Profitul net al National Bank of Greece (NBG), cel mai mare grup bancar din Grecia şi acţionarul majoritar de la Banca Românească, a scăzut cu aproape 80% în primele şase luni din 2010, până la 146 milioane de euro, comparativ cu perioada similară din 2008, când profitul net se ridicase la 708 milioane de euro, pe fondul deprecierii puternice portofoliului de obligaţiuni de stat greceşti, dar şi a creşterii provizioanelor, potrivit MarketWatch.
Apostolos Tamvakakis, directorul general al băncii elene, a declarat vineri că NBG a afişat profit în ciuda "mediului economic extrem de nefavorabil, a poverii excepţionale a taxelor şi a pierderilor substanţiale cauzate de scăderea preţului obligaţiunilor suverane greceşti". În ciuda acestui lucru, domnul Tamvakakis a afirmat că se vede o îmbunătăţire a perspectivei profitabilităţii NBG pentru următoarele luni din 2010.
Pierderile din Grecia ale NBG au fost compensate de profiturile înregistrate în Turcia, sud-estul Europei şi Cipru, în special în al doilea trimestru, când National Bank of Greece a realizat un profit de 125 milioane de euro, adică 85% din profitul la şase luni.
Profitul NBG în perioada aprilie - iunie 2010 a întrecut aşteptările analiştilor, care mizau pe un câştig net de 120,3 milioane de euro, conform MarketWatch.
National Bank of Greece este cel mai vechi şi cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 şi listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu octombrie 1999, este listat şi la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experienţă de peste 160 de ani, cu o puternică prezenţă internaţională prin cele peste 1.700 de unităţi bancare. Dintre companiile reprezentative aflate sub controlul National Bank of Greece în România se mai numără: ETEBA România, Garanta Asigurări şi NBG Leasing.