Daţi-ne o piaţă, nu o casă goală!

• (Episodul III)

Discutam recent despre scopul unei Burse de Valori şi cineva, un broker, a spus că "este un loc în care brokerii se întâlnesc ca să tranzacţioneze". Iar eu am spus: "Este un loc unde societăţile merg ca să obţină finanţare, iar investitorii merg ca să cumpere acţiuni la societăţi. Brokerii intermediază între aceste două facţiuni şi, fără aceste două entităţi, brokerii ar rămâ-ne fără obiectul muncii. Ar fi o casă goală". Am căzut de acord că fiecare avea dreptate în felul lui, numai că perspectivele noastre erau diferite.

Dar am avut dintotdeauna o bănuială că, la Bursa de Valori Bucureşti, brokerii sunt ca un grup de jucători, care stau pe vine la colţul unei clădiri abandonate, jucând un joc interminabil de zaruri pentru mărunţiş. Pentru că nimeni în Româ-nia nu crede cu adevărat, la bază, în noţiunea de piaţă. Este doar o altă instituţie care le-a fost impusă oamenilor ca parte a Tranziţiei şi singurul ei scop este să servească drept un fundal colorat pentru povestitorul care-şi urzeşte istoria despre transferul de proprietate şi bogăţie (dar nu şi de putere) dinspre statul comunist către status quo-ul post revoluţionar. Din punctul de vedere al transferului real al puterii şi controlului, procesul de tranziţie a fost, din anumite puncte de vedere, doar o iluzie, iar situaţia de la BVB reflectă acest trist adevăr.

Se pare că marii jucători de pe piaţă, societăţile, investitorii şi brokerii, au rămas blocaţi în mentalitatea de tranziţie, trăind într-o perpetuă stare de semi-sufocare, în care mâna moartă a controlului de la centru este imitată de baronii care au înlocuit, să spunem, vechea administraţie. Păstrând vechile reţele, au împiedicat dezvoltarea pieţei libere, şi odată cu ea, creşterea economică de care era atâta nevoie.

Cum altfel s-ar putea explica stagnarea pieţei? Este adevărat că în ultimii 15 ani capitalizarea BVB a crescut, dar acest lucru se datorează introducerii acţiunilor câtorva companii mari: în principal SIF-urile, Petrom, iar, mai recent, Fondul Proprietatea (al cărui portofoliu este în marea majoritate controlat de către stat). Numărul de societăţi listate abia dacă a crescut vreun pic. În ce priveşte cele 60 de firme de brokeraj, chiar şi împreună cu băncile, au un rulaj atât de mic pe BVB încât este clar, după cum ştie toată lumea, că subzistă mai mult bazându-se pe alte activităţi, cum ar fi tranzacţionarea pe piaţa monetară. Marile firme de brokeraj sunt oricum deţinute de bănci, iar cei care economisesc îşi pun banii în depozite bancare, nu în investiţii.

Are importanţă? Da. Şi o să vă spun de ce. Nu poţi să te prefaci că începi un proces de tranziţie şi să nu-l accelerezi. În acest caz te expui riscului creării unor dezechilibre periculoase.

Mai clar: dacă depui o sumă de bani într-un depozit bancar, aceasta nu creşte: primeşti o dobândă care reflectă valoarea timpului în bani, care ţine cât de cât pasul cu inflaţia, dar asta e tot. Dacă depui banii într-un fond de investiţii, indiferent că e vorba de un fond de pensii sau mutual, administratorii lui investesc în creşterea capitalului afacerilor din portofoliu şi în obţinerea unor venituri mai mari, care pot fi reinvestite, ceea ce permite ulterior participarea la creşterea economiei şi duce la îmbunătăţirea standardului de viaţă pe termen lung. Dar dacă nu există acţiuni în portofoliu, dacă acesta nu reflectă nevoile investitorilor, dacă există doar instrumente ale pieţei monetare, şi acelea tot sub formă de depozite, înseamnă că singurul mod în care portofoliul poate creşte este prin aducerea de noi investitori. Ceea ce va face ca piaţa să-şi perpetueze greşelile anterioare.

Pe de altă parte, dacă societăţile depind de bănci pentru a obţine finanţare, vor descoperi că investiţiile le costă foarte mult. Acest lucru împiedică creşterea economică. Dacă privim modelul german aşa cum arăta el până în anii 1990, piaţa lor de capital s-a dezvoltat foarte lent în comparaţie cu cele din Londra, New York şi Tokio. Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că, prin tradiţie, societăţile germane erau deţinute şi controlate de bănci. Numai în momentul în care băncile au devenit mult prea expuse la riscul de firmă, iar societăţile au atins pragul maxim de îndatorare, s-au văzut nevoite să caute noi surse de finanţare, şi pieţele germane de capital s-au dezvoltat şi Produsul Intern Brut a început să crească.

Dacă tot nu sunteţi convinşi că a continua să trăim într-o economie bazată pe numerar, sub umbrela controlului centralizat va împiedica progresul, e suficient să priviţi la ţările care au avut cea mai mare creştere în ultima jumătate de secol - un lucru pe care îl au în comun este dezvoltarea pieţelor de capital: Londra, New York şi Tokio, cu Frankfurt, Australia şi Canada străduindu-se se să recupereze decalajul.

Această legătură trebuie realizată şi de către BVB. Trebuie ca genul de oameni care pot realiza această legătură să iasă în faţă, şi să înţeleagă ceea ce trebuie făcut.

În primul rând, brokerul trebuie să găsească societăţi, listate sau nu, care au o activitate rentabilă dar care au nevoie de bani ca să se extindă. După ce întocmeşte această listă, trebuie să meargă cu ea la fondurile de investiţii, ca să le întrebe în ce anume vor să investească. După ce alege din listă tipurile de societăţi care corespund, el poate merge să discute cu reprezentanţii acestora, şi să le spună: "V-am găsit investitori care să cumpere acţiunile sau obligaţiunile voastre". Poate că una dintre ele va accepta. După aceea brokerul va uni cele două facţiuni într-o Ofertă Publică. Iar după ce Oferta Publică s-a dovedit un succes, va trimite drept cadou un frumos jurnal al operaţiunii, către alte societăţi din listă spunând: "Uitaţi ce am realizat, daţi-mi voie să vă invit la prânz săptămâna viitoare". Aşa merg lucrurile. Insistenţă, insistenţă, insistenţă. Oriunde în lume. Este o dinamică microeconomică ce contribuie la extrem de importanta creştere macroeconomică. Şi care, în paranteză fie spus, i-ar face şi pe brokeri cu mult mai bogaţi.

BVB şi CNVM pot amândouă fi de ajutor în acest proces, şi pot începe să facă asta în primul rând comunicând. (Dar mai multe despre acest subiect, altădată). De exemplu, BVB ar putea să ofere stimulente, ca de exemplu reduceri, brokerilor care aduc firme noi pe piaţa primară. Pentru a face acest lucru, BVB are nevoie să-şi schimbe priorităţile, şi mentalitatea. În contextul de mai sus, cumpărarea unei alte burse din regiune reprezintă o deturnare a atenţiei de la adevăratele priorităţi, e echivalentul cumpărării unei alte camere goale, a conceptului de control, a iluziei puterii care nu are nici o bază reală. BVB trebuie întâi să-şi facă ordine în ograda proprie. În primul rând, BVB însăşi şi membrii ei ar trebui să promoveze piaţa cu zgomot, în mod activ şi prin toate mijloacele posibile. Ea şi membrii ei trebuie să demonstreze că au încredere în rolul lor. Ei toţi trebuie să ne convingă că au încredere în faptul că piaţa de capital este fundamentul unei economii capitaliste.