DE LA 1 AUGUST Operatorii de transport închid infochioşcurile din aeroportul Otopeni

George Marinescu
Miscellanea / 29 iulie 2020

Operatorii de transport închid infochioşcurile din aeroportul Otopeni

Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR: "Aeroportul Otopeni lucrează la 10-15% din capacitate, dar Consiliul de Administraţie ne solicită plata integrală a taxelor, deşi reducerea activităţii aeriene se răsfrânge şi asupra noastră"

Operatorii de transport care deservesc cu taxiuri aeroportul Otopeni vor închide de la 1 august infochioşcurile de unde pasagerii pot să comande un taxi pentru deplasarea către Capitală şi nu numai. Măsura va fi luată, deoarece conducerea aeroportului doreşte ca patronii din taximetrie să plătească integral toate taxele solicitate, deşi activitatea aeriană s-a diminuat dramatic din cauza pandemiei, închiderii graniţelor şi suspendării mai multor curse către destinaţii din vestul Europei.

Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a declarat pentru Ziarul BURSA: "Avem o problemă serioasă cu Aeroportul Otopeni. Aici mă refer la transportul în regim de taxi. Pe data de 1 august vom scoate din priză toate cele cinci infochioşcuri - ce reprezintă o soluţie modernă de a comanda un taxi - deoarece Consiliul de Administraţie al aeroportului, care a fost numit politic, ne percepe taxă atât pe perioada stării de urgenţă cât şi pe perioada stării de alertă, deşi activitatea de transport aerian a scăzut drastic, ceea ce se resimte şi în activitatea de transport persoane în regim de taxi de la şi înspre aeroport. Pe lunile iunie şi iulie ne-au facturat 100% ceea ce nu este corect, atât timp cât ei nu au activitate la parametri optimi. În consiliile de administraţie sunt puşi nişte politruci care nici măcar nu realizează ce efecte au hotărârile lor. Ei se duc o dată pe lună la şedinţa consiliului respectiv, pentru a-şi lua indemnizaţia şi, deoarece au nevoie de bani, şi-au spus că o pot face pe spinarea operatorilor de transport. Aeroportul Otopeni lucrează în acest moment la 10-15% din capacitatea lui, iar nouă ne solicită să plătim integral taxele pentru cele cinci infochioşcuri şi pentru maşini. Dacă aeroportul nu lucrează, noi lucrăm la capacitate maximă? Nu e nicio problemă: cu data de 1 august, vom scoate şi noi infochioşcurile din priză şi cu asta, basta! Să vedem, le convine?"

În acest moment, taxa lunară pentru cele cinci infochioşcuri care ocupă în total o suprafaţă de 2,5 metri pătraţi este de 12.000 euro pe lună la care se adaugă 50 de euro pentru fiecare maşină în parte cu care operatorii de transport deservesc aeroportul Otopeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb