DEALERII: Intervenţiile BNR apreciază leul

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2008

În timp şedinţa de tranzacţionare la Bursa de Valori din Bucureşti era oprită leul, prindea puteri revenind la statutul de vedetă a regiunii. În prima oră, în timp ce indicii bursieri se prăbuşeau, leul creştea până la un curs de 3,92 lei pentru un euro de la 3,95 lei pentru un euro. Dealerii contactaţi de noi spun că intervenţia BNR pe piaţă este evidentă. "

"Leul s-a apreciat astăzi, în contrast cu monedele din regiune care s-au depreciat întrucât s-a făcut simţită prezenţa BNR în piaţă prin vânzarea de valută de către acelaş jucator local care se presupune ca fiind intermediarul folosit de BNR. Şi întrucât şi sentimentul în piaţă că BNR ar putea interveni oricând a persistat, nu au existat jucători care să acţioneze împotrivă.", apreciază Cătălina Constantinescu senior economist la ABN Amro. La rândul său Nicolaie Alexandru Chideşciuc ne-a declarat că "întrucât mondele din regiune s-au depreciat iar leul s-a apreciat suspectez intervenţia BNR".

Chiar dacă FED şi BCE au redus dobânda Banca Naţională nu va proceda în acest fel, apreciază dealerii. "Nu cred că deocamdată BNR va reduce dobânda, ci mai degrabă o va menţine constantă", apreciază Cătălina Constantinescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cinteza sau Cinzeaca De la BNR Face un comunicat importat pentru Tara. Auzi ce zice Cel care raspunde de supravegherea bancilor. Va propun celor care pirdeti bani din banci si cei care ati pierdut sa va indreptati impotriva acestui asigurator si a sefului lui, Isarescu pentru manipulare pietei financiare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb