De ce nu înlocuim Roborul cu inflaţia?

"Sper să obţinem o schimbare radicală a modului în care este calculat ROBOR sau chiar să îl vedem dispărut", a spus luni Darius Vâlcov, consilierul Primului Ministru, într-un interviu telefonic acordat Bloomberg, adăugând: "Se va lua o decizie împreună cu banca centrală, care poate modifica regulile interne ale pieţei interbancare fără a solicita aprobarea parlamentară". Declaraţia lui Vâlcov a adus creşteri susţinute la bursă pe acţiunile bancare, iar schimbarea filosofiei guvernului cu privire la acest aspect (vezi şi rezultatele întâlnirii Isărescu-Teodorovici) lasă loc discuţiilor cu privire la viitorul indicelui de referinţă ce va intra în algoritmul de calcul al dobânzilor la credite. Este evident că schimbarea "radicală" a modului în care este calculat ROBOR ţine cont de faptul că acesta ar trebui să rezulte din tranzacţii ponderate şi nu din procedura de cotare care poate fi doar indicativă şi predispusă la manipulări. Mă interesează însă mai mult partea a doua a declaraţiei, cea cu "sau chiar să îl vedem dispărut". Dispariţia ROBOR pune în discuţie viitorul algoritmului de calcul al dobânzilor la credite şi de aici sunt două posibilităţi.

Prima ar fi să se revină la "dobânda se calculează în funcţie de politica băncii". Adică debitorul vine şi găseşte afişat pe geamul instituţiei creditoare cât mai sunt azi dobânzile. Exact ce a generat o droaie de abuzuri în perioada 2007-2009 astfel încât a fost necesară introducerea ROBOR. O dobândă care să fluctueze după cum doreşte banca implică însă o lege care să limiteze dobânzile (care este deja pe traseul de legiferare). Or ăsta n-ar fi cel mai fericit lucru. Pe de-o parte, pentru că există riscul ca toate instituţiile creditoare să se alinieze pe palierul de sus al intervalului specificat în lege sau la valorile maximale admise dacă nu se va preciza un interval, ci doar o valoare-ţintă. Pe de altă parte, pentru că nu lasă prea mult loc de manevră în cazul în care inflaţia sare peste cal sau deflaţia revine puternic (o nouă criză financiară) şi riscăm să se pună lacăt pe creditare în anumite perioade. Cel mai bine ar fi să avem totuşi un reper în algoritmul de calcul al dobânzilor şi acesta ar putea fi dobânda de politică monetară sau rata inflaţiei la care să se adauge marja finanţatorului.

Trecem deci la a doua posibilitate - dobânda creditelor să fie legată de un indice de referinţă. Dacă BNR dă acel indice de referinţă sub forma dobânzii de politică monetară se vor naşte discuţii privind lipsa de echidistanţă a instituţiei, demonstrată cu prisosinţă în trecut. Când a venit vorba să apere interesele băncilor, BNR a sărit mult mai repede să intervină decât în situaţia în care s-a discutat despre interesele debitorilor (nu mai revin la cazurile celebre - vezi discuţiile pe seama legii falimentului personal, a dării în plată, conversia împrumuturilor în valute exotice etc). Nu poate fi exclus scenariul în care BNR ar sacrifica inflaţia de dragul sectorului financiar-bancar dacă situaţia acestuia o cere, precum şi ipoteza că, în cazul unui atac speculativ pe curs, dobânda de politică monetară se poate desprinde de inflaţie, aşa că ajungem la al doilea reper - care mi se pare mai potrivit într-un algoritm de calcul al dobânzilor la credite - inflaţia. Rata inflaţiei nu poate fi manipulată nici de bănci şi nici de BNR, acestea doar se raliază la trendurile generale stabilite de preţuri. Aşa că de ce n-am lega ratele la creditele în lei de dinamica preţurilor? Declarativ, şi BNR ţinteşte prin dobânda de politică monetară inflaţia şi ROBOR are privirile aţintite asupra inflaţiei dacă e să ne luăm după bancheri, aşa că de ce nu? Aş vrea şi eu să văd cum manipulează bancherii preţul cartofului sau cel al ţigărilor...Lăsând gluma la o parte, faptul că inflaţia poate determina scumpirea creditului ar face şi autorităţile mai atente la preţurile din energie care sar peste cal (limitarea marjelor de profit de către ANRE) şi poate aşa ar simţi îmbunătăţiri în puterea de cumpărare toţi românii, nu doar cei ce sunt şi debitori în lei.