Flori de ie va lua parte vineri, în data de 20 ianuarie a.c. la un eveniment deosebit, organizat de catre Primăria Municipiului Iaşi în parteneriat cu Palatul de Cultură, Sala Voievozilor, cu ocazia zilelor festive pentru serbarea Micii Uniri.
După experienţele adunate în anii trecuţi, în plimbările Florilor de ie peste hotare, în oraşe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi, Shanghai sau Dubai, şi anul acesta, Flori de ie îşi continuă misiunea şi începe anul 2017 adăugând o alta filă de istorie, de la Iaşi.
Evenimentul va avea ca scop promovarea şi aducerea la lumină a portului tradiţional românesc prin expunerea unor costume populare, din colecţia Flori de ie, precum şi Corul Floralia care ne va încălzi inimile aducându-ne aminte frumuseţea cântului românesc. Alături de noi va fi partenerul nostru principal, Brânduşa Bordeianu, make-up artist, o persoană cu un suflet frumos, ce ne-a fost alături încă de la primii paşi pe care i-am făcut.
În prezent, Flori de ie este unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite branduri româneşti, ce promovează cu dor şi drag tradiţia, arta şi valorile româneşti peste tot în lume. Colecţia Flori de ie cuprinde peste 150 de costume tradiţionale româneşti, unice, modele unicate, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac săi metalic. Piesele provin din toate colţurile ţării şi fiecare vine alături de propria-i poveste.
Autenticitatea, atenţia pentru detalii, pasiunea pentru handmade dar şi cromatica deosebită au adus aprecieri generoase astfel încât, produsele Flori de ie se reliefează distinctiv într-o manieră modernă.
Astfel, am reuşit să ducem frânturile neamului roamnesc peste hotare, acolo unde românii ne-au primit cu braţele deschise, iar străinii cu numeroase aprecieri. Acum, vom ajunge cu povestiile româneşti, atent brodate, la Iaşi, oraşul marilor idei, al primei importante uniri, şi totodată un oraş al culturii şi educaţiei, un oraş fermecător, ce a fost numit "un veritabil muzeu naţional".
Intrarea la eveniment este liberă.