DEVINE UNUL DINTRE MARII ACŢIONARI Conglomeratul chinez HNA preia 3% din "Deutsche Bank"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2017

Grupul chinez HNA, deţinut de miliardarul Chen Feng, a cumpărat, săptămâna trecută, o participaţie de 3,04% din cea mai mare bancă germană, "Deutsche Bank" AG, transmite Reuters, menţionând că investitorul şi-ar putea creşte în viitor participaţia.

"Avem încredere deplină în conducerea Deutsche Bank. Vom urmări cu atenţie evoluţiile viitoare şi vom acorda, ca acţionari, sprijin băncii atunci când va fi necesar", a afirmat un purtător de cuvânt al "HNA Group", gigant care are activităţi în domeniul aviaţiei şi transportului maritim.

Totuşi, HNA vrea să-şi păstreze sub 10% nivelul participaţiei la "Deutsche Bank".

Cota de 3,04% cumpărată de HNA, evaluată la aproximativ 750 de milioane de euro (799 de milioane de dolari), conform preţului de vineri al acţiunilor, face din grupul chinez al treilea mare acţionar al băncii, după Qatar (care are aproape 10%) şi "BlackRock" (care deţine 6,1%).

"Deutsche Bank" a anunţat că, în principiu, salută orice investitor cu viziune pe termen lung.

Luna aceasta, "Deutsche Bank" a raportat pierderi nete de 1,4 miliarde de euro pentru anul trecut, în condiţiile în care banca este afectată de amenzi semnificative, de scăderea veniturilor şi de costuri de restructurare. În 2015, pierderea a însumat 6,8 miliarde de euro.

Cifra de afaceri a "Deutsche Bank" a scăzut cu 10% în 2016, la aproximativ 30 de miliarde de euro.

Directorul general al băncii, John Cryan, a lansat un plan dur de res-tructurare, care prevede închiderea a 200 de sucursale în Germania şi concedierea a 9.000 de angajaţi. De asemenea, "Deutsche Bank" a decis să reducă în mod semnificativ bonusurile pentru un sfert din angajaţi, în timp ce directorii de top nu vor primi niciun fel de bonusuri pentru al doilea an consecutiv.

Printre cele mai importante deţineri ale chinezilor în Europa se numără participaţii la producătorul auto suedez "Volvo", la constructorul auto francez "Peugeot Citroen", la producătorul italian de anvelope "Pirelli" şi la cel mai mare port al Greciei, Pireu. Alte companii cu acţionariat chinez sunt cons-tructorul italian de yahturi "Ferretti", producătorul de turbine "Ansaldo Energia" şi casa de modă "Ferragamo". Totodată, este aşteptată aprobarea pentru preluarea producătorului elveţian de pesticide şi seminţe "Syngenta" de către gigantul "China National Chemical" Corp.

Investiţiile chineze în Europa s-au situat la un nivel record în 2016, potrivit Mercator Institute for China Studies.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb