Deputatul PC Gheorghe Coman, trimis în judecată de DNA

F.A.
Anticorupţie / 16 ianuarie 2014

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Gheorghe Coman, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a PC, în prezent suspendat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte, Gheorghe Coman i-a solicitat unui denunţător - în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor DSVSA Buzău (care la nivel politic "ar reveni" partidului respectiv), diverse servicii precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

"Concret, inculpatul Coman Gheorghe i-a pretins denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată - administrată de un consilier al aceluiaşi partid)", menţionează DNA.

Potrivit sursei citate, foloasele constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de către inculpatul Coman Gheorghe. În acest context, între 12 - 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi suma de 3.140 lei.

Prin Hotărârea din 27.12.2013, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Coman Gheorghe şi la aceeaşi dată Serviciul Teritorial Ploieşti a propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală luarea acestei măsuri.

La data de 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, pe o perioadă de 30 zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4451
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2677
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur378.7000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb