Deficitul bugetar, luat la ţintă de inundaţii

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 iulie 2010

FMI pare dispus să accepte o creştere a deficitului bugetar la 7% din PIB, care ar permite Guvernului să aloce peste 200 milioane euro pentru refacerea pagubelor provocate de inundaţii

Băsescu: "Nu avem nicio resursă să îmbunătăţim situaţia privind inundaţiile"

Fondul Monetar Internaţional este dispus să renegocieze ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB stabilită cu Guvernul pentru anul acesta, în urma pagubelor materiale provocate de inundaţii pentru care sunt necesare mai multe zeci de milioane euro de la bugetul de stat.

Reprezentantul ţării noastre la FMI, Mihai Tănăsescu, ne-a declarat: "Totul este posibil. Rămâne să vedem la cât se ridică pagubele provocate de inundaţii. FMI a înţeles că este o situaţie critică şi eu cred că va accepta un deficit bugetar mai mare la discuţiile viitoare cu Guvernul. Cu natura nu ne putem juca!".

Întrebat până la ce valoare ar fi dis­pus FMI să accepte o majorare a deficitului bugetar, Mihai Tănăsescu a dat de înţeles că aceasta ar fi în jurul a 7% din PIB.

Ţinta de deficit, schimbată în fiecare trimestru

Noua valoare a deficituuil bugetar s-ar apropia vertiginos de cea din 2009, de 7,2% din PIB şi ar permite autorităţilor noastre să aloce pentru refacerea infrastructurii distruse de ape peste 200 de milioane euro.

Dacă FMI ar accepta o nouă ţintă de deficit bugetar pentru finele anului, am asista, practic, la a doua revizuire a prognozei, după ce în primul trimestru ţinta a fost stabilită la 5,9% din PIB, iar în al doilea la 6,8% din PIB.

De alfel, după majorarea TVA de la 19% la 24%, FMI a revizuit şi ţinta de inflaţie, de la 3,5% la 7,9%, anul acesta.

O misiune a FMI urmează să sosească, pe 26 iulie, la Bucureşti ca să evalueze performanţele economiei naţionale, să discute cu Guvernul despre revizuirea acordului de împrumut, şi despre bugetul pe 2010.

Boc: Ţinta de deficit pe trimestrul III ar putea fi afectată

Anunţul că pagubele produse de inundaţii ar putea să afecteze ţinta de deficit bugetar a fost făcut de însuşi premierul Emil Boc, marţi, în zonele afectate de inundaţii.

Primul-ministru a subliniat că ţinta de deficit bugetar pe trimestrul III ris­că să fie afectată după ce autorităţile locale din judeţele calamitate (Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi) urmează să primească o derogare prin care să cheltuie fondurile de la buget din trimestrul IV, în trimestrul III.

Şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a susţinut, recent, că Guvernul poate să ceară FMI creşterea deficitului bugetar, invocând o situaţie de forţă majoră din cauza inundaţiilor.

"Pentru o situaţie cu totul deosebită cred că putem face o negociere, să găsim o soluţie", a spus Berceanu, care a apreciat că o creşterea a ţintei de deficit până la 7% din PIB este acceptabilă de către FMI.

Evaluarea pagubelor, conformă cu realitatea?

Potrivit ministrului Administraţiei, Vasile Blaga, pagubele provocate de inundaţii se ridică la 0,6% din PIB, circa 75 milioane euro, după estimările iniţiale realizate săptămâna trecută.

Autorităţile noastre încearcă acum să obţină banii necesari pentru repararea pagubelor din Fondul de Solidaritate al UE şi prin donaţii de la companiile de stat.

Dar ca să obţinem finanţare de la Fondul de Solidaritate al UE, prefecturile trebuie să urgenteze inventarierea pagubelor şi să facă un raport conform cu realitatea până pe 15 iulie, ale cărui cifre să nu fie umflate precum apele Dunării...

Băsescu: "Nu avem nicio resursă să îmbunătăţim situaţia privind inundaţiile"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în cadrul unui interviu la postul public de radio, că ţara noastră nu are "nicio resursă" să îmbunătăţească situaţia pentru alte eventuale inundaţii. Şeful statului a subliniat că în aceste condiţii este necesar să fie continuat procesul de restructurare a cheltuielilor bugetare.

În cadrul interviului, potrivit Mediafax, Traian Băsescu a declarat: "Acum, după aceste inundaţii, aşa cum au fost ele, nu avem nicio resursă să îmbunătăţim situaţia pentru alte eventuale inundaţii la toamnă sau la anul. La anul vom avea exact aceeaşi problemă. Nu o spun cu cinism. O spun ca un semnal de alarmă şi cu îngrijorare. Dacă nu facem ceva cu restructurarea cheltuielilor bugetare, nu vom putea face nimic".

Şeful statului a mai afirmat că pentru diminuarea efectelor inundaţiilor din această perioadă, "este foarte dificil de anticipat ce resurse vor fi".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb