DIGI COMMUNICATIONS - DE LA UN CAPĂT LA ALTUL AL FIRULUI SĂU / BROKERII APRECIAZĂ: "Gradul mare de îndatorare al Digi Communications - specific companiilor de profil"

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie 2019

Marcel Murgoci, George Brande, Alin Brendea

Marcel Murgoci, George Brande, Alin Brendea

Marcel Murgoci, Estinvest: "Performanţa indicelui BET a avut un efect şi asupra cotaţiei DIGI"

De la listarea din mai 2017 şi până în prezent, titlurile Digi Communications (DIGI) au marcat o evoluţie preponderent negativă, în condiţiile în care, faţă de preţul de listare de 40 de lei per unitate, cotaţia acţiunilor DIGI la 25 februarie 2019, de 27,9 lei per titlu, este cu 30,25% mai mică.

Din profitul net obţinut în 2017, de 61,7 milioane de euro, emitentul a dis­tribuit către acţionari un dividend brut de 0,35 lei/titlu (valoare totală de 35 milioane de lei), care, raportat la cotaţia din 21 martie 2018, ziua anunţului, de 34,5 lei/acţiune, oferea un randament de 1%.

Referitor la evoluţia acţiunii Digi Communications la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din luna mai 2017 şi până în prezent, Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul Estinvest, ne-a spus: "De la listare şi până acum au avut loc o serie de evenimente, atât care ţin strict de societate, cât şi din categoria celor care ţin strict de piaţă. Dacă vorbim de piaţă, putem să ne uităm la evoluţia indicelui BET şi astfel am putea spune că performanţa pieţei a avut un efect şi asupra cotaţiei societăţii DIGI".

Directorul de la Estinvest a adăugat: "Totodată, avem câteva evenimente care au fost negative din punctul de vedere al activităţii societăţii, momente în care datele financiare poate nu arătau foarte bine. Este posibil ca şi acest lucru să fi fost transferat în evoluţia negativă a acţiunilor".

Marcel Murgoci, Estinvest: "Faptul că societatea este activă nu doar pe piaţa românească reprezintă un factor pozitiv"

Potrivit lui Marcel Murgoci, au exis­tat, de-a lungul timpului, şi anumite comentarii negative din partea unor persoane publice cu referire la societate şi chiar un proces penal în care a fost implicată aceasta, fiind elemente negative care au potenţialul de a explica scăderea titlurilor DIGI.

Legat de perspectivele cotaţiei emitentului pentru următoarele şase - două­sprezece luni, Marcel Murgoci ne-a transmis: "Faptul că societatea are pieţe deja consacrate de activitate, pe care le cunoaşte, precum Spania, Ungaria şi Italia, deci că este activă nu doar în piaţa noastră, reprezintă un factor pozitiv".

Totodată, spune domnul Murgoci, evoluţia viitoare a preţului DIGI va depinde de raportările financiare următoare ale companiei, care ar putea să ofere o perspectivă asupra activităţii economice a societăţii.

"În momentul de faţă, tot ceea ce a construit compania până în prezent ar trebui să dea roade, în sensul că datoriile au fost contractate cu scopul de a redresa societatea şi de creştere a cifrei de afaceri, urmată apoi de creşterea profitabilităţii. Deocamdată este greu de spus cum ar putea să evolueze cotaţia DIGI, dar în acest moment, datele nu ne conduc la ideea că ar urma să vedem un dezastru în acest sens", a conchis directorul de la Estinvest.

George Brande, Interfinbrok: "Gradul ridicat de îndatorare al societăţii trebuie privit în contextul unei societăţi în proces de extindere, având în vedere profilul companiei"

La rândul său, George Brande, trader în cadrul Interfinbrok, pune evoluţia negativă a titlurilor Digi Communications de la listare şi până acum pe fondul lichidităţii reduse din piaţa principală de la BVB şi pe interesul redus al investitorilor de retail după listare.

"De asemenea, chiar dacă societatea şi-a îmbunătăţit constant cifra de afaceri, profitabilitatea redusă a făcut-o neatractivă investitorilor din perspectiva randamentului la dividend", ne-a spus domnul Brande.

Referitor la nivelul de îndatorare al companiei, acesta ne-a precizat: "Gradul ridicat de îndatorare al societăţii trebuie privit în contextul unei societăţi în proces de extindere, având în vedere profilul companiei".

În ceea ce priveşte factorii care ar putea influenţa pozitiv mişcarea cotaţiei acţiunii companiei, traderul de la Interfinbrok ne-a spus: "Pe termen scurt, titlurile DIGI pot beneficia de un suport având în vedere că sunt într-o zonă de minim. De asemenea, rezultatele financiare pe primul trimestru al anului 2019 pot oferi o primă imagine asupra companiei în perspectiva creşterii profitabilităţii".

Alin Brendea, Prime Transaction: "Faptul că societatea a atras o finanţare suplimentară de 200 de milioane de euro indică faptul că încrederea investitorilor în soliditatea companiei rămâne la cote înalte"

Alin Brendea, director-general adjunct în cadrul casei de brokeraj Prime Transaction, ne-a transmis, cu privire la evoluţia acţiunilor DIGI de la listare: "Evoluţia emitenţilor la bursă este caracterizată de ciclicitate. Probabil, o parte din subscriptorii iniţiali din oferta Digi Communications au încercat să-şi lichidizeze investiţia iniţială, ceea ce a determinat un trend descendent al cotaţiei bursiere. Au mai fost situaţii, Nuclearelectrica de exemplu, în care am înregistrat evoluţii asemănătoare. Trebuie să remarcăm că, în acest an, titlurile DIGI au crescut cu 6%, peste media pieţei".

Potrivit directorului general adjunct de la Prime Transaction, gradul mare de îndatorare al societăţii este specific companiilor care cresc agresiv, valoarea îndatorării raportată la EBITDA (n.r. profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare), în cazul acestor societăţi, fiind semnificativ mai ridicată decât media.

"Este şi cazul DIGI, al cărei model de afaceri impune o astfel de realitate. Faptul că recent compania a atras o finanţare suplimentară de 200 de milioane de euro, indică că încrederea investitorilor în soliditatea societăţii rămâne la cote înalte", a subliniat Alin Brendea.

Legat de factorii care pot influenţa evoluţia ulterioară a titlurilor DIGI, domnul Brendea ne-a precizat că printre cei mai importanţi vor fi rezultatele financiare ale societăţii, tendinţa generală a pieţei bursiere locale, dar şi evoluţia macroeconomică a economiei româneşti.

"Pe lângă aceşti factori, se pot adăuga şi elemente punctuale cum sunt cele legate de Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 cu impact fiscal sau operaţional", a conchis Alin Brendea.

Raportat la cotaţia DIGI din data de 25 februarie, valoarea de piaţă a emitentului la BVB este de 2,79 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb