Deficitul de cont curent al Japoniei s-a majorat la un record de 1.500 miliarde de yeni (15 miliarde de dolari, 8,7 miliarde de euro) în ianuarie, cel mai mare de la demararea înregistrărilor din 1985, informează BBC.
Continuând cu veşti rele, indicia creşterii economice au înregistrat, de asemenea, evoluţii negative. Economia Japoniei a crescut cu 0,7% în 2013, procent mai mic decât estimarea iniţială de 1%. Investitorii au reacţionat reticent în urma ştirilor, indicele de referinţă Nikkei 225 scăzând cu 95 de puncte, adică mai mult de 0,6%. Din octombrie până în decembrie 2013, economia Japoniei a crescut cu numai 0,2%, după de estimările anterioare au arătat o creştere de 0,3%.
Creşterea lentă şi deficitul tot mai mare au venit exact înaintea unei majorări planificate a taxelor, programată pentru aprilie. Mulţi economişti au aşteptat ca progresul să recupereze decalajul înspre sfârşitul lui 2013, datorită creşterii consumului dinainte de majorarea taxelor. Cu toate acestea, ultimele revizii au arătat creşteri ale consumului de numai 0,4%, faţă de 0,5% estimat anterior.
Deficitul comercial a Japoniei a urcat, de asemenea, la un nou record, luna trecută, crescând cu 71% până la valoarea de 2.790 miliarde de yeni în ianuarie, după cum arată cifrele analizate de BBC.
Această situaţie vine în urma slăbirii cifrelor din export, care au fost afectate de tumultul global în pieţele emergente şi o şubrezire a yenului.
Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a declarat că plănuieşte să continue cu majorarea taxelor ca o modalitate de a aborda datoriile Japoniei.