DEPUTATUL PSD MIHAELA HUNCĂ:  "Avem nevoie de modificarea cadrului legal pentru dezvoltarea sportului de masă în România"

A.I.
Politică / 30 martie 2017

Mihaela Huncă

Mihaela Huncă

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunţat astăzi că va organiza consultări cu membrii echipei de miniştri din actualul Guvern şi cu asociaţiile sportive din teritoriu pentru a lua măsurile legislative care să conducă la dezvoltarea sportului de masă, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Mihaela Huncă a afirmat: "Avem nevoie de modificarea cadrului legal pentru dezvoltarea sportului de masă în România. Obiectivul nostru, al echipei PSD-ALDE din Parlament şi Guvern, este ca dezvoltarea sportului de masă să fie inclus ca obiectiv major în proiectul de ţară şi până în 2020 să ajungem să alocăm 1% din PIB pentru tot ce înseamnă activităţi sportive".

Comunicatul precizează: "O componentă importantă a programului de guvernare a coaliţiei PSD-ALDE este dezvoltarea sportului de masă. În centrul acestui capitol este asigurarea accesului la activităţi sportive pentru toţi copiii şi tinerii din România, ceea ce implică extinderea infrastructurii şcolare, universitare, precum şi a bazelor sportive, începând de la grădiniţă şi până la facultate".

Deputatul social-democrat a declarat: "Consider că dacă vom avea mai mulţi practicanţi de sport, vom reduce numărul de paturi ocupate în spitale cu diferite afecţiuni datorate lipsei de mişcare şi a vieţii sedentare. Dacă stimulăm activităţile sportive la toate vârstele prin alocarea de resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii sportive şi a susţinerii centrelor locale de selecţie şi iniţiere vom putea ajunge să avem o populaţie sănătoasă. Educaţia fizică trebuie să devină disciplină obligatorie începând de la învăţământul preşcolar cu minim o oră pe zi până la învăţământul gimnazial şi liceal cu 3-4 ore pe săptămână sau la cel universitar unde propunem să fie minim 2 ore pe săptămână".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb