Decât să cadă leul, mai bine să cadă Guvernul?

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 octombrie 2009

Decât să cadă leul, mai bine să cadă Guvernul?

Situaţia politică tensionată din ţara noastră se dovedeşte a fi cel mai aprig duşman al leului, potrivit analiştilor internaţionali, moneda naţională nereuşind să mai facă faţă avansului monedei euro, care pare că nu se mai potoleşte.

Lars Christensen, analist şef la banca daneză "Danske Bank", a declarat, pentru ziarul Bursa, că moneda naţională va continua să slăbească în faţa euro şi în perioada următoare, din cauza contextului politic nefavorabil. "Situaţia politică îi face nervoşi pe investitori", a mai precizat domnul Christensen, menţionând totuşi că străinii sunt încă interesaţi să investească în ţara noastră, însă aşteaptă o perioadă mai stabilă.

"Situaţia macroeconomică este încă dificilă, investitorii nu sunt interesaţi numai de atractivitatea ţării, ci şi de stabilitatea ei pe plan politic", a mai adăugat domnia sa.

În prima zi a săptămânii, cotaţiile au urcat din nou pe piaţa valutară, atingând cota de 4,284 lei pentru un euro, analistul de la "Danske Bank" precizând că leul se va confrunta cu cele mai mari riscuri abia în ultima parte a acestui an.

"Singurii care au de câştigat din aprecierea cursului sunt exportatorii, care au contractele denominate în valută", ne-a mai spus domnul Christensen.

De la spargerea coaliţiei de guvernare, când miniştrii PSD au demisionat de la guvernare, leul a pierdut 2,14% în favoarea monedei euro, întorcându-se astfel la nivelul înregistrat în luna martie a acestui an, de circa 4,28 - 4,29 lei/euro.

Izabela Sîrbu

Soarta Guvernului Boc se decide azi

Parlamentarii votează, astăzi, moţiunea de cenzură "11 împotriva Româ­niei", prin care PNL, UMDR şi PSD vor să demită guvernul Boc 2, ce a rămas minoritar în Parlament după retragerea social-democraţilor de la guvernare.

Ultimul obstacol ca moţiunea de cenzură să nu fie votată a fost depăşit, ieri, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a respins ca inadmisibilă sesizarea grupurilor parlamentare PD-L cu privire la constituţionalitatea sa.

Pedeliştii au formulat, pe 8 octombrie, o sesizare către CCR, prin care susţineau că mai mulţi parlamentari ai opoziţiei nu aveau dreptul să iniţieze o nouă moţiune de cenzură, în condiţiile în care ultima iniţiativă de acest gen a fost respinsă, recent, în Parlament.

Curtea şi-a justificat decizia, argumentând că verificarea constituţionalităţii moţiunilor de cenzură nu intră în atribuţiile sale.

Flutur, PD-L: "Suntem optimişti şi mizăm pe sprijinul parlamentarilor responsabili"

Decizia CCR a fost salutată de către partidele de opoziţie, mai ales în condiţiile în care, în cursul dimineţii de ieri, preşedintele Traian Băsescu a avut, înaintea şedinţei CCR, o scurtă conversaţie cu preşedintele Curţii, Ioan Vida la Parlament, fapt ce a stârnit suspiciuni în condiţiile în care primul nu-şi anunţase oficial vizita la un eveniment găzduit de Legislativ, iar cel de-al doilea îl aştepta în hol.

După ce zilele trecute s-a vehiculat că miniştrii PD-L vor demisiona în bloc dacă CCR nu va declara neconstituţională moţiunea de cenzură, liderii democrat-liberalii au ţinut să precizeze că nu au discutat vreodată despre aşa ceva.

Mai mult decât atât, vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că democrat-liberalii sunt optimişti în privinţa moţiunii de cenzură, mizând pe susţinerea parlamentarilor "responsabili" din opoziţie.

"PDL este optimist şi crede că, pe de o parte, voturile parlamentarilor noştri, dar şi ale parlamentarilor responsabili din celelalte partide, şi mă refer la PNL, PSD, UDMR, pentru a nu declanşa o criză, vor face ca această moţiune să nu treacă", a subliniat Flutur.

Jocul mandatelor

Matematic, PSD, PNL şi UDMR au suficiente mandate să debarce Guvernul Boc 2, însă din punct de vedere politic, partidele de opoziţie sunt îngrijorate de voturile propriilor parlamentari.

Dacă toţi parlamentarii celor trei partide de opoziţie ar vota pentru adoptarea moţiunii, aceştia ar aduna 278 de voturi, cu 42 mai mult decât necesarul de 236 pentru ca ea să treacă.

Guvernul Boc 2 rămâne în funcţie dacă UDMR, minorităţile şi minimum 12 parlamentari ai PSD şi PNL ar vota împotriva moţiunii de cenzură.

Suspiciuni de mită: partidele de opoziţie, îngrijorate de voturile propriilor parlamentari

Lliberalii riscă să fie excluşi din partid dacă nu vor vota la vedere sau dacă vor lipsi de la votul moţiunii, a anunţat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Şi la noi, toţi parlamentarii care au fost contactaţi cu bani, cu funcţii, cu diverse lucruri, şi-au informat liderii de grup şi n-avem nici un fel de emoţii sau de suspiciuni", a afirmat vicepreşedintele PSD, Victor Ponta.

Conform PNL, democrat-liberalii ar fi încercat să cumpere votul parlamentarilor, suma vehiculată fiind cea de 10.000 de euro.

Deputatul PNL Florin Ţurcanu, care deţine şi funcţia de preşedinte al filialei teritoriale Botoşani a partidului susţine că apropriaţi ai PD-L "cercetaţi pentru evaziune fiscală" i-ar fi oferit 10.000 de euro pentru ca acesta să lipsească de la votul moţiunii de cenzură.

Liberalul a apreciat că ceea ce se petrece reprezintă un gest de disperare al PD-L.

Variantă de rezervă: PSD contestă la CCR structura Guvernului Boc 2

Potrivit Constituţiei, în situaţia în care Guvernul va fi demis, preşedintele Traian Băsescu va desemna un alt candidat pentru funcţia de premier, în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament, iar primul-ministru va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului său şi a întregii liste a Guvernului.

Luând în calcul şi varianta unui eşec, şi rămânerea la guvernare a Cabinetului Boc 2, social-democraţii au anunţat că vor să conteste la CCR decretele de numire a miniştrilor interimari ai PD-L, Cabinetul Boc 2 neavând, conform social-democraţilor, girul Parlamentului.

Totodată, PSD va face plângeri penale împotriva şefului Guvernului şi a miniştrilor PD-L, pentru demiterile făcute de aceştia la conducerea structurilor deconcentrate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Investor

    Pai daca va cadea guvernul ,implicit va cadea si LEUL. Domnule Deacu,titlul

    articolului e stupid;chiar nu pricepi un lucru asa de simplu??? 

    Blestemati sa fiti cu totii ca duceti de tot tara de rapa!!!

    Un lunetist cu suflet mare de si-ar face mila de tara asta, i-ar impusca pe toti fara mila. Sistemul este atat de virusat si de putred incat trebuie complet resetat. In prag de iarna in plina criza astia se bat pentru ciolan

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb