Omul de afaceri Dinu Patriciu nu va avea voie, timp de doi ani de zile, să desfăşoare activităţi care să intre în concurenţă cu firmele din grupul "Adevărul Holding" (ADH), preluat anul trecut de omul de afaceri Cristian Burci.
Clauza de nonconcurenţă este menţionată în decizia dată recent de Consiliul Concurenţei prin care şi-a dat avizul pentru această tranzacţie. Decizia CC precizează: "Contractul conţinea o clauză de nonconcurenţă impusă vânzătorilor, astfel: < Vânzătorii şi partea care ia la cunoştinţă (n.n. dl. Dan Costache Patriciu), acţionând fie în nume propriu, fie în numele unor terţe persoane, direct sau indirect, prin intermediul şi/sau prin filiala controlată, se angajează, pentru o perioadă de doi ani de la data transferului:
a) să se abţină de la a concura cu, de a efectua sau de a se angaja în orice fel de activităţi similare cu cele ale afacerii derulate de grupul ADH (exceptând vânzările pe internet de produse de consum sau alte produse, fără a include produsele media) şi în jurisdicţiile în care grupul ADH este activ din punct de vedere comercial; şi/sau
b) să contacteze oricare dintre angajaţii grupului ADH pentru angajări sau colaborări''.
Decizia CC vizează contractul de vânzare-cumpărare pentru "Adevărul Holding", în care vânzători sunt East Europe Media N.V. şi DP Holding SA, iar cumpărător este societatea Premium News, parte a grupului Graffiti.
Consiliul Concurenţei mai spune în decizie: "Grupul ADH cuprindea cele 8 întreprinderi care au fost achiziţionate, întreprinderile pe care acestea le controlează şi alte două întreprinderi care nu sunt achiziţionate. Prin urmare, clauza de nonconcurenţă a necesitat o evaluare specială sub aspectul ariei geografice de aplicare şi a întreprinderilor care intră sub incidenţa clauzei de nonconcurenţă. În urma discuţiilor cu reprezentanţii grupului Graffiti, aceştia au depus la autoritatea de concurenţă o declaraţie din partea Premium News, autentificată sub nr. 656/07.11.2012, şi o Hotărâre a Adunării Generale a Asociaţilor Premium News din data de 07.11.2012, prin care renunţă irevocabil, parţial la prevederile din Contract referitoare la clauza de nonconcurenţă, în sensul neaplicării acestei clauze în ceea ce priveşte cele două întreprinderi anterior menţionate".
Societăţile unde Premium News deţine după această preluare controlul unic direct sunt Adevărul Holding SRL, Adevărul Multimedia SRL, Cărţile Adevărul SRL, Images&More SRL, News&More SRL, Shift 2 Digital SRL, The Platform Events&Communication SRL, Adevărul SA. Cumpărătorul deţine controlul unic indirect şi în alte 14 întreprinderi - Tipomedia Prod SRL, Garamond Tipografie SRL, Radio City FM SRL, Standard PRess Distribution SRL, West Tipo International, Mediatim SRL, Satiricon SRL, Foto Adevărul SRL, Adevărul Digital Media SRL, Adevărul Shop SRL, East Media Distribution SRL, Adevărul Investments LLC, Free Media Ukraine GmbH, Media Promovalores SRL.
Activităţile acoperite de firmele achiziţionate - domenii în care Dinu Patriciu nu poate face, cu excepţia comercializării online, concurenţă pentru Adevărul Holding - sunt: editare şi comercializare ziare şi reviste, editare şi comercializare cărţi, DVD-uri şi inserturi, comercializare spatiu publicitar, comercializare alte produse, servicii tipografice pentru terţi, servicii radio, comercializare online.