DEZBATEREA BURSA - VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ŞI FP / CRISTIAN AGALOPOL, CITIBANK: "Piaţa noastră de capital este una dintre cele mai scumpe"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2015

"Piaţa noastră de capital este una dintre cele mai scumpe"

Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) ar trebui să se implice mai mult în dezvoltarea pieţei de capital, este de părere Cristian Agalopol, vicepreşedintele Citibank, care a arătat că SIF-urile se numără, prin deţinerile lor cumulate, printre cei mai importanţi acţionari ai pieţei de capital.

"Cu o astfel de poziţie, problemele pieţei de capital sunt şi ale SIF-urilor, iar problemele SIF-urilor sunt şi ale pieţei de capital", a spus domnia sa.

Pentru funcţionarea pieţei de capital, avem nevoie de infrastructură, a subliniat Cristian Agalopol, vicepreşedintele Citibank, apreciind că riscurile din acest segment trebuie reduse.

În prezent, nu avem o viziune care să indice unde ar trebui să ne aflăm peste cinci ani şi, atâta vreme cât nu există o astfel de perspectivă, ne va fi greu să înaintăm, a precizat Cristian Agalopol, adăugând: "În momentul în care vom avea o viziune clară şi coerentă asupra a ceea ce ne dorim să facem, vom putea veni şi cu o strategie".

Domnul Agalopol a ţinut să precizeze că, dacă în cazul Fondului Proprietatea 53% dintre acţionari sunt nerezidenţi, la SIF-uri ponderea acestui tip de acţionari este sub 3%.

Referitor la acest aspect, domnia sa a subliniat: "Este foarte important ca piaţa noastră să vină în întâmpinarea tuturor categoriilor de investitori, întrucât investitorii străini îşi dau cu părerea şi dau feedback-ul despre piaţa de capital din România. Atâta vreme cât ei percep că există în continuare riscuri, feedback-ul lor nu ne va ajuta în demersurile noastre de a ne îndrepta către o piaţă emergentă".

Domnia sa a mai spus că şi-ar dori ca SIF-urile să promoveze piaţa noastră de capital prin intermediul road-show-rilor, având o poziţie comună în eliminarea barierelor din piaţa de capital.

Printre altele, domnul Agalopol a subliniat că piaţa noastră de capital este una dintre cele mai scumpe pieţe de profil, apreciind: "Trag un semnal de alarmă către Depozitarul Central şi către Bursa de Valori Bucureşti. Trebuie să terminăm cu comisioanele procentuale. Nu mai există nicăieri un astfel de comision (...) Cred că BVB şi Depozitarul trebuie să vină şi să regândească politica de comisioane a pieţei de capital din România".

Una dintre problemele la care SIF-urile ar trebui să se gândească este obţinerea unui rating de la companiile internaţionale de rating, opinează vicepreşedintele Citibank.

Referitor la problema pragurilor la SIF-uri, domnul Agalopol apreciază că aceste praguri au condus la riscuri importante pe piaţa de capital, menţionând că sunt foarte puţine companii în Europa care au astfel de praguri şi opinând că acestea ar trebui eliminate, întrucât ele reprezintă bariere în dezvoltarea pieţei de capital din ţara noastră.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb