Prin prezenta declaraţie de presă doresc să informez pe toţi cei interesaţi următoarele:
În data de 24.08.10 mi-am anunţat intenţia de a demisiona din Consiliul Bursei de Valori Bucureşti, iar la scurt timp, în aceeaşi zi, după consultări avute cu majoritatea colegilor din CB, am revenit asupra deciziei.
Ca urmare, îmi exercit în continuare mandatul de membru al CB.
Mulţumesc tuturor jurnaliştilor care s-au rezumat la prezentarea faptelor reale şi astfel nu şi-au dezinformat cititorii.
În acelaşi timp, doresc să vă informez despre multiplele comentarii şi aprecieri neconforme cu adevărul pe care le-a prezentat ziarul < Bursa > şi care sunt de natură să dezinformeze şi să manipuleze atât cititorii cât şi acţionarii BVB, astfel :
1. Decizia mea nu a avut nicio legătură cu fuziunea dintre BVB şi SBX, acest subiect nefiind discutat absolut deloc în şedinţa din ziua de luni 23.08.10.
2. Decizia mea nu a avut nicio legatură cu articolul difuzat pe internet, referitor la analiza facută de Estinvest din Focşani şi care compară acţiunile BVB şi SBX. Eu personal am aflat pentru prima dată de această analiză şi de acest articol chiar din ziarul Bursa.
3. Relaţiile mele cu toţi membrii din CB sunt excelente şi nu există tabere, dovada fiind chiar faptul că larga majoritate a deciziilor de până acum au fost luate cu majoritate de voturi. Cu toate acestea, opiniile diferite între membrii CB sunt dese şi binevenite şi duc la obţinerea de soluţii constructive.
4. Nu am discutat în şedinţa de luni despre preşedinţia Depozitarului Central şi am relaţii excelente cu Dl Sergiu Ovidiu Pop. Demisia mea nu a avut nicio legătură cu alegerile de la Depozitarul Central.
Consider articolul apărut în Bursa ca fiind tendenţios, neadevărat, dezinformativ şi manipulativ, având în vedere faptul că BVB este o societate lis-tată şi cred că ziarul < Bursa > ar trebui să se abţină de la a face afirmaţii nefundamentate, indiferent de interesele şi preferinţele personale ale autorului, referitoare la cele două burse sau legate de propria mea persoană. Menţionez că este a doua oară când observ un articol în Bursa care conţine o aşa concentraţie de neadevăr.
Cu stimă,
DANIEL ŢEPES
• Replica ziarului "BURSA"
Prin prezenta doresc să informez pe toţi cei interesaţi că am publicat integral şi fără nicio modificare declaraţia de presă a lui Daniel Ţepeş, ca model de dezinformare şi defăimare.
Domnul Ţepeş susţine că şi-ar fi anunţat "intenţia" demisiei; sursele noastre susţin că şi-a depus-o în scris.
Cum putem afla adevărul?
În niciun fel.
Noi nu putem dovedi că şi-a depus-o în scris şi nici nu am fost de faţă.
În schimb, atât domnul Ţepeş, cât şi martorii gestului său sunt interesaţi să susţină că nu şi-ar fi dat demisia.
Oarece "scăpări" din declaraţia de presă a domnului Ţepeş, indică inconsistenţa afirmaţiilor sale: domnia sa spune că "a revenit asupra deciziei".
Demisia a fost o "intenţie" sau o "decizie"? (sesizaţi diferenţa?! - intenţia nu se depune în scris, în timp ce decizia, da, se poate depune).
De altfel, la sfârşitul declaraţiei sale de presă, domnul Ţepeş scapă hăţurile şi nu mai vorbeşte despre vreo "intenţie de demisie", ci despre "demisie", pur şi simplu: "Demisia mea nu a avut nicio legătură cu alegerile de la Depozitarul Central".
Nu-i hazliu?!
Care demisie?!
Parcă era vorba de o intenţie, doar...
Ei bine, astfel de neglijenţe în exprimare (şi exprimare scrisă, nu orală!) îl recomandă puternic pe domnul Ţepeş ca pe o sursă credibilă.
Ce poate fi mai înduioşător decât să-ţi ruinezi mesajul prin el însuşi?!
Domnul Daniel Ţepeş este interesat să prezinte faptele în felul în care le descrie, pentru că, în cazul că şi-a depus demisia în scris, nu mai este explicabil cum de îşi mai exercită mandatul de membru în CB, chiar dacă a revenit asupra "deciziei".
Tot aşa şi martorii gestului său.
Un "mişmaş" birocratic pentru muşamalizarea demisiei nechibzuite este, însă, foarte verosimil. Atenţie!, n-am spus că asta s-a petrecut! Am spus că este verosimil - este asta "dezinformare"?
Domnul Daniel Ţepeş foloseşte (imprudent, pentru un om al pieţei de capital) noţiunea de "manipulare", în legătură cu ziarul "BURSA".
Nu ştie să numească vreun interes care să ne fi determinat să "manipulăm", pentru că nu exis-tă un astfel de interes.
În felul acesta îşi dezvăluie ostilitatea faţă de ziarul "BURSA", ilustrând zicala că "adevărul supără".
Suita de patru puncte care are pretenţia să arate cum ne-am dezinformat cititorii, reprezintă simple alegaţii, fără niciun fel de dovadă sau argument.
Măcar, acolo unde noi nu am avut dovezi, am specificat că "probabil", sau "se pare", ori "sursele susţin", într-un context ipotetic explicit.
Nu, domnul Ţepeş ignoră decenţa şi onestitatea prezentării din "BURSA", transformând-o în termeni de "informare/dezinformare".
Pe la punctul 3., domnul Ţepeş scrie: "...larga majoritate a deciziilor de până acum au fost luate cu majoritate de voturi".
Adică, există o parte din decizii care au fost luate cu minoritate de voturi?!
Ştiu cum se califică o astfel de aserţiune, dar mă jenez să o fac. Sunt civilizat.
Domnule Ţepeş, dacă nu adevărul, măcar logica, domnule! Ce naiba, aţi ieşit în public, stimate domn!
Domnul Daniel Ţepeş ne opune simple declaraţii că nu-i aşa cum spunem: nu, domnia sa are relaţii excelente cu toţi membrii CB şi are relaţii excelente cu domnul Sergiu Ovidiu Pop.
Consiliul Bursei este un Paradis cu fundiţe roz.
Nu există tabere, ci toţi muncesc la Binele pieţei şi la Raiul pe Pământ.
Paritatea acţiunilor BVB şi Sibex nu contează, în faţa elanului de cordialitate care leagă comunitatea brokerilor într-un tot entuziast.
Nu, nu există două tabere, ba, chiar, nu există nici măcar o tabără.
Mă întreb, dacă aceşti heruvimi ai pieţei de capital sunt mânaţi de o astfel de vocaţie dumnezeiască, atunci cum de piaţa noastră de capital se află la doi metri sub pământ?
Spre final, domnul Daniel Ţepeş ne spune că demisia sa nu a avut nicio legătură cu alegerile de la Depozitarul Central.
Bine.
Îl credem, nu-l credem, n-are nicio importanţă.
Dar, frate!, cu ce o fi avut legătură demisia sa?
De ce nu ne-o spune?
De ce nu ne spune domnul Ţepeş de ce a demisionat?
Aşa arată "corectitudinea informării" asupra căreia domnul Daniel Ţepeş ne dă lecţii...
Mulţumim!
Nu.
(MAKE)
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2010, 00:18)
Bravo Make, am ras cu lacrimi. esti tare nene! Heruvim si tepes in aceeasi propozitie, frumos
iar decizii luate in minoritate numai o minte de broker putea sa nasca. ne mai miram ca exista expresii gen crestere economica negativa?? cand cresti negativ, chiar cresti? as vrea sa-mi raspunda domnul Tepes, iar daca am fost impertinent sa ma traga in teapa. Apropos, daca si-a depus demisia in scris, ce-a facut dupa aia, a rupt-o cineva sau si-a trimis soferul sa o ia din biroul lui Farmache? geniali brokeri avem, oglinda fidela a unei piete de aur. Oare ce scoala trebuie sa faci ca sa fii Broker, ca vad ca logica lui e de clasa I-a
2. Teparul
(mesaj trimis de Vlad în data de 27.08.2010, 00:25)
Botezat tepar, caracter de tepar, repetent la morala, gol de creier, frecindu-si degetul gros, de aratator. E vorba de banuti, nu de bani, asta-i nivelul. Tzepeshhhhhhhhhhhh...
3. fără titlu
(mesaj trimis de Apostol în data de 27.08.2010, 00:27)
daca daniel Tepes e heruvim, atunci eu sunt apostolul neamului. Exista o singura definitie la gesturi de genul asta, dle lMake: omul a sarit ca....din baie. n-ar strica ca unii sa mai puna mana pe carte, chiar si la varsta asta. cat o sa mai mearga cu mizeria asta ca toti afanisitii sa faca bani din prostia altora?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2010, 00:39)
Te-ai acoperit de rusine, Daniel Tepes...
4. Cum o fi restul CB ?
(mesaj trimis de Aurel în data de 27.08.2010, 00:45)
Cu Tepes, ne-am lamurit.
Am inteles ca el ar fi un fel de leader in CB. Ceilalti opt din Consiliu or fi fiind chiar mai jos?
5. fără titlu
(mesaj trimis de Francu în data de 27.08.2010, 00:53)
Sunt in NY si ma gandeam sa bag ceva niste bani la bursa dar nuam sa fac asta acum ca prostia ma ingrozeste si s pierd.
5.1. Bursulica noastra... (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de uf !!! ce broker eram odata... în data de 27.08.2010, 03:12)
In esenta e greu sa dai un verdict coerent si impartial...Totusi sa nu uitam ca bursa este virful de lance...al economiei...adica al guvernului...asa cred eu in forul meu interior...adica ce a mai ramas din el,,,
Situatia e limpede ca si cristalul de Medias. care nu mai exista...Nu ziarul Bursa e de vina ca noi ne-o manipulam singuri...Dupa douazeci de ani de conducere farmachista...rezuktatele se vad cu ochiul liber...volume in scadere, brokeri care se lupta pe rsturile de ketchup de la pizza si un farmache victorios pe toate planurile...tepes e doar un alt muritor de rind care herumivizat fiind de farmachist, zboar in.Sa farmachim de bine cu totii...Acesta este un pamflet si din pacate trebuie luat ca atare.
5.2. Erata (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de uf!!! ce broker eram odata... în data de 27.08.2010, 03:43)
In efuziunea scrierii, constat ca am mancat litere. Imi cer scuze si precizez totodata, ca, nu am nici o legatura cu borduriada nationala. Multumesc pentru intelegere. Ca si Dumneavoastra...Nu m-am nascut in locul potrivit!
6. Destul de ciudat cum interpretezi Make orice vorba
(mesaj trimis de cine plateste? în data de 27.08.2010, 07:41)
1. Tepes este cam paralel cu piata de capital. Majoritatea stim asta.
2. A intrat cum a intrat in CB. Si asta o stim.
Totusi,
1.Nimeni nu i-a cerut sa vorbeasca sau sa scrie ca un jurnalist. De cate ori nu rastalmacesc jurnalistii ceea ce spun alti oameni? Poate ca Tepes a vrut sa spuna ceva, insa nu este AS in limba romana. Dar, prea te gasesti tu marele interpret. Te legi de fiecare cuvant, fiecare virgula. Nu zic ca nu s-a exprimat gresit Tepes, insa nu mai fi nici tu asa de incisiv. Tepes a vazut numai 2 articole tendentioase la adresa BVB. (oare am folosit cuvantul potrivit? - Lamuriti-ma!)
Make, fii capitanul nostru, invata-ne limba romana, fii farul pietei de capital...in tine ne punem increderea.
:))
Si sursele voastre care va spuneau ca Tepes si-a depus demisia cine erau? The Money Channel? La cat de secretosi sunt cei din BVB nu aveam de unde sa aflam daca s-a depus demisia. Din gura lumii eu am inteles ca nu ar fi amenintat Tepes ca demisioneaza. Deh, cand mai prindea el ciolanul mare de la BVB?
Hai sa o gandim din punct de vecere financiar.
Deci, am dreptate? Si nu sunt jurnalist, pur si simplu, mai am si eu prieteni si gandesc putin la rece, nu sunt atat de inchistat ca tine in teoria conspiratiei si a jocurilor de culise.
Hai, bahto delo delo!!!
6.1. rectificare (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de cine plateste în data de 27.08.2010, 07:43)
Din gura lumii am inteles ca Tepes ar fi amenintat ca demisioneaza.
Deh, abia revine lumea de la party.
:)
6.2. Am fost blind... (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de MAKE în data de 27.08.2010, 10:35)
Stimate "cine plateste", am incercat sa aflu ce inseamna expresia tiganeasca "bahto delo delo" dar va trebui sa mai caut (poate mi-o traduceti dumneavoastra,totusi, mi-ar fi mai simplu).
Domnul Tepes nu a putut fi contactat in ziua demisiei,ca n-a raspuns la telefon. Nimeni din CB nu a fost disponibil.
In aceste conditii, domnul Tepes se plinge de "dezinformare, manipulare,neadevar,partinire " si o tot repeta.
Articolul din BURSA n-a insultat pe nimeni; am incercat sa ma descurc in contextul anormalei taceri a Bursei - vi se pare normal sa nu comunici pietei un eveniment de acest fel?
Vi s-ar fi parut normal ca BURSA sa nu va semnaleze intimplarea?
Tot ce am scris acolo are corespondent in realitate: si tensiunea din comunitatea brokerilor, si motivul fuziunii, si problema presedintiei Depozitarului, si miscarea centrifugala a partizanilor initiali ai lui Tepes si articolul din revista "on-line" care ilustreaza o oarecare intentie de separare a Estinvest fata de "blocul" Tepes.
Daca exista vreo neconcordanta in articolul meu (de fapt,nu este nici una), atunci ea se datoreaza secretului sub care Tepes si Consiliul si-au ascuns evenimentul.
De ce ne insulta in declaratia de presa?!
Cind esti insultat si nedrept si intr-o forma gingava (gingaveala care nu tine de limba romana, ci de elanul rautatii si de lipsa de autocontrol, ilustrata si in bilbiala demisiei), la ce va asteptati?
In realitate, am fost blind...
Altul i-ar fi spus pe nume.
Ma abtin,in continuare...
6.3. Dator raspuns (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de MAKE în data de 27.08.2010, 10:41)
Scuze,am ramas dator cu un raspuns: sursele noastre sustin si astazi ca,de fapt, Tepes si-a depus demisia in scris.
Sursele noastre nu sint cele ale lui Vintu,dar am sa va raspund ca el : sursele noastre sint lipovenii din Delta.
6.4. o spun eu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de jose în data de 27.08.2010, 10:57)
am inteles, e un dobitoc
6.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.4)
(mesaj trimis de filosoful în data de 27.08.2010, 11:26)
Fii bland in continuare Make. nu merita sa te certi cu un dobitoc. pentru ca altii nu fac diferenta. sa traiesti si numai bine
6.6. gangaveala (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de n în data de 27.08.2010, 11:45)
nu de limba romana,nu doar de rautate si nu doar de lipsa de autocontrol,gangaveala lui tepes tine in primul rind de prostie in stare pura
6.7. nascuti mai incoace (răspuns la opinia nr. 6.6)
(mesaj trimis de A.E. în data de 27.08.2010, 12:47)
Draga Make, asta-i o generatie care nu mai stie ca trebuie sa te ocoleasca. Cind te-au atacat, ma intrebam daca mai ai darul ala de acum zece ani, cu care l-ai bagat pe Boboc la racoare.
Dar,nu,nu e un dar asa esti tu.
Sa ne traiesti ! N-avem altul.
6.8. Hint pentru Make (răspuns la opinia nr. 6.6)
(mesaj trimis de NickName în data de 27.08.2010, 14:44)
Exista o alta problema - si rog pe aceasta cale pe cei din CNVM care monitorizeaza discutia aceasta sa se autosesizeze - legata de demisia unui administrator al unei companii listate si care ar trebui sa se vrea un model pentru celelalte pe care le gazduieste pe piata pe care o administreaza.
Daca demisia nu a existat, atunci suntem toti niste diletanti penibili si, de la TMCTV pana la Ziarul Bursa, ziaristi si cititori laolalta, nu suntem diferiti de cititorii Can Can -ului si dezbatem despre cai verzi pe pereti!
Daca demisia a existat - si reactiile ''actorului principal'' spune ca a existat, atunci avem o problema majora : demisia este un act unilateral, care EXISTA si difera de visele, fantasmele sau frustrarile unui administrator DOAR daca a fost INREGISTRATA la registratura institutiei sau la secretariatul Consiliului BVB!
Daca ea nu a fost inregistrata, atunci poate fi legal considerata egala cu o misiva trimisa de repsectivul administrator sotiei sau unui prieten, un deziderat sau o aspiratie personale de mai bine....
Daca insa a fost inregistrata, atunci in secunda urmatoare ar fi trebui sa se declanseze mecanismele corporative (cine nu le stie poate sa urmeze un curs la Institutul de resort patronat de BVB), informatia sa ajunga la Presedintele BVB si acesta IMEDIAT sa produca un Comunicat, in conformitate cu obligatiile asumate privind comunicarea continua si in spiritul acesteia
Faptul ca aceste lucruri se petrec si exista astfel de mecanisme este cert, avand in vedere ca un eveniment de o mai mica importanta (demisia / numirea Directorului General) decat demisia unui Administrator, insa nu este de inteles cine / cand si cu ce scop le activeaza....
Comunicatul cu Dir Gen. a fost dat cu zel ieri chiar dupa ora 18:00, in vreme ce referirea la demisia de mai sus si renuntarea la demisie a aparut undeva EXACT la inchiderea pietei, dupa ce fusese ''mestecata'' de presa si mai ales ''tranzactionata'' intens pe BVB unde ca din intamplare piata a cazut (as zice normal, ca urmare a unei incertitudini generata de anuntul demisiei in media fara Comunicatul Emitentului) si tot ca din intamplare - vedeti notificarile de tranzactii efectuate de persoanele initiate - a doua zi anumite SSIF-insider si angajatii lor achizitioneaza actiuni....Foarte interesant...Alo?? CNVM ?? Ma scuzati, greseala!....
6.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2010, 17:50)
Diletontul (n-am gresit) cel mai penibil este Make! pe langa asta e si un mare santajist; ar trebui ca toti cei santajati, in timp, de el sa iese la rampa; santajul lui Make consta in faptul ca daca, fereasca Sfantul, nu ai raspuns cum trebuie "solicitarii" , pretentiilor; profitand ca au/are la mana posibilitatea datului in public/ in vileag, imediat te pun/pune la punct. Chestia cu interpretarea si rastalmacirea spuselor, nici nu este ceva nou; stiti a cui metoda este, nu?.
Nu stiu cat poate Tepes, dar este la mintea cocosului (iata ca nu si a lui Make !) ca nu putea omul sa ajunga in ditamai functie, fara sa fie in domeniu, asa ca :
Cum nu poti tu Tepes dom'le !
Ca punand mana pe ei,
Sa-i imparti in doua taberi:
Make-avelici si misei ....
6.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.9)
(mesaj trimis de MAKE în data de 27.08.2010, 20:01)
Mi-a placut poezia, dar, prietene,n-auzisi ca pentru Tepes nu exista doua tabere? Exista, eventual, doar misei.
6.11. Bahto delo delo (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 27.08.2010, 20:06)
Am aflat traducerea lui "bahto delo delo"; inseamna urarea "sa ai noroc !"
Multumesc!