Directoratul lui Moldovan revocă decizia directoratului anterior, prin care a fost suspendat contractul de mandat al lui Frăţilă

M.G.
Piaţa de Capital / 4 iunie 2020

Directoratul lui Moldovan revocă decizia directoratului anterior, prin care a fost suspendat contractul de mandat al lui Frăţilă

Directoratul SIF Transilvania, condus de Marius Adrian Moldovan, a decis astăzi într-o şedinţă să revoce decizia directoratului Fercală prin care a fost aprobată suspendarea contractului de mandat al lui Constantin Frăţilă, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

ASF a cerut în 28 mai precizări noului directorat al SIF3 cu privire la situaţia mandatului lui Frăţilă din CS după ce în data de 13 martie (la mai bine de o lună şi jumătate) directoratul lui Fercală a suspendat respectivul contract de mandat, motivând că Frăţilă este incompatibil cu calitatea de membru CS conform art. 15 din Actul constitutiv al SIF3. Voturile ulterioare datei de 13 martie ale lui Frăţilă, din CS, au fost folosite pentru deciziile care au pus bazele debarcării lui Mihai Fercală din fruntea directoratului SIF3 şi numirii noilor conduceri executive şi administrative. Săptămâna aceasta, Fercală a cerut de altfel noului directorat să facă un raport curent pentru a informa piaţa dacă Constantin Frăţilă are un contract de mandat legal, cine a semnat acest contract şi dacă noul preşedinte executiv a dispus plata indemnizaţiei de membru al CS pentru Frăţilă, pentru că vechiul directorat a refuzat plata respectivă, după cum susţine fostul director al SIF3.

Noul directorat al SIF 3 susţine că decizia luată are la bază "faptul că legătura juridică existentă între societate şi membrii CS îmbracă forma unui contract de mandat, conform legii", iar "semnarea contractului de mandat sau < retragerea > semnăturii de pe acest contract nu conduce la începerea, încetarea sau suspendarea legăturii juridice de mandat existente între mandant şi mandatar, legătură ce este dată prin forţa legii ca efect al hotărârii adunării generale a acţionarilor de alegerea a membrilor Consiliului de Supraveghere".

Totodată, noul directorat motivează decizia de revocare a aprobării suspendării contractului de mandat al lui Frăţilă prin faptul că AGOA din 28 aprilie 2020 a respins pornirea acţiunii în răspundere împotriva d-lui Constantin Frăţilă, precum şi prin faptul că încetarea contractului de mandat se poate face doar într-un număr limitat de cazuri, iar decizia directoratului Fercală de suspendare a contractului nu se "nu se încadrează în niciuna din situaţiile corespunzătoare".

Amintim că Mihai Fercală a cerut ASF, printre altele, să decidă dacă deciziile CS luate prin votul lui Frăţilă, ulterioare deciziei de suspendare a mandatului acestuia, sunt legale sau nu.

Redăm mai jos, integral, comunicatul Directoratului SIF 3, remis astăzi Bursei:

"În continuarea Raportului curent nr. 2167/13.03.2020, S.I.F. Transilvania informează acţionarii şi investitorii că, în şedinţa din dată de 04.06.2020, Directoratul societăţii a revocat Decizia Directoratului nr. 1/10.03.2020 prin care a fost aprobată suspendarea Contractului de mandat nr. 6494/11.08.2017 al d-lui Constantin Frăţilă.

Menţionăm faptul că Decizia Directoratului din data de 04.06.2020 a avut în vedere următoarele:

(i) faptul că dl. Constantin Frăţilă a fost ales în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere prin Hotărârea A.G.O.A. nr. 1 din 28.04.2017, iar după avizarea noii componente a Consiliului de Supraveghere prin Avizul A.S.F. nr. 422/26.07.2017 s-a încheiat Contractul de mandat nr. 6494/11.08.2017 între S.I.F. Transilvania S.A., în calitate de mandant şi dl. Constantin Frăţilă, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere;

(îi) faptul că legătură juridică existenţa între societate şi membrii Consiliului de Supraveghere îmbracă formă unui contract de mandat, conform legii; prin contractul de administraţie sunt detaliate şi personalizate drepturile şi obligatiunile părţilor participante în actul de supraveghere al societăţii, în cadrul organizat al Consiliului de Supraveghere;

(iii) faptul că semnarea contractului de mandat sau "retragerea" semnăturii de pe acest contract nu conduce la începerea, încetarea sau suspendarea legăturii juridice de mandat existente între mandant şi mandatar, legătură ce este dată prin forţa legii ca efect al hotărârii adunării generale a acţionarilor de alegerea a membrilor Consiliului de Supraveghere;

(iv) faptul că prin art. 3 al Hotărârii A.G.O.A. din 28.04.2020 s-a respins pornirea acţiunii în răspundere împotriva d-lui Constantin Frăţilă, pentru un prejudiciu de aproximativ 4,48 mil. lei, prejudiciu cauzat S.I.F. Transilvania de activitatea acestuia desfăşurată în cadrul societăţii şi a filialelor acesteia, la acest prejudiciu se pot adaugă orice alte sume ce vor fi identificate ca fiind pagube materiale sau de imagine aduse societăţii.

(v) faptul că încetarea contractului de mandat al unui membru al Consiliului de Supraveghere se poate realiza într-un număr limitat de cazuri, respectiv caefect al înţelegerii părţilor, demisie, revocării de către adunarea generală a acţionarilor sau retragerea autorizaţiei acordate de A.S.F., iar Decizia Directoratului nr. 1/10.03.2020 nu se încadrează în niciuna din situaţiile prezentate anterior şi nici nu se sprijină pe o astfel de situaţie juridică".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. FECALAAAAA

    LA PENSIE MOSNEAGULE 

    SA N AJUNGI PE LA PUSCARIEEEEE 

    DA NU I PROBLEMA PENTRU TINE 

    TE CONSILIAZA ADAM DOAR EL A TRECUT PE ACOLO

    ARE EXPERIENTA 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb