Discuţiile privind conexiunea bursieră Shanghai-Londra progresează

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2017

Negocierile pe marginea realizării unei conexiuni între Bursele de Valori din Shanghai şi Londra au ajuns în "faza a doua", anunţă conducătorul districtului financiar al Londrei, Andrew Parmley.

Acesta a declarat, vineri, că studiile de fezabilitate pentru o potenţială conexiune Shanghai-Londra au fost luate în discuţie o perioadă de timp, însă progresele în acest sens nu au fost rapide din cauza provocărilor precum prăbuşirea pieţei acţiunilor din China, în 2015, şi, mai recent, decizia neaşteptată a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.

În luna iulie 2016, Fang Xinghai, vicepreşedintele Comisiei de Reglementare a Valorilor Mobiliare din China (CSRC), anunţa că ţara sa realizează progrese în studiul fezabilităţii unei legături de tranzacţionare a acţiunilor între Shanghai Stock Exchange (SSE) şi London Stock Exchange (LSE). Acesta se întâlnise, atunci, cu directorul executiv al LSE, Nikhil Rathi.

La finele lunii iunie, Brian Schwieger, şef al departamentului de acţiuni din cadrul "LSE Group", operatorul LSE, declara că discuţiile dintre bursele din Londra şi Shanghai, cu privire la o potenţială conexiune de tranzacţionare, continuă, în pofida deciziei Marii Britanii de a ieşi din UE (Brexit), chiar dacă aceasta ar putea afecta implementarea conexiunii. Schwieger a menţionat, atunci, că părţile vor continua să-şi trimită reciproc echipe pentru analiza eventualei conexiuni. "LSE Group este angajat, în continuare, în parteneriatul Marea Britanie - China din domeniul serviciilor financiare, Londra rămânând atractivă datorită bazei sale diverse de investitori instituţionali şi perspectivelor internaţionale", a spus Schwieger.

Amintim că Bursa din Shanghai a lansat, în noiembrie 2014, o conexiune cu Bursa din Hong Kong.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb