Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

V.G.
Internaţional / 5 octombrie 2022

Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

Comisia franceză de Reglementare a Energiei (CRE) a anunţat astăzi că rezervele de gaze ale ţării au ajuns la 99%, un nivel superior mediei din alţi ani, fiind astfel îndeplinit obiectivul Guvernului, într-un context în care există riscul de penurie din cauza scăderii furnizărilor de gaze din Rusia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

"Pe 5 octombrie, producătorii aveau deja constituite rezerve de gaze de circa 130 TW/h, un nivel superior mediei din ultimii ani. Acesta volum de gaze reprezintă circa două treimi din consumul din timpul iernii al IMM-urilor şi consumatorilor casnici", a precizat autoritatea.

CRE explică faptul că vor fi importuri de gaze din Norvegia precum şi de gaze naturale lichefiate care, împreună cu schimburile cu ţările vecine, vor ajuta la completarea volumului de gaze necesar pentru a acoperi cererea consumatorilor francezi pe parcursul întregii ierni.

Autoritatea avertizează însă că ar putea apărea situaţii de tensiune în funcţie de condiţiile meteorologice din sezonul rece.

Premierul Elisabeth Borne a afirmat luni că Franţa este pregătită pentru a trece această iarnă, după ce a ajuns la maximum cu rezervele de gaze, o măsură ce se are în vedere la nivel european.

Obiectivul Executivului era ca stocurile de gaze să fie de 100% înainte de 1 de noiembrie, data la care operatorii au obligaţia să ajungă la rezerve de 85%.

Pentru a evita riscul de penurie, Franţa se bazează şi pe obiectivul de a încerca o reducere a consumului de energie, motiv pentru care ministrul Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, va prezenta mâine aşa-numitul "Plan de sobrietate energetică".

"Este prima măsură care poate face să scadă preţul electricităţii în mod eficient. Cu cât consumăm mai puţină energie, cu atât vor scădea preţurile. Astăzi piaţa anticipează un risc care nu este real", a declarat, astăzi, ministrul, după o reuniune ministerială cu principalii producători de energie.

Guvernul s-a angajat să le urmărească activitate pentru a evita ca aceştia să profite de creşterea delirantă a preţurilor la energie şi astfel încât contractele pe care le oferă companiilor şi persoanelor fizice să nu fie abuzive.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Depozite pline 99%,

    dar nu se specifica ptr.cat timp este suficient 

    aceasta cantitate ptr.populatie si industrie,

    servicii vitale (spitale scoli...etc) 

    1. Franța e într-o situație foarte bună pe partea de propagandă.

      În realitate, zilele trecute autoritățile franceze au cerut furnizorului de energie Enedis (care deservește câteva milioane de gospodării) să deprogrameze de la distanță boilerele de apă caldă ale gospodăriilor franceze la orele de vârf, între prânz și ora 14.00. Măsura intră în vigoare din 15 octombrie până (cel puțin) în 14 aprilie 2023. 

      E "Plan de sobrietate energetică"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb