Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Elena Deacu
Anticorupţie / 11 mai 2015

Actualizare 21:53

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), admiţând contestaţia DNA la decizia din 6 mai a aceleiaşi instanţe de plasare a fostului ministru în arest la domiciliu, potrivit surselor din presă.

Decizia de astăzi a instanţei supreme este definitivă.

(Alexandru Costea)

--------------------

Procurorii anticorupţie au contestat hotărârea instanţei, iar judecătorii ÎCCJ vor da astăzi un verdict definitiv.

Fostul ministru Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate, faptă pentru care a fost arestat preventiv în 2 aprilie, măsura fiind prelungită ulterior de instanţa supremă, din 25 aprilie până în 24 mai.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.

Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Usor usor, descoperim cum acesti oameni sunt niste imaturi golani, imbogatiti, carora li sa permis orice contra executarii anumitor ordine. Oameni buni, nu mai avem intelepciune deloc? Mai servicii, nu va dati seama ca va inchideti usor-usor orice cale de supravietuire? Dinozaurii vor muri in urmatorii 2-3 ani, veti ramane cu hotia in brate, n-o s-o puteti motiva prin ceva legat de patriotism. Schimbati directia, strategia, tactica. Recuperati furturile, opriti desantarea, deveniti seriosi in ce faceti, lasati golania in plata ei. Lucrati cu oameni seriosi si responsabili. Ca altfel s-ar putea sa nu va mai scoata nimeni "la fata"...

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb