BURSELE DIN LUME / PIEŢELE URCĂ Investitorii europeni, atenţi la rezultatele companiilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 aprilie 2018

Investitorii europeni, atenţi la rezultatele companiilor

Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-şi atenţia spre rezultatele financiare anunţate de companii.

Titlurile grupului farmaceutic francez "Sanofi" au urcat cu 0,8%, la 66,59 euro, după ce acesta a lansat discuţii exclusive cu firma de investiţii "Advent International" pentru vânzarea către aceasta a diviziei sale europene de medicamente generice, "Zentiva" SA, pe 1,9 miliarde de euro.

Acţiunile grupului auto german "Volkswagen" AG au câştigat 0,7%, ajungând la 172,10 euro. Compania intenţionează să modifice sigla brandului pentru prima dată din 2012, deoarece se pregăteşte pentru era vehiculelor electrice şi încearcă să-şi refacă imaginea, afectată de scandalul Dieselgate.

Titlurile grupului francez "Lagardere" SCA au consemnat un plus de 0,5%, la 23,24 euro, după ce aceasta a anunţat că a obţinut 73 de milioane de euro din vânzarea unor posturi de radio din Europa de Est (România, Cehia, Polonia şi Slovacia) către "Czech Media Invest".

Acţiunile companiei farmaceutice germane "Bayer" AG s-au apreciat cu 0,2%, la 99,68 euro, în urma apariţiei informaţiei conform căreia acţionarul majoritar al acesteia îşi va majora deţinerea deţinerea la "Bayer".

Titlurile "TomTom" NV, companie olandeză de tehnologii de navigaţie, au consemnat un avas de 3,6%, la 8,08 euro. Societatea a informat că a revenit la profit în primul trimestru din anul curent.

La ora 16.23 (ora României), indicele AEX al pieţei din Amsterdam a crescut cu 0,7%, la 550,56 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 5.350,79, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,1%, la 12.528,92.

SUA, în urcare

Pieţele de pe Wall Street au crescut ieri, în deschidere, în baza rezultatelor financiare solide anunţate de unele companii, printre care banca de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. şi distribuitorul de filme "Netflix" Inc.

Titlurile "Goldman Sachs" s-au apreciat cu 1,7%, la 261,90 dolari, iar cele ale "Netflix" - cu 5,6%, la 324,99.

Acţiunile grupului auto "General Motors" Co. (GM) au câştigat 0,6%, ajungând la 39,41 dolari. "Korea Development Bank" intenţionează să semneze, până pe 27 aprilie, un acord preliminar pentru susţinerea financiară a diviziei sud-coreene a GM, conform preşedintelui KDB, Lee Dong-gull.

Titlurile producătorului de vehicule eletrice "Tesla" Inc. au scăzut cu 2,1%, la 285,15 dolari. Compania suspendă temporar producţia automobilului de serie Model 3, cel puţin a doua oară în ultimele două luni, după ce Elon Musk a recunoscut greşelile care afectează procesul de fabricaţie a celui mai important vehicul al "Tesla".

La ora 09.50, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 2.694,93 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 24.796,58, Nasdaq Composite - cu 1%, la 7.226,62.

Fluctuaţii la bursele din Asia

În Asia, acţiunile au fluctuat ieri, investitorii "digerând" o serie de date privind economia Chinei, publicate de autorităţi.

Titlurile companiei miniere "Rio Tinto" Ltd., a doua ca mărime la nivel mondial, au urcat cu 0,2%, la 78,09 dolari australieni, iar cele ale "Fortescue Metals Group" Ltd. - cu 0,2%, la 4,51 dolari australieni, pe fondul avansului preţului aluminiului până la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani. În acelaşi domeniu, acţiunile "South32" Ltd. au câştigat 0,8%, afişând un preţ de 3,62 dolari australieni.

Titlurile "Hyundai Motor" Co. au crescut cu 2,9%, la 157.500 woni, după ce agenţia Reuters a informat că o divizie a fondului "Elliott Management", care deţine acţiuni de peste un miliard de dolari la filialele "Hyundai", şi-a exprimat susţinerea pentru planul de reorganizare a companiei auto sud-coreene.

Acţiunile "Takeda Pharmaceutical" Co., societate farmaceutică niponă, s-au apreciat cu 2%, la 5.117 yeni, după ce compania irlandeză "Shire" Plc, care ar putea primi o ofertă de la "Takeda", a decis să-şi înstrăineze operaţiunile din sectorul oncologic către grupul francez "Servier", pe 2,4 miliarde de dolari.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu mai puţin de 0,01%, la 5.841,55 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 0,1%, la 21.847,59, Kospi al celei din Seul a coborât cu 0,2%, la 2.453,77.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb