Deficit bugetar de 3% în primele 11 luni

N.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 ianuarie 2009

Deficitul bugetului general consolidat din primele 11 luni ale anului trecut a fost de 14,84 miliarde de lei, echivalentul a 4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 2,94% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2008 (505 miliarde lei), potrivit datelor publicate, joi, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Comparativ cu primele zece luni, deficitul a crescut cu mai mult de un punct procentual, de la 1,61% din PIB-ul estimat (8,11 miliarde de lei).

Primul ministru Emil Boc, declara, recent, că veniturile la bugetul statului s-au redus cu peste 10% lunar, începând cu luna octombrie.

Cifrele arată că, doar pentru luna noiembrie, statul a înregistrat un deficit de 6,7 miliarde lei (1,8 miliarde euro), în condiţiile prăbuşirii veniturilor la buget, după scăderea activităţii economice. Astfel, bugetul general consolidat a avut încasări de doar 10,9 miliarde lei în noiembrie, în condiţiile în care cheltuielile au însumat 17,6 miliarde lei.

Însă valoarea PIB-ului la care raportează Finanţele deficitul bugetar, de 505 miliarde lei, a fost estimată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) la o creştere economică de 9,1%, iar ultimele prognoze guvernamentale indică un avans al PIB de doar 7,9%, după reducerea activităţii din ultimul trimestru, astfel încât valoarea finală a PIB-ului ar putea fi mai mică, iar raportul dintre deficitul bugetar şi PIB - mai mare.

Potrivit datelor publicate joi de Finanţe, veniturile la bugetul consolidat au fost în primele 11 luni din 2008 de 146,8 miliarde lei (39,9 miliarde euro), echivalent cu 29,1% din PIB-ul estimat, iar cheltuielile au ajuns la 161,6 miliarde lei (43,9 miliarde euro) - sau 32% din PIB.

Deficitul provine în cea mai mare parte din bugetul de stat, care a înregistrat un dezechilibru între încasări şi cheltuieli de 13,7 miliarde lei. Astfel, la bugetul de stat, veniturile au fost de 58,6 miliarde lei în intervalul ianuarie-noiembrie 2008, în timp de cheltuielile au ajuns la 72,3 miliarde lei.

Ultimele estimări ale Finanţelor arată că, pentru întregul an 2008, deficitul bugetar a fost de circa 4,5% din PIB, după fluxul de numerar, şi de 5,21% din PIB după standardul european ESA95.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb