ZIARUL BURSA

18 aprilie 2018
Ediţia din 19.12.2024
Iliescu judecat - istoria începe acum...

Iliescu judecat - istoria începe acum...

George Roncea, pentru BURSA, în exclusivitate.Politică / 18 aprilie 2018

George Roncea, pentru BURSA, în exclusivitate.

"Iliescu judecat pentru sângele vărsat!" a fost una dintre lozincile de forţă ale Pieţei Universităţii, alături de "Ilies­cu - KGB, du-te în URSS !".

Noi, cei care organizasem demons­traţia maraton a secolului, ştiam cine era Ion Iliescu, restul poporului român s-a lămurit cu mult peste 20 de ani, până şi Brucan a greşit în estimarea sa despre trezirea în două decenii a dispreţuitului "stupid people".

Iliescu nu s-a dus în URSS, aşa cum îl rugasem frumos (chiar eu am scris lozinca aia), a adus în schimb toată agentura URSS la putere, din primele clipe, imediat după ce şi-a ucis părinţii adoptivi - puţină lume ştie că Ion I. Iliescu (I. de la Ilici, patronimic via Lenin) a fost într-un fel infiat de familia Ceauşescu, de mic, şi privilegiat chiar faţă de copiii şefului de Clan comunist. Ruşii l-au adus la putere pe Ceauşescu, tot ruşii l-au "retras", prin Ilici al lor, "retras" şi el acum, în mod ruşinos - ce va urma pentru el va fi cu mult mai nasol decât împuşcarea rapidă la un colţ de zid, cum a procedat el cu familia sa adoptivă.

Statul a propus dividende mai mari la Transgaz, dar nu a completat convocatorul AGA

CONFORM DOCUMENTELOR PUBLICATE DE COMPANIE, Statul a propus dividende mai mari la Transgaz, dar nu a completat convocatorul AGA

ADINA ARDELEANUCompanii / 18 aprilie 2018

Avocat: "Adresa statului este fără efecte" 

Statul doreşte un dividend de 45,38 lei, de la Transgaz (TGN), deşi Consiliul de Administraţie a propus unul de 25,22 lei, reiese dintr-o adresă transmisă companiei, pe 11 aprilie, de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată, abia ieri, pe site-ul BVB, şi, anterior, pe site-ul emitentului.

"Siguranţa navigaţiei pe Aeroportul Otopeni nu este afectată, deşi se operează cu restricţii"

MINISTERUL TRANSPORTURILOR: "Siguranţa navigaţiei pe Aeroportul Otopeni nu este afectată, deşi se operează cu restricţii"

Ancuţa StanciuCompanii / 18 aprilie 2018

Ministerul Transporturilor: "Aeroportul Băneasa va fi operaţional din 31 decembrie 2019" 

Există semne serioase de îngrijorare în legătură cu siguranţa zborurilor şi a pasagerilor de pe Aeroportul Henri Coandă, plecând de la datele, evenimentele şi incidentele semnalate în spaţiul public, a declarat, ieri, Lucian Bode, preşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, adăugând, însă, că oficialii Ministerului Transportuilor au afirmat, în faţa parlamentarilor, că siguranţa navigaţiei pe Aeroportul Otopeni nu este afectată, deşi se operează cu restricţii.

Radu Crăciun: "Nu investim în titluri de stat din comoditate, ci pentru că avem profil de risc scăzut"

DEZBATERE ÎN SENAT DESPRE PILONUL II DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII Radu Crăciun: "Nu investim în titluri de stat din comoditate, ci pentru că avem profil de risc scăzut"

Adina ArdeleanuBănci-Asigurări / 18 aprilie 2018

Dacă se respecta calendarul creşterii contribuţiilor la Pilonul II, sumele acumulate de participanţi erau mai mari cu 13%, potrivit lui Radu Crăciun  

Teodorovici a negat ipoteza unei ordonanţe de urgenţă care să vizeze naţionalizarea Pilonului II de pensii

Actualizare 15:00 CFA România: "Ne dorim un buget echilibrat pe termen lung şi asigurarea unui trai decent la bătrâneţe pentru toţi românii printr-un management eficient al pensiilor private"

CFA România, asociaţia profesioniştilor in investitii din Romania, avertizează decidenţii politici cu privire la modificarea Pilonului II de pensii, precizând că modificarea acestui sistem va afecta traiul viitoarelor generaţii, în condiţile în care ţara noastră are cea mai mică rată de economisire din UE, se arată într-un comunicat al asociaţiei, remis Redacţiei.

----------------

Pilonul II de pensii private obligatorii a fost un succes din perspectiva efectelor în economie, a spus, ieri, Radu Crăciun, membru în Consiliul Director al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), în cadrul unei dezbateri iniţiate de senatorul PNL Florin Cîţu, la Parlament, în contextul în care autorităţile doresc ca Pilonul II să devină opţional.

Unsprezece candidaţi pentru Consiliul de Administraţie Electrica

Unsprezece candidaţi pentru Consiliul de Administraţie Electrica

ANCUŢA STANCIUCompanii / 18 aprilie 2018 /

În opinia lui Alexandru Botez, este nevoie de înfiinţarea unei Asociaţii a acţionarilor minoritari care să reprezinte interesul societăţii 

Unsprezece persoane s-au înscris pe lista candidaţilor propuşi să fie votaţi ca membrii Consiliului de Administraţie Electrica, la alegerile programate pentru 27 aprilie. Printre aceştia se numără membrii actuali ai Consiliului de Administraţie: Cristian Buşu, Elena Doina Dascălu, Bogdan Iliescu, Gicu Iorga, Arielle Marie Malard de Rothschild, Pedro Mielgo Alvarez şi Willem Jan Antoon Henri Schoeber. Ceilalalţi candidaţi sunt: Alexandru Botez, Marius Leonard Gherghina, Valentin Radu şi Ramona Ungur.

Alternativele la ţigările tradiţionale - un nou măr al discordiei pe piaţa tutunului

Alternativele la ţigările tradiţionale - un nou măr al discordiei pe piaţa tutunului

Emilia OlescuCompanii / 18 aprilie 2018

Un proiect legislativ aflat în dezbatere urmăreşte interzicerea în spaţiile publice a ţigaretelor electronice şi a dispozitivelor pentru fumat care nu ard tutunul 

La scurt timp după ce două din cele trei mari companii producătoare de ţigarete de la noi au lansat, pe piaţa noastră, dispozitive pentru fumat care încălzesc tutunul fără a-l arde, în Parlament a apărut o nouă iniţiativă legis­lativă care interzice atât utilizarea în public a acestor noi alternatrive la fumatul tradiţional, cât şi folosirea ţigaretelor electronice în spaţiile publice.

Ultima glumă a lui Mihai Stănescu: a murit

Ultima glumă a lui Mihai Stănescu: a murit

MAKEMiscellanea / 18 aprilie 2018

Artistul plastic Mihai Stănescu a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 78 de ani, când Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat o sută de rachete asupra Siriei, iar eu am fost prea ocupat cu asta ca să aflu că a murit marele caricaturist - poate cel mai mare caricaturist pe care l-am avut - şi luni Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Codruţa Kovesi şi eu din nou am fost foarte ocupat, aşa că am aflat abia ieri că Mihai Stănescu, prietenul meu Mihai Stănescu, mereu zâmbitorul Mihai Stănescu şi privirea lui albastră au murit.

Europa, între neputinţa cuvintelor şi cuvintele neputinţei

Cornel CodiţăEditorial / 18 aprilie 2018

Cornel Codiţă

Preşedintele Franţei a hotărît să îşi relanseze mandatul. Este convins că acest lucru nu se poate face decît des­chizînd curajos un front larg al dezbaterii publice şi al confruntării directe cu "poporul", în jurul celor mai arzătoare chestiuni, pentru a restabili, astfel, o legătură esenţială pentru funcţionarea mecanismelor democratice, de multă vreme şi radical secţionată, mai peste tot în Europa şi dincolo de hotarele ei. A început de la Strasbourg, din amfiteatrul Parlamentului Uniunii Europene.

Patru candidaţi pentru un scaun "sportiv" cu proptele politice

ALEGERI FRF Patru candidaţi pentru un scaun "sportiv" cu proptele politice

Dan NicolaieSport / 18 aprilie 2018

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal va decide, astăzi, cine va conduce acest for în următorii patru ani. Practic, se pune capăt unei campanii electorale - cea mai "murdară" din istoria alegerilor FRF - de pe urma căreia fotbalul a avut mult de pierdut. Indiferent de câştigător, sunt patru candidaţi, viitorul preşedinte trebuie să lămurească definitiv acuzaţiile lansate în ultimele două luni, legate de comisioanele şi cheltuielile nejustificate de la federaţie din ultimul deceniu.

Titlurile Petrom îşi continuă ascensiunea

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 16 APRILIE Titlurile Petrom îşi continuă ascensiunea

Andrei IacomiInvestiţii Personale / 18 aprilie 2018

Analiştii Banca Transilvania: "Pe termen lung, avem în vedere o ţintă de preţ de 0,4 lei/acţiune, pentru cotaţia SNP"  

Beneficiind de o creştere de 3,11%, în raport cu moneda euro, în intervalul 5 - 16 aprilie, acţiunile OMV Petrom (SNP) îşi continuă trendul ascendent ce a început să se contureze în luna februarie a acestui an. În acest context, titlurile companiei petroliere ocupă prima poziţie în topul randamentelor emitenţilor din indicele BET, în perioada avută în vedere.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
"Sanofi" negociază vânzarea diviziei "Zentiva"

"Sanofi" negociază vânzarea diviziei "Zentiva"

A.V.Internaţional / 18 aprilie 2018

Grupul francez "Sanofi", cu operaţiuni în sectorul îngrijirii sănătăţii, a lansat discuţii exclusive cu firma de investiţii "Advent International" pentru vânzarea către aceasta a diviziei europene de medicamente generice,...

MACRO NEWSLETTER 18 Aprilie 2018

MACRO NEWSLETTER 18 Aprilie 2018

Macroeconomie / 18 aprilie 2018

Preţurile de consum din SUA şi-au accelerat creşterea anuală în martie 2018, până la 2,4%, de la 2,3% în luna precedentă, pe fondul scăderi lunare de 0,1%, după un avans de 0,2% în luna anterioară.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo