Riscurile legate de schimbările climatice reprezintă un element tot mai important în decizia de a investi într-o companie, fiind menţionate de aproximativ 90% dintre investitorii instituţionali drept cel mai important factor de tip ESG (environmental, social, governance - mediu, social, guvernanţă) care le influenţează decizia de a plasa capital, potrivit raportului Deloitte "Building credible climate commitments - a roadmap to earning stakeholder trust". Investitorii solicită ca organizaţiile să le pună la dispoziţie informaţii credibile cu privire la obiectivele lor de mediu înainte de a lua decizii şi analizează dacă aceste obiective sunt bazate pe argumente ştiinţifice. Pe de altă parte, modul în care o companie îşi asumă responsabilitatea pentru gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice, precum şi planurile şi procesele pregătite pentru a-şi atinge obiectivele declarate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Acordul de la Paris din 2015, sunt la fel de importante, subliniază raportul. De asemenea, investitorii solicită transparenţă şi raportări specifice incluse în situaţiile financiare ale societăţilor, precum şi în rapoartele non-financiare, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
În contextul în care tema schimbărilor climatice capătă amploare, tot mai multe companii îşi anunţă obiectivele de a-şi reduce amprenta de carbon, numărul celor care s-au angajat public să atingă nivelul de zero emisii nete triplându-se în 2020 faţă de 2019, potrivit raportului. Această tendinţă este determinată nu numai de presiunea exercitată de investitori, ci şi de cerinţele tot mai mari ale tuturor părţilor interesate (stakeholders), de la clienţi şi angajaţi, la factori de decizie politică, ONG-uri şi activişti.
Clienţii sunt tot mai atenţi la angajamentele de sustenabilitate ale companiilor şi ţin cont de acestea, deoarece vor să achiziţioneze produse pe care le consideră sustenabile, arată raportul. De asemenea, ei iau decizii astfel încât obiceiurile lor de consum să nu afecteze mediul în mod negativ, deoarece se tem de impactul global al schimbărilor climatice. Acest aspect este valabil nu numai în cazul companiilor orientate către clienţi persoane fizice, ci şi în cazul relaţiilor cu alte companii (business-to-business), în care se pune tot mai mult accentul pe sustenabilitate de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare. Numeroase companii au adoptat coduri de conduită pentru furnizorii lor şi monitorizează riscurile şi performanţa în linie cu acestea.
Angajaţii sunt o altă categorie de stakeholderi care aşteaptă angajamente şi acţiuni specifice din partea companiilor. Ei vor să lucreze pentru o organizaţie ale cărei acţiuni sprijină sau cel puţin nu afectează negativ mediul şi ai cărei lideri coordonează eforturile de atingere a acestui scop, precum şi să se implice în stabilirea obiectivelor de mediu ale companiei. Aproape 40% dintre reprezentanţii generaţiei Millennials menţionează sustenabilitatea ca un factor important în decizia de a alege un angajator, subliniază raportul.
"Pentru a se conforma cerinţelor tot mai numeroase şi pentru a-şi asigura în continuare accesul la finanţare, companiile trebuie să integreze principii legate diminuarea efectelor schimbărilor climatice în toate ariile lor de activitate - guvernanţă, strategie, managementul riscului, indicatori şi obiective. Este un proces de durată, care presupune un efort mare de planificare şi necesită susţinere puternică şi supraveghere constantă din partea echipei de conducere. Tranziţia către o economie globală cu emisii scăzute de carbon va necesita investiţii anuale de aproximativ 1 trilion de dolari americani, potrivit unei evaluări făcute de Comitetul de Lucru pentru Raportare Financiară legată de Schimbările Climatice, însă studiile în domeniu sugerează că acele companii care fac deja paşi în alinierea la principiile ESG au rezultate mai bune decât competitorii lor", a declarat Sorin Elisei, Director, Deloitte România, Lider al practicilor de sustenabilitate şi energie.
Raportul sugerează, de asemenea, unele măsuri pe care companiile le pot lua pentru a-şi stabili angajamente de mediu credibile, pentru a respecta reglementările tot mai numeroase şi pentru a câştiga încrederea stakeholderilor. O primă fază este o evaluare a impactului actual al organizaţiei asupra mediului, incluzând emisiile directe şi indirecte, dar şi alte aspecte, cum ar fi serviciile furnizate, precum şi a aşteptărilor stakeholderilor şi ale autorităţilor de reglementare, urmate de stabilirea unor obiective legate de mediu. Un alt pas este legat de guvernanţă, deoarece organizaţia trebuie să-şi asume răspunderea pentru atingerea angajamentelor legate de mediu, precum şi să stimuleze progresul în această direcţie prin integrarea acestor obiective în politicile de evaluare a performanţei şi de remunerare. Strategia este un alt pas de luat în considerare, iar aceasta trebuie să includă obiective pe termen lung şi pe termen scurt (un an, cinci ani) legate de reducerea emisiilor şi modalităţile de atingere a acestora, inclusiv transformările necesare în departamentele de creare de produse şi servicii, operaţiuni, resurse umane, IT, în lanţul de aprovizionare etc. În ceea ce priveşte managementul riscului, organizaţiile trebuie să aibă o viziune cuprinzătoare asupra riscurilor fizice, a celor de tranziţie şi a celor legate de reputaţie. În cele din urmă, în ceea ce priveşte indicatorii şi obiectivele, organizaţiile trebuie să alinieze raportarea la noile standarde, să integreze indicatori legaţi de sustenabilitate şi de mediu în planul de audit intern şi să asigure o verificare a acestora cu ajutorul unor experţi externi.
În prezent, este în derulare un proces de înfiinţare a unei entităţi care să funcţioneze ca o autoritate şi să stabilească standardele de raportare în domeniu sub umbrela Fundaţiei IFRS (International Financial Reporting Standards), mai adaugă raportul.