DEEE: "În 2023 am aruncat la gunoi 9 milioane de tone de cabluri, stick-uri USB, jucării şi ţigări electronice"

T.B.
Macroeconomie / 7 martie

DEEE: "În 2023 am aruncat la gunoi 9 milioane de tone de cabluri, stick-uri USB, jucării şi ţigări electronice"

Aproape 20% din totalul deşeurilor electrice şi electronice pe care le generăm anual este reprezentat de cabluri nefolosite, jucării electronice, stick-uri USB, gadgeturi smart şi dispozitive de vapat, se arată într-un comunicat al DEEE, remis redacţiei. Toate aceste echipamente de mici dimensiuni sunt adesea ignorate de oameni, nefiind considerate atât de periculoase pentru mediu. Totuşi, anual ajungem să generăm 9 milioane de tone de astfel de deşeuri, la nivel mondial, conform Global Waste Monitor. Cantitatea este enormă, cât ar încăpea în peste 500.000 de camioane care formează o coloană de 5.640 de km, de la Bucureşti până în Mongolia, relatează sursa.

Potrivit comunicatului, "Aceste deşeuri sunt denumite deşeuri "invizibile", pentru că nu sunt percepute de o mare parte a consumatorilor ca fiind deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Din acestea, 3.2 milioane de tone sunt doar jucăriile electrice scoase din uz. Apoi, avem 1 milion de tone de cabluri care conţin cupru, un material preţios şi uşor de reciclat, ce au fost aruncate doar anul trecut. Cu această cantitate am putea înconjura Pământul de 107 ori", declară Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

Reprezentanţii Asociaţiei RESPO DEEE atrag atenţia că, din păcate, doar 17% dintre deşeurile "invizibile" ajung anual în circuitul corect de reciclare, restul fiind aruncate la gunoiul menajer sau în natură, poluând apa şi solul şi afectând în cele din urmă şi sănătatea oamenilor. Acest lucru se întâmplă şi în România, unde procentul de preluare spre reciclare este încă foarte redus, transmit reprezentanţii DEEE.

Conform datelor din comunicat, "La nivel global, anual se generează 9 milioane de tone doar de astfel de deşeuri. Acestea au însă o valoare economică importantă, iar impactul economic ar fi de miliarde de dolari dacă s-ar recupera materiile prime odată cu intrarea lor într-un circuit corect de reciclare. Aproape 80% dintre acestea sfârşesc însă aruncate la gunoi, pot cauza incendii, poluează solul, apele şi sunt nocive pentru sănătatea oamenilor pentru ca au în componenţă substanţe periculoase" declară Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

Vape-urile, deseurile "invizibile" cu cea mai mare rată de creştere

În ceea ce priveşte vape-urile, se estimează că 844 de milioane de astfel de dispozitive sunt aruncate anual. Adunate la un loc, ele ar putea forma un munte de deşeuri egal cu de şase ori greutatea Turnului Eiffel din Paris, menţionează sursa.

Numai în Marea Britanie, conform studiului Material Focus, numărul de vape-uri aruncate a crescut de la 1,3 milioane pe săptămână în 2022 la 5 milioane pe săptămână în 2023. Tot din acelaşi studiu reiese că doar 16% dintre acestea ajung într-un circuit corect de reciclare, restul fiind aruncate la gunoiul menajer sau în natură, reprezentând un pericol uriaş de incendii şi de poluare. Aceste ţigarete electronice conţin baterii uşor inflamabile şi au provocat anul trecut, doar în Marea Britanie, peste 700 de incendii, dintre care unele chiar în coşurile de gunoi din casele oamenilor, transmite DEEE.

Mai mult, aceste dispozitive sunt uşor de reciclat şi contin litiu şi cupru. Tot statisticile din Marea Britanie ne arată că doar din ţigarete electronice s-ar putea recupera materii prime estimate la 200 de milioane de lire sterline anual şi s-ar genera suficient litiu pentru produce baterii pentru 5000 de maşini electrice anual.

În Statele Unite, vânzările de ţigări electronice le-au depăşit deja pe cele de tutun clasic, iar România nu face nici ea excepţie şi nu a fost ocolită de aceste noi dispozitive de fumat - studiile arată că cel puţin 50% dintre adolescenţii români au încercat o ţigară electronică în ultima lună, potrivit comunicatului.

Conform sursei menţionate, "Din estimările Asociaţiei RESPO DEEE, anual în România sunt aruncate la gunoi cel puţin 50 de milioane de astfel de dispozitive, cu impact nociv asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Dacă ar fi gestionate corespunzător, atunci ar reprezenta o sursă importantă de materii prime, mai ales de cupru şi litiu. În plus, Comisia Europeană consideră litiul o < materie primă strategică >, esenţială pentru economia Europei şi pentru tranziţia la energia verde. Din păcate, în contextul în care puţine dintre dispozitivele care o conţin ajung în circuitul corect de reciclare, această materie primă este pe cale de dispariţie", mai spune Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

Cum oferi gratuit spre reciclare DEEE-urile în România

În România, oamenii pot preda spre reciclare echipamente electrice şi electronice de mici dimensiuni. comandând telefonic sau online, pe www.respo.ro, cutia RESPO, în care, odată primită la domiciliu sau la orice altă adresă menţionată, pot introduce echipamentele electrice de mici dimensiuni, urmând ca această cutie să fie preluată de specialişti şi transportată spre centrele de reciclare, informează sursa.

Potrivit comunicatului, "Cutia RESPO este soluţia pe care o propunem pentru ca deşeurile < invizibile > să nu mai ajungă la groapa de gunoi. Aceasta este realizată din carton şi cred ar trebui să o avem cu toţii în casă pentru a strânge deşeurile. După ce se umple, putem duce cutia la magazinele partenere care colectează, o putem scoate afară atunci când vine maşina de gunoi sau putem suna la tel verde pentru a afla care este cel mai apropiat punct", concluzionează Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb