Diversiuni fumegînde la privatizarea Bursei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a constituit capitalul prin contribuţiile băneşti ale caselor de brokeraj. Integral. Nu există nici un bănuţ al statului în capitalul Bursei. Iniţial, Banca Naţională a sprijinit constituirea Bursei cu un împrumut de 3 miliarde de lei (între alte forme de sprijin, precum iniţierea proiectului de lege a pieţei de capital, formarea unui grup de specialişti ai pieţei, găzduirea Bursei în sediul propriu). Toate aceste gesturi de ajutor au reflectat opţiunea politică pentru constituirea unui pieţe de capital româneşti şi s-au sprijinit pe o ordonanţă dată de premierul Petre Roman, în martie 1991 (este meritul lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, că a continuat să aplice ordonanţa chiar şi după ce Petre Roman nu a mai fost prim ministru).

Cu tărăgănări şi bîlbîieli, Bursa a intrat în funcţiune în noiembrie 1995 şi undeva prin 1997, a returnat toţi banii împrumutaţi. Drept urmare, brokerii sînt datori la recunoştinţă pentru sprijinul statului (aşa nevolnic cum a fost), dar nu sînt datori nici un sfanţ pentru acţiunile Bursei care trebuie să le revină de drept.

"Accesul nediscriminatoriu la procesul de privatizare" al Bursei - cel de care pomeneşte domnul Pogonaru - nu ar însemna decît ca brokerii care ar cumpăra acţiunile Bursei să le plătească de două ori (încă o dată acum, în timp ce le-au mai plătit odată la început), pe cînd ceilalţi investitori, care nu ar fi case de brokeraj, le-ar plăti o singură dată - numai acum. Ceea ce, se vede cu ochiul liber, este o discriminare reală.

În privinţa declaraţiilor brokerului anonim, sînt mai multe de spus.

În primul rînd, nemulţumirea unui broker că acţiunile Bursei ar fi distribuite gratuit brokerilor este paradoxală. El pare supărat şi că, prin Bursa de Valori, brokerii vor controla depozitarul. Ceea ce, aparent, este, din nou, o atitudine paradoxală. Unica explicaţie este că brokerul ar ţine de vreuna din casele de brokeraj care nu ar avea acces gratuit la împroprietărirea asupra Bursei.

Oare, cine să fie? Din cele 68 de societăţi de brokeraj autorizate de CNVM, un număr de ...67 sînt membre ale Asociaţiei Bursei! Adică, 67 de societăţi ar fi împroprietărite, iar una, nu. Este vorba despre casa de brokeraj "Rex", care a intrat în piaţă prin 1996, fiind interesată de specularea acţiunilor distribuite în procesul de privatizare în masă. Odată încheiată această fază a afacerilor din piaţa de capital, "Rex" a intrat în adormire - nu a mai activat nici pe "Rasdaq", iar la Bursă nu a solicitat să devină membru după introducerea taxei de admitere de 30.000 de dolari. Aceste detalii constituie indicii că opinia ostilă contra privatizării gratuite a Bursei nu parvine de la "Rex" (care pare complet neinteresat de ceea ce se mai întîmplă în piaţă), ci, mai degrabă, de la vreun "alter ego" al lui Florin Pogonaru - cel mai probabil, vreuna dintre societăţile de brokeraj căreia CNVM i-a retras autorizaţia de funcţionare. Ceea ce provoacă oarecare neîncredere în pertinenţa opiniei.

În orice caz, faptul că vor fi împroprietărite gratuit 67 din cele 68 de societăţi de brokeraj autorizate, aruncă o lumină jenantă pe supratitlul articolului de la care am pornit - "Un proiect de lege discutabil ar putea împroprietări gratuit CÎŢIVA BROKERI". Adică, după autorii articolului, CÎŢIVA înseamnă 67 din 68!...

Opinia brokerului anonim este, însă, găunoasă în sine. Concentrarea acţionariatului Bursei este, mai întîi, un proces care poate fi prevenit prin reglementări (similare celor ale SIF-urilor, care se modifică acum). Iar, apoi, acest proces de concentrare ar fi cu nimic alterat ori interzis dacă acţiunile Bursei ar fi oferite publicului. Deci, nici o diferenţă!

Iar că SNCDD ar trebui să aibă acţionari foarte puternici din punct de vedere financiar că altfel şi-ar pierde credibilitatea Bursa... haida, de! Eventualele investiţii în SNCDD - care prestează servicii exclusiv electronice - le-ar putea suporta şi o întreprindere de dimensiuni medii, dacă însuşi SNCDD nu ar fi în stare (în definitiv, cu un management corect, SNCDD ar trebui să facă profituri frumoase, întrucît deţine monopolul naţional al serviciilor de natura compensării, decontării şi depozitării în piaţa de capital). Oricînd, Bursa - prin sine - îşi poate pune în funcţiune prestarea de astfel de servicii. De aceea este drept să deţină controlul asupra SNCDD (şi, apropo, se poartă discuţii ca Bursei să-i revină doar 51% din SNCDD, iar nu 75%, cum articolul o afirmă).

La capătul acestor precizări şi corecţii, să menţionăm că, în contextul acestui subiect, nu-i frumos ca autorii articolului de presă să îl numească pe Florin Pogonaru drept "preşedintele AOAR" (ceea ce şi este), fără să spună şi că este direct şi personal interesat în problemă, în calitatea sa de preşedinte al Registrului Român al Acţionarilor (funcţie despre care autorii nu suflă o vorbă). Căci, în noua hartă instituţională a pieţei de capital, registrele acţionarilor şi-ar pierde personalitatea, topindu-se în SNCDD. Ceea ce şi mie mi se pare a fi o porcărie inutilă, dar asta nu mă face să nu pricep că transferul gratuit al proprietăţii Bursei către brokeri este corect. Normal este ca, dacă ne deranjează desfiinţarea registrelor independente, să spunem că asta este o porcărie, iar nu să încercăm să amînăm acest proces inventînd tot soiul de sofisme despre privatizarea Bursei, tărăgănînd astfel momentul în care porcăria să aibă loc.

Căci, a dezvolta un astfel de "joc de biliard" - pun piedici reformării pieţei şi astfel tărăgănez desfiinţarea registrelor - ilustrează un interes care pare să îl exceadă pe cel legitim, al instituţiei registrului aflat în pericol. În definitiv, registrele deţin informaţii confidenţiale, extrem de preţioase, care se pot traduce în sume uriaşe de bani, în mod direct.

Şi, în istoria pieţei, avem îndeajuns de numeroase exemple de penetrare a confidenţialităţii acestor informaţii. De ce ar ţine cineva, morţiş, să tărăgăneze desfiinţarea registrelor, în condiţiile în care procesul pare de neevitat?...