Datoria depăşeşte produsul intern brut al ţării noastre

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 aprilie 2008

Datoria depăşeşte produsul intern brut al ţării noastre

Datoria externă pe termen mediu şi lung a României a atins, la sfârşitul lunii februarie 2008, nivelul record de 38,912 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Aceasta a crescut faţă de finalul anului trecut cu 737 milioane de euro în primele două luni ale anului 2008.

Conform evaluărilor deputatului Daniel Ionescu, încă de la sfârşitul anului trecut, datoria totală a ţării noastre a fost de peste 119 miliarde de euro, depăşind astfel Produsul Intern Brut al României realizat în anul 2007 (circa 112 miliarde de euro). Datoria totală este compusă din datoria externă pe termen mediu şi lung (38,175 miliarde euro) + datoria externă pe termen scurt (circa 80 de miliarde euro) + datoria publică internă (circa 7 miliarde de euro).

Domnia sa apreciază că ineficienţa politicilor publice dezvoltate în procesul tranziţiei de la o economie centralizată la o economie concurenţială de piaţă, pe fondul menţinerii unei productivităţi extrem de scăzute în economie şi al accentuării propensiunii pentru importuri, au creat o cerere cronică de fonduri de finanţare (pentru acoperirea importurilor strategice necesare, dar şi a găurilor din economie) care se regăseşte în creşterea excesivă a gradului de îndatorare, în primul rând externă.

"Am tot respectul pentru Banca Naţională, pentru expertiza pe care o dovedeşte, dar lipsa de sinergie dintre politicile acesteia şi politicile dezvoltate de Guvern au condus la această datorie", ne-a declarat deputatul Daniel Ionescu.

Datorită destructurării şi lipsei de investiţii productive, economia naţională s-a prăbuşit, conducând la situaţia actuală în care, comportamental, suntem o "ţară debuşeu" pentru produsele industriale şi alimentare ale Europei şi ale lumii", consideră domnul Ionescu.

Domnia sa a adăugat: "Pot accepta că într-o perioadă de schimbări majore ale regimului politic şi economic se pot înregistra eşecuri. Dar suntem în anul 2008! Eficienţa politicilor economice relevă că ne aflăm în continuare într-o stare precară, instabilitatea preţurilor fiind primul indiciu că mergem pe un drum greşit. Inflaţia care s-a înregistrat de la începutul anului, excesivă în raport cu costurile de stabilizare pe care şi le asumă BNR (2,25%, anualizarea tinzând periculos către inflaţia cu două cifre) arată că, la capitolul eficienţă, guvernul Tăriceanu stă prost.

Estimările pentru perioada 2005-2008 arată că politicile dezvoltate de Executiv au eşuat într-un consum excedentar de bani publici fără echivalent în finalităţile urmărite, Guvernul înregistrând o pierdere de peste 22 miliarde de euro!".

Acest lucru este cauzat de faptul că efortul financiar la care România a fost supusă, în loc să fie orientat către eficienţă economică şi eficacitate socială, a fost guvernat de alte deziderate, în principal, de supravieţuirea la putere a guvernului şi de salvarea aparenţelor, adică de susţinerea politicianistă a păcii sociale până la alegeri.

O speţă aparte, rareori adusă în discuţie de Guvern, o constituie faptul că datoria externă şi internă a României constituie deja o povară grea care grevează puternic viitorul generaţiilor ce vin, acestea urmând, pe lângă returnarea principalului (datoria ca atare), să suporte (să plătească) şi dobânzile aferente.

În opinia domnului Daniel Ionescu, nu s-a schimbat nimic în această perioadă. "Nu trebuie să ne mai mirăm că în cele aproape două decenii de tranziţie, comparativ cu puterea de cumpărare a veniturilor din 1990, populaţia salariată a făcut o curbă de sacrificiu care, cumulat, reprezintă salariul mediu pe mai mult de 9 ani, că pensionarii au făcut la rândul lor o curbă de sacrificiu care depăşeşte pensia medie a acestora pe 11 ani!" Domnul Ionescu este de părere că "această situaţie se va menţine atât timp cât efortul financiar pe care îl face ţara nu va fi orientat după interesul naţional real, atâta timp cât nu se va elimina marea corupţie din economie (ex. redistribuirea banilor publici prin ordonanţe de urgenţă, comenzile publice încredinţate prin negociere directă, licitaţiile olandeze, privatizările forţate ş.a.m.d.), cât timp eficienţa economică şi eficacitatea socială nu vor intra la guvernarea banului public."

Schimbările care ar trebui să aibă loc pentru a remedia situaţia datoriei externe ar fi, după părerea domnului Ionescu, "eficientizarea în regim alert a politicilor interne, în primul rând folosirea avantajelor generice pe care ţara noastră le deţine ca membru Uniunii Europene şi NATO".

În opinia domnului Ionescu, din această perspectivă, prima problemă de rezolvat este ieşirea ţării noastre din poziţia de finanţator net al UE (în 2007-2008, contribuţia României la bugetul UE depăşeşte 2,5 miliarde de euro!) prin absorbţia - ideal ar fi în totalitate - a fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie de UE şi care, în lipsa unor politici adecvate spiritului şi cerinţelor europene vor rămâne doar o şansă "refuzată".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Autoarea articolului ar fi trebuit sa ne indice carui partid apartine "stimabilul" debutat. Articolul este, evident, tendentios si contine neadevaruri crase (a se observa realitatea din supermarketuri).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb