Darius Vâlcov a demisionat din Senat

Ziarul BURSA #Politică / 26 mai 2015

Şi-a trimis demisia şi din partid, la filiala PSD Olt

Actualizare 18:30 Senatul ia act de demisia lui Vâlcov şi declară postul de senator vacant

Senatul a adoptat astăzi hotărârea prin care ia act de demisia fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov din calitatea de senator şi constată vacantarea postului deţinut de acesta.

"Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului Darius-Bogdan Vâlcov, ales în circumscripţia electorală nr. 30 Olt, colegiul uninominal nr. 1, începând cu data de 25 mai 2015, şi declară vacant locul de senator", se arată în textul hotărârii Senatului, adoptată cu 123 voturi 'pentru' şi patru abţineri.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov şi-a depus luni demisia din calitatea de senator, iar documentul a intrat marţi în atenţia conducerii Senatului.

(Elena Deacu)

---

Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, după ce a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, şi-a trimis, ieri, demisia din funcţia de parlamentar, la Senat.

Darius Vâlcov este senator din 2012, când a fost ales în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt.

Demisia lui Vâlcov a fost depusă la Secretariatul Senatului, potrivit secretarului instituţiei, Ion Vărgău.

Darius Vâlcov şi-a trimis ieri şi demisia din formaţiunea social-democrată la filiala PSD Olt, au precizat surse politice, citate de Mediafax.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Va dati seama d-lor? Am ajuns sa avem ca ministru de finante un dandy local, imbogatit prin furt, care ne dadea lectii de economie si finante, exact ca si dl.Varoufakis al Greciei. Care traia in SUA, care era eurosceptic si care acum (ma scuzati) se pisa pe toate principiile de negociere si bun-simt, aruncand Grecia in haul si negura istoriei moderne. Iar grecii vor simti asta dupa ce il vor arunca pe Varoufakis in aburii vietii lui de dandy, acolo retras, unde spunea ca el habar n-avea ce este "Paris Match" sau cine este Larry King, care nu stia cine se ocupa si despre ce se ocupa in UE. L-au ales... D-zeu stie de ce... Ca sa se faca de ras? Sau ca sa ce? Sa le dea salarii si pensii mai mari? Sa nu stranga cureaua dupa ce au imprumutat 400 miliarde euro? Pai ce, il durea gura sa promita? A promis, acum nu poate sa se tina de promisiune si e in stare, pentru amorul sau personal, sa sacrifice tot. Iar grecii sunt pur si simplu prostiti. Ei continua sa sustina ca vor in UE dar nu vor austeritate, adica ce este necesar pentru a putea plati ratele dobanzilor creditelor luate in 10 ani, in ultimii 10 ani. Ce ratiune mai au oamenii acestia? Dar noi, ce ratiune avem cand punem lupii paznici la oi? Adica cum ne permitem noi, dupa 25 de ani dupa Revolutie, sa fim condusi de niste parveniti, de niste oameni needucati in functiile in care lucreaza, niste pseudo-politicieni care demonstreaza zi-de-zi ca sunt acolo doar ca sa fure, sa corupa, sa se autoprotejeze, sa indeplineasca niste ordine, sa protejeze pe altii, si atat, atat si doar atat. Trece timpul, trec alde Valcov, trece viata noastra si a copiilor nostri. Cat mai trece? Tot nu-mi vine a crede, pe cine a reusit sa impuna dl.Ponta ca ministru de finante, sau ce Sova a fost ... ce-a fost, si altii ce sunt, si Taricenii ce politicieni liberali intelesi cu socialistii, si alte si alte, fara reparatii si fara responsabilitate.

    1. Corect, dar ce folos? ce se poate face? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb