Cei mai mulţi dintre directorii financiari ai companiilor din ţara noastră susţin că anul acesta se vor axa pe consolidarea afacerilor lor, şi nu pe noi investiţii, arată un studiu efectuat de compania de consultanţă Deloitte în 12 state, printre care şi România.
În ţara noastră, studiul a fost realizat pe un eşantion de 82 de directori financiari (CFO - Chief Financial Officer), iar companiile din care provin aceştia sunt de dimensiuni medii spre mari.
Zeno Căprariu, director de Audit, Deloitte România, a afirmat, ieri, că 66% dintre directorii financiari care au participat la studiu consideră că produsul intern brut (PIB) va continua să crească în 2018, iar 91% dintre ei consideră că şi inflaţia se va majora, anul acesta.
Totodată, 20% dintre directorii financiari cred că şomajul va creşte anul acesta, iar 93% dintre ei se aşteaptă ca rata de dobândă să crească, pe fondul evoluţiei inflaţiei şi a deficitului de cont curent, mai arată studiul Deloitte.
Mediul politic, cel economic, fiscal şi financiar, din ţara noastră, se deteriorează, iar legislaţia necesară unei creşteri sustenabile a afacerilor a fost scăpată din vedere, a atras atenţia Zeno Căprariu, adăugând că directorii financiari din România sunt cei mai pesimişti din regiunea Europei Centrale şi de Est, în această privinţă.
O proporţie de 77% dintre cei intervievaţi se aşteaptă ca, în ţara noastră, nivelul de instabilitate economică să fie ridicat şi anul acesta, iar 59% consideră că instabilitatea economică este cel mai important risc pentru o afacere, a mai spus domnia sa.
Reducerile de taxe sunt bune pentru a susţine economia, însă este nevoie şi de capitalizare, iar problema este cum faci acest lucru, deoarece consumul se va estompa, iar fără investiţii străine directe, România are slabe şanse să se dezvolte sustenabil din punct de vedere economic, cu aceeaşi rată de creştere de 7-8% pe an, a explicat domnia sa.
În privinţa problemei forţei de muncă, domnul Căprariu a subliniat că acesta nu este un subiect suficient de discutat, în opinia sa, adăugând că ţara noastră trebuie să ia măsuri astfel încât forţa de muncă inteligentă şi calificată să rămână în ţară, întrucât un exod atât de mare, precum cel pe care îl are România, în prezent, nu va ajuta ţara noastră pe termen lung.
Domnul Căprariu a declarat: "85% dintre directorii financiari de la noi spun că nu vor lua mai multe riscuri în bilanţ, ceea ce este normal, deoarece atâta vreme cât ai dificultăţi în a-ţi reduce riscurile existente legate de politica fiscală şi economică şi de forţa de muncă, nu te mai gândeşti unde vrei să te extinzi sau ce investiţii de capital vrei să faci".
Conform domniei sale, 90% dintre CFO se aşteaptă ca activităţile de fuziuni şi achiziţii să rămână la acelaşi nivel şi anul acesta, iar la nivelul întregii regiuni, directorii financiari se aşteaptă să se majoreze costurile afacerilor.
Totodată, 90% dintre CFO din ţara noastră se aşteaptă să crească costurile cu forţa de muncă, pe fondul majorărilor salariale de la stat, care le-au atras şi pe cele de la privat şi pe fondul crizei forţei de muncă, mai relevă studiul companiei de consultanţă.
"Anul trecut, 55% dintre directorii financiari considerau că afacerile lor vor creşte, însă anul acesta procentul a scăzut la doar 29%. Potrivit directorilor financiari din România, principalele riscuri ale unei afaceri sunt instabilitatea economică şi fiscală (59%), costurile crescute aferente afacerii (53%) şi lipsa forţei de muncă (52%)", a adăugat domnul Căprariu.
În ceea ce priveşte sursele de finanţare, pe primul loc se clasează sursele proprii, pe al doilea împrumuturile bancare, iar fondurile europene sunt surse de finanţare mai puţin utilizate de către companii, susţine domnia sa, potrivit căruia, în privinţa digitalizării, 68% dintre directorii financiari spun că sunt foarte implicaţi în strategia privind digitalizarea şi automatizarea, şi ştiu că este esenţial să meargă în direcţia aceasta, deoarece le poate aduce beneficii.
O dereglementare, sau o simplificare, a cadrului fiscal, ar fi de dorit, sau chiar dacă acesta rămâne în forma de acum, atunci ar fi de dorit să nu mai survină nicio modificare, deoarece până şi o schimbare de TVA presupune un efort susţinut de implementare, a conchis domnia sa.
Farrukh Khan, partener Deloitte România, a declarat, ieri: "În România am observat o tendinţă de consolidare a afacerilor, în detrimentul investiţiilor, în ciuda creşterii economice, înregistrate de acest stat. România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, însă aceasta este bazată, exclusiv, pe consum".
Nu putem vorbi despre o sustenabilitate a creşterii economice înregistrate de ţara noastră, în lipsa investiţiilor şi a productivităţii, a adăugat domnul Khan.
Domnia sa a mai spus că a observat şi o îngrijorare generală în ceea ce priveşte productivitatea angajaţilor şi costul cu forţa de muncă.
Potrivit reprezentantului Deloitte România, evoluţia cadrului legal şi fiscal din ţara noastră reprezintă o îngrijorare pentru directorii financiari care au luat parte la studiul efectuat de compania de consultanţă.
Farrukh Khan a subliniat că ţara noastră este a şaptea din Europa, ca populaţie, însă nu şi ca PIB, adăugând că aceasta ar trebui să fie mult mai departe faţă de punctul în care se află în prezent.