Despre uriaşul sac bugetar de bani publici
şi ...
Cum să îl coşi la loc

1. Bugetul public este un enorm sac de bani, (de) unde intră şi ies permament enorme sume de bani.

Azi, sacul bugetar românesc este ciuruit peste tot şi este lipsit de ... fund.

2. După panici sanitare, energetice, alimentare, climatice şi militar-geopolitice, o panică bugetară era fix ceea ce ne trebuia pentru a ne agrava starea de descumpănire şi descurajare şi deprimarea.

Cică e gaură bugetară şi trebuie să strângem cureaua, pentru ca statul să nu intre în incapacitate de plată. Tot noi să strângem cureaua ...

3. Statul român nu are nevoie de o creştere a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi nici de o înăsprire austeră a regimului fiscal. Dimpotrivă, România are nevoie de o simplificare prin reducerea enormului număr de dări şi biruri şi chiar de o reducere simţitoare a cuantumului obligaţiilor bugetare ale contribuabililor. Un regim fiscal simplu şi prietenos cu contribuabilul este de natură a creşte şi a încuraja conformarea voluntară, adică plata de bună voie şi la timp a datoriilor la fisc. Într-un asemenea tip de fiscalitate, evaziunea şi optimizarea fiscală (o evanziune fiscală care se indentifică drept comportament fiscal legal şi legitim, adică o trans-evaziune) ar putea fi rapid reduse sau chiar neutralizate. Într-un regim fiscal suplu şi prietenos, omul raţional nu are motive să evite plata dărilor la stat şi, astfel, să îşi atragă toate consecinţele "calităţii" de suspect de evaziune, spălare de bani, corupţie etc.

De fapt, tot ceea ce Statul român ar avea de făcut este ca enormul sac bugetar de bani să fie recondiţionat, cusut solid şi sigilat la intrare/ieşire, pentru ca din sac să nu iasă decât ceea ce este absolut necesar şi urgent, nu şi fanteziile, costurile politice, taxele mafiotice de protecţie, rentele şi privilegiile neo-feudale sau cadourile făcute păpuşarilor economici sau ideologici ai coloniei.

4. Cum să procedezi pentru a ţine strâns "gîtul" sacului?

5. În ultimii 15-20 de ani, Statul român a fost transformat treptat într-o filială comună a corporaţiilor multinaţionale care fac în România gigantice cifre de afaceri şi profituri minuscule sau pierderi simulate, rezultate din externalizarea profiturilor reale - impozitele şi taxele pe plusvaloarea creată aici nu se achită aici, ci offshore.

Numai cine gândeşte în clişee sau conform unor sloganuri ideologice nu observă această evidenţă.

Dacă Statul român este o filială, atunci ar trebui, măcar o perioadă de timp, să adopte stilul de organizare şi funcţionare al corporaţiei.

Adică, să maximizeze încasările şi să minimeze costurile.

Intrările în uriaşul sac bugetar trebuie maximizate, dar nu prin creşterea sau înăsprirea fiscalităţii, ci prin colectarea raţională, la timp şi non-discriminatorie a actualelor taxe, impozite şi contribuţii. Reducerea acestora sau diversele facilităţi ar putea contribui substanţial la creşterea volumului încasărilor la buget. Esenţială, însă, ar fi intoleranţa la evaziunea sau optimizarea fiscală a corporaţiilor.

Ieşirile din enormul sac bugetar de bani publici (cheltuielile bugetare) ar trebui orientate prioritar sau chiar exclusiv către finanţarea sarcinilor esenţiale ale statului unitar, democratic şi social, adică: pensii şi asistenţă socială, educaţie, sănătate, ordine publică, apărare şi justiţie. Ieşirile pentru monopoluri, privilegii, rente şi ajutoare de stat pentru corporaţii ar trebui oprite azi şi interzise pe viitor.

6. Pe partea de maximizare a încasărilor, Statul român ar trebui să se concentreze prioritar nu pe a strânge cureaua contra populaţiei şi nici pe inutila încercare de a stoarce câteva miliarde de lei pe an de la cei 430.000 de PFA şi de la cele 1,2 milioane de IMM şi profesii independente, ci pe:

(i) recuperarea urgentă, chiar prin executări silite sau faliment, a celor 70 de miliarde de euro care sunt datorii bugetare scadente ale comercianţilor din România, din care 58 de miliarde de euro sunt datorii ale primelor 1000 de companii, ca cifră de afaceri, din România; unele corporaţii au de restituit sute de milioane de euro, prin decizii judecătoreşti executorii şi, cu toate acestea, nu achită datoriile, în speranţa prescrierii;

(ii) retratarea fiscală a pierderilor simulate contabil, pentru a le transforma în venituri brute şi a le sancţiona cu impozit pe venit de 16% şi impozit pe dividende de 8%; de precizat că, numai în anul 2022, un număr de 100 de mari companii, cu cifră de afaceri cumulată de peste 100 de miliarde de euro, au declarat pierderi simulate de 8 miliarde de euro; cifra acestor pierderi este mult mai mare, pentru că ele se întind chiar şi pe zece ani (pentru asta, conform legii, afacerile respective ar fi trebuit lichidate de mult sau recapitalizate cu bani de la acţionari) şi sunt prezente la peste 410.000 de societăţi, aşa cum rezultă din rapoartele oficiale ale BNR din 2021; de altfel, BNR a estimat aceste pierderi cumulate la peste 35 de miliarde de euro în 2021;

(iii) sancţionarea cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a corporaţiilor care declara pierderi fictive, pentru fapte ilicite de concurenţă.

7. Pe partea de ieşiri (costuri) minimizate, Statul român ar trebui:

(i) să oprească de urgenţă orice ajutor de stat acordat corporaţiilor şi orice ştergere/eşalonare de datorii bugetare; corporaţiile multinaţionale nu au nevoie de ajutor de stat, deci de ajutor de la noi, contribuabilii; ele nu numai că dispun de enorme lichidităţi, dar au şi credit nelimitat de la grupul din care fac parte şi de la băncile străine, mari, cu costuri de 3-4 ori mai mici decât costurile împrumuturilor IMM-urilor autohtone (de unde concluzia că nu se poate concura cu ele); de precizat că, dacă patronul nu achită statului contribuţia de asigurări sociale (CAS) şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), salariatul nu primeşte nici asistenţă socială (şomaj, ani/puncte de vechime în vederea pensionării), nici asistenţă medicală şi medicaţie gratuită/compensată, nici indemnizaţie de creştere a copilului;

(ii) să reducă drastic bugetul, numărul de angajaţi şi chiar salariile din sistemul instituţiilor statului represiv (servicii secrete, poliţie locală, procurori);

(iii) să desfiinţeze instituţiile publice inutile sau care se suprapun (de exemplu, în materie de mediu există un minister al mediului, o agenţie de mediu, o gardă de mediu, o gardă forestieră, o autoritate naţională a apelor - toate cu competenţe care se suprapun sau se pot concentra într-o singură instituţie);

(iv) să oprească funcţionarea în gol, inutilă, a spitalelor publice (fixe sau mobile) şi a instituţiilor de ocrotire sau protecţie socială, precum şi achiziţia inutilă de medicamente şi echipamente sanitare de tipul celor din pandemie;

(v) să înceteze de îndată practica îndatorării la bănci şi la fondurile de pensii administrate privat, cu dobânzi mai mari decât cele practicate în piaţă, şi să reorienteze politica de îndatorare către populaţie, cu focus pe proiecte concrete, naţionale sau locale, care implică financiar şi emoţional populaţia;

(vi) să elimine ONG-urile şi consultanţii privaţi din procedurile administrative sau legislative (să revină, de la stadiul de "republică a experţiolo", la stadiul de republică normală, democratică) şi comisioanele de succes ale administratorilor privaţi de pensii publice.

În acest caz, a strânge sacul de "gât" nu înseamnă a-l sufoca, ci a face în aşa fel încât să fie permanent plin. Nu ar mai exista deficite bugetare care să oblige România să se căciulească perpetuu la Comisia Europeană pentru niscaiva firimituri.