Deputaţilor nu le arde de pragul la SIF-uri

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2011

Deputaţilor nu le arde de pragul la SIF-uri

Dezbaterea asupra creşterii pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5%, a fost amânată pentru a treia oară consecutiv.

Deputaţii contactaţi, ieri, de ziarul BURSA nu ştiau când sau dacă vor ajunge să dezbată acest proiect.

"Acest proiect nici măcar nu este pe ordinea de zi a şedinţei de plen", ne-a spus un deputat. Pe site-ul Camerei Deputaţilor, proiectul privind pragul la SIF-uri figura, însă, la punctul 24 pe ordinea de zi a şedinţei de plen.

În această săptămână, comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului discută şi avizează, în şedinţe comune, bugetul de stat pe anul 2012. Şedinţa de plen pentru dezbaterea bugetului de stat pentru anul viitor este programată să se desfăşoare în 12 decembrie.

În vara anului 2009, un grup de senatori şi deputaţi a lansat iniţiativa legislativă pentru eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri, însă în cadrul comisiilor de specialitate din Senat proiectul a fost modificat prin creşterea limitei de la 1% la 5% din acţiuni.

Motivul a fost că un prag de 5% este necesar pentru a evita preluarea ostilă a SIF-urilor şi chiar desfiinţarea lor.

La începutul lunii noiembrie a acestui an, proiectul a primit aviz favorabil în Comisia de buget, finanţe şi bănci.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Ii arde ca vor pierde din CA si AGA pe la societatile sifurilor!sunt o gramada de parlamentari care manaca paine de la sifuri.da aia nu vor ridicarea pragului!

    Niste lepre deputatii .Fara scandal din partea investitorilor nu vor vota nimic.

    Mai exact stie cineva cum s-a desfasurat sedinta ieri ? Eu nu am urmarit-o pana la final, dar nu se votase prelungirea programului de lucru pana la terminarea ordinii de zi ? Si cum proiectul era pe ordinea de zi la punctul 24 ... ce s-a intamplat ?

    Oare cat o sa mai poata rabda poporul bataia asta de joc. Mai toate regimurile politice care au existat de-a lungul timpurilor in Romania au tras spuza pe turta lor, dar cu o oarecare perdea, pe cand astia o fac fara rusine in vazul si in ciuda tuturor.Nu credeti ca s-a cam umplut paharul domnilor parlamentari?Chiar nu va este frica de furia acestui popor? Nu vedeti ca din ce in ce mai multi oameni incep sa-l regrete pe "dictatorul" Ceausescu?Am ajuns sa comparam doua rele intre ele si sa constatam ca "raul" dinainte de 1989 era mai "bun".

    Am discutat cu un deputat la aparitai propuneri de ridicare a pragului (economist de profesie) nu stia ce e ala un sif ce reprezinta pragu de 0.1;1-5 % etc dupa explicati a ramas uluit.Asadar nui criticati de rea vointa ci mai bine hai sa ne rugam ptr ei sa le dea Dumnezeu minte si sa vada si ei realitatea .In alte state clasa politica nu stiu cum sa influenteze in bine pietele dar la noi nestinta,incompetenta ,nepasare s-au .... Asadar sa le dam crezare ca nu stiu implicatile unei asfel de leigi. Vai de noi ca ei .....nu le pasa .Pacat

    1. Daca nu stiu ce voteaza sa stea naibii acasa!!! E post...Oare chiar trebuie sa ne rugam pentru ei???...sau...

    Parlamentarii pozeaza de nestiutori fiindca e convenabil uneori....Cu siguranta, cei care stiu despre ce e vorba cu pragul la SIF-uri manevreaza artistic aceasta lege care poate sa le asigure resurse nebanuite pentru o eventuala campanie electorala.

    Nu trebuie uitat faptul ca pentru campania electorala partidele au nevoie de bani iar piata de capital poate sa le asigure astfel de resurse. 

    Contribuitori pot fi cei interesati de ridicarea pragului la fel de bine ca si cei interesati de mentinerea pragului. Nu in ultima masura sunt interesati de mentinerea incertitudinii cei care speculeaza pe final de an ca sa mai castige si ei ceva si sa-si incheie conturile mai optimist. 

    Eu cred ca pragul la SIF-uri depinde direct de soarta alegerilor, daca algerile se amana atunci si clarificarea problemei pragului se amana.

    In concluzie, parlamentarii nu sunt asa de ..."neiformati" cum ii cred unii!!!! 

    Am urmarit sedinta de plen in totalitate.Sedinta de plen trebuia sa inceapa la orele 15 insa la 15,40 in sala erau maxim 20 de deputati.Cand in sfarsit au convenit sa inceapa,liderul de la PDL a cerut ca proiectul de ridicare a pragului sa fie trecut la pct 4....surpriza placuta!!...dar nu...deputatul Duvaz de la PSD a cerut pauza 5 min pt ca nu e de acord cu schimbarea ordinii deja convenite....desi i se spusese ca e un proiect f important pt mediul de afaceri!Au refuzat sa il discute si dupa 5 proiecte au incheiat sedinta!!Ca parere...ne meritam soarta!Nu facem nimik pentru a ii trezi pe acesti oameni!Uitati-va in cate publicatii se face referire la ce s-a intamplat cu adevarat ieri in camera!?Uitati-va la cate posturi tv ati vazut un reportaj pe aceasta tema?!

    1. Daca posturile TV tac, ar trebui ca macar publicatiile de specialitate gen Bursa sua ZF sa fie mai incisive.Noi,plebea , nu avem nici o sustinere!!!

      Ziarele traiesc din publicitate iar cei cu interese divergente sunt si cei care cotizeaza la ziare (a se citi anunturi, publicitate, abonamente, etc). Prin urmare, ziarele nu sunt interesate sa-si taie sursele... mai ales in plina criza...!!! Nu mai visati si ...speculati situatia de fapt care e propice pentru astfel de operatiuni....bafta multa!!!

    Eu le doresc la deputatilor nostrii sa-si petreaca sarabatorile si restul mandatului la oncologie.

    1. se pare ca pd-l vrea sa treaga pragul la sif-uri dar usl o manevreaza initial am crezut ca pd-l e hotul si manipuleaza dar vad ca tovarasii psd-isti o cam lalaie ca sa nu piarda functii de la sif uri....rusine ba excrocilor cine credeti ca o va voteaze daca nu treceti sif-urile???orice om simplu intelege ca nu vreti inele romaniei si implicit a pietei de capital furan voi sif urile manipuland in defavoarea pietei sif urile pentru profitul vostru personal dar basescu doarme ,boc e cu coasa dna uxista cand vrea sefu iar asta e romania hotilor si a mafiotilor de deputatii care mananca banii nostrii degeaba si dorma ca porcii iar de votat voteaza prostii gen disparitia cioriilor de padure sau ciuoercile otravitoare nu stiu ce ....iar votul pt sif uri foarte important pentru bursa pentru piata de capital il amana la nesfarsi...RUSINE TRANTORILOR DE DEPUTATI...

      se vede de la mine de acasa si stau la 300 de km de bucuresti ca deputatii au interes sa amane mereu treverea pragului sif urilor pentru ca dupa fiecare amanare sif-urile scad si ei cumpara de la cei care vand si care se panicheaza si tot asa de 3 ori de cand sa amanat discutarea sif urilor la camera deputatilor dar cnvm nu exista sa ia atitudine si sa stopeze asemenea masinarii ale deputatilor nici procuratura nu exisata si cred ca si a sefilor sif-urilor care sigur sunt implicati si speculeaza avand informatia si pontul inaintea investitorilor care nu au pile si de aici incolo asta nu mai e bursa e o smecheria a sefilor de sif -uri in complicitate cu deputatii si eu plec de pe bursa si sfatuiesc si pe ceilalti investitori sa faca la fel daca nu vor sa se ruineze cu acesti mafioti care manipuleaza piata cum vor....ciao bvb am plecat definitiv.

      se pare ca pd-l vrea sa treaga pragul la sif-uri dar usl o manevreaza initial am crezut ca pd-l e hotul si manipuleaza dar vad ca tovarasii psd-isti o cam lalaie ca sa nu piarda functii de la sif uri....rusine ba excrocilor cine credeti ca o va voteaze daca nu treceti sif-urile???orice om simplu intelege ca nu vreti inele romaniei si implicit a pietei de capital furan voi sif urile manipuland in defavoarea pietei sif urile pentru profitul vostru personal dar basescu doarme ,boc e cu coasa dna uxista cand vrea sefu iar asta e romania hotilor si a mafiotilor de deputatii care mananca banii nostrii degeaba si dorma ca porcii iar de votat voteaza prostii gen disparitia cioriilor de padure sau ciuoercile otravitoare nu stiu ce ....iar votul pt sif uri foarte important pentru bursa pentru piata de capital il amana la nesfarsi...RUSINE TRANTORILOR DE DEPUTATI...

      se pare ca pd-l vrea sa treaga pragul la sif-uri dar usl o manevreaza initial am crezut ca pd-l e hotul si manipuleaza dar vad ca tovarasii psd-isti o cam lalaie ca sa nu piarda functii de la sif uri....rusine ba excrocilor cine credeti ca o va voteaze daca nu treceti sif-urile???orice om simplu intelege ca nu vreti inele romaniei si implicit a pietei de capital furan voi sif urile manipuland in defavoarea pietei sif urile pentru profitul vostru personal dar basescu doarme ,boc e cu coasa dna uxista cand vrea sefu iar asta e romania hotilor si a mafiotilor de deputatii care mananca banii nostrii degeaba si dorma ca porcii iar de votat voteaza prostii gen disparitia cioriilor de padure sau ciuoercile otravitoare nu stiu ce ....iar votul pt sif uri foarte important pentru bursa pentru piata de capital il amana la nesfarsi...RUSINE TRANTORILOR DE DEPUTATI...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb