite sectoare şi anumite direcţii de acţiune.

Toate proiectele pe care le implementăm sunt evaluate la un an de la finalizare (din ambele componente), iar în funcţie de rezultatele pe care le vedem în statisticile centralizate, încercăm să ne ajustăm activitatea, ţinând, de asemenea, cont şi de specificul ţării. Anul acesta, în România, prioritizăm exportul, deoarece am constatat că există o oportunitate pentru IMM-urile de la noi de a ieşi la export.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia economică a României?

Daniela Marin: În ceea ce priveşte evoluţia macroeconomică, statisticile arată că România este campionul Europei în dinamică. Cât de sustenabilă este această dinamică a economiei, rămâne de văzut pe termen lung, pentru că poţi să îţi dai seama de sustenabilitatea ei doar analizând-o în context, consider eu.

Faptul că economia a crescut în ultimii doi ani şi că previziunile arată creştere, în continuare, este un lucru pozitiv, aşadar cu cât această creştere este mai de lungă durată, cu atât putem spune că este sustenabilă.

Din punctul nostru de vedere, exportul ar trebui să fie exploatat mai mult şi ar putea avea o contribuţie foarte mare la această creştere sustenabilă, la fel şi producţia şi ne-am dori să avem mai multe companii din acest sector în program. Deosebit de important este accesul la finanţare.

In ţara noastră, IMM-urile reprezintă circa 99% din totalul societăţilor comerciale înregistrate, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor europene, de altfel. Contribuţia acestora la PIB este mai mică la noi în ţară decât media europeană, în ciuda acestui fapt (53% în România şi 57% - media europeană, arată datele Small Business Act Factsheet din 2017).

Este clar că există o diferenţă de potenţial care trebuie să fie exploatată, iar din punctul nostru de vedere acest sector este unul important care poate să contribuie la dezvoltarea economică.

Diferenţa aceasta de potenţial vine şi din faptul că IMM-urile au acces limitat la finanţare, în România, acces limitat la expertiză şi la consultanţă, la care se adaugă birocratizarea excesivă şi lipsa de predictibilitate.

Statistica arată că circa 75% din IMM-urile de la noi se autofinanţează, iar faptul că doar 25% atrag finanţare din surse externe este foarte grav, pentru că astfel îşi limitează capacitatea de dezvoltare.

Reporter: Vă mulţumesc!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb