Dividendele "rasdacelor" bat societăţile de pe Bursă la randament

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 martie 2010

Cu toate acestea, investitorii le ocolesc

Deşi dividendele acordate de unele societăţi de pe Rasdaq au un randament dublu sau chiar triplu faţă de cele distribuite de companiile listate pe Bursă, investitorii nu par să se îngrămădească pe aceşti emitenţi, preferând tot companiile mai sigure de pe Bursă. Brokerii susţin că lichiditatea scăzută a emitenţilor de pe Rasdaq, lipsa de transparenţă şi de publicitate îi determină pe cei mai mulţi investitori să le ocolească, "mirajul dividendului" nereuşind să îi impresioneze.

Dividendul propus de "Semrom" Muntenia (simbol SEOM) pentru anul 2009 are printre cele mai mari randamente din piaţă, de 18,42% (potrivit valorii de ieri a titlurilor SEOM), de aproape trei ori mai mare decât randamentul oferit de dividendele propuse de "Transgaz" şi de aproape patru ori mai mare decât randamentul dividendului propus de SIF "Oltenia". În ciuda acestui lucru, titlurile SEOM nu au mai fost tranzacţionate de aproape o săptămână, iar ultimul transfer a avut un volum de 10 acţiuni.

"Dividendul nu este un scop în sine pentru un investitor care ia decizia să îşi plaseze banii într-o societate pentru că, de obicei, după data de înregistrare, preţul acţiunii se corectează cu valoarea dividendului", a spus Andrei Petrescu, manager de portofoliu la "Prime Transaction", adăugând: "Scopul unui investitor este să ţină acţiunile pentru o perioadă mai mare de timp, în care să încaseze şi dividendul, dar să aibă, în acelaşi timp, şi posibilitatea să îşi facă exitul la momentul oportun, motiv pentru care se uită la lichiditatea emitentului respectiv. Acţiunile SEOM nu sunt foarte lichide, sunt puţine titluri la vânzare şi la cumpărare, este greu de crezut că un inves-titor de calibru ar intra pe această acţiune". "Semrom" Muntenia este controlată, în proporţie de 89,42%, de SIF "Muntenia".

"Mercur" Craiova (simbol MRDO) a propus acţionarilor distribuirea unui dividend de 3 lei/acţiune, cu un randament de 10,71% potrivit preţului de 28 de lei/titlu, înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Deşi cotaţia MRDO a crescut, ieri, cu 20,17%, s-a perfectat o singură tranzacţie, cu o singură acţiune MRDO.

"Evident că la MRDO vedem o luptă pentru un dividend cât mai mare, acţionarul majoritar fiind SIF Oltenia, cu o participaţie de 85% care are interesul să obţină un randament cât mai bun", a explicat Raul Haş, trader la "Broker" Cluj, adăugând: "Este oarecum de aşteptat ca preţul acestor acţiuni să se ducă brusc în sus odată cu anunţarea propunerii de dividend, în condiţiile în care chiar şi cineva care ar vrea să cumpere aceste titluri nu prea are cum, fiind foarte puţine oferite la vânzare". Raul Haş este de părere că la cele mai multe companii de pe bursă nu vedem un acţionariat atât de concentrat care să îşi poată susţine interesele cât mai bine: "În cazul companiilor de pe Bursă, este foarte greu ca acţionarii să ajungă la o înţelegere între ei şi să pună presiune pentru acordarea unui dividend cât mai mare, structura acţionariatului fiind foarte disipată".

Conducerea "Conted" Dorohoi (simbol CNTE) a propus acţionarilor acordarea unui dividend de 6,41 de lei/titlu, cu un randament de 22,73%, printre cele mai mari randamente ale dividendelor propuse pe Rasdaq. Cotaţia CNTE a crescut, ieri, doar cu 0,71%, la 28,2 lei/acţiune, fiind schimbate doar 72 de titluri.

O altă companie listată pe Rasdaq ale cărei dividende au un randament de 16,47% este "Alimentara" Slatina (simbol ALRV), controlată tot de SIF "Oltenia". Cotaţia ALRV a scăzut, ieri, cu 5,3%, la 12,5 lei/acţiune, pe un rulaj de doar 19.370 lei.

Şi compania "Gastronom" Buzău (simbol GAOY) vrea să dea acţionarilor un dividend de 4 lei/titlu, cu un randament de 12,65%. Preţul acţiunilor GAOY s-a corectat, ieri, cu 8,93%, la 31,6 lei/titlu, data de înregistrare fiind 31 martie.

"Investitorii nu dau năvală pe societăţile de pe Rasdaq care dau dividende cu randament mare pentru că sunt companii care, anul trecut, au decis să dea dividende şi au întârziat să le distribuie sau nu le-au mai distribuit deloc", a afirmat Daniel Gavrilă, de la "Egnatia Securities", adăugând: "De obicei, la aceste societăţi, acţionariatul nu este foarte dispersat făcând compania mai puţin atractivă, transparenţa nu este foarte mare şi nici lichiditatea acţiunilor".

Cel mai mare randament al dividendelor oferite de o societate de pe BVB este de 7%, în cazul dividendelor "Aerostar" Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. 1) Vreau si eu un singur exemplu de companie care a hotarat distribuirea de dividende si nu le-a distribuit! Mai ales daca e vorba ds. o societate controlata de vreun SIF. Asa ceva exista nici macar in Romania NU se intampla;

    2) La SEOM ordinele de vanzare+cele de cumparare sunt in valoare de aprox. 2,5 miliarde de lei vechi. Cam ce "calibru" vrea domnul Petrescu? 

    3) Motivul pt. care randamentul e inca asa de mare e ca putini investitori au aceste informatii. Eu de exemplu, daca nu citeam acest articol, n-as fi stiut de oportunitatile mentionate.

    La CNTE data de inregistrare fuse si se duse. 15 martie. Asadar ce relevanta are fraza: "Cotaţia CNTE a crescut, IERI, doar cu 0,71%, la 28,2 lei/acţiune, fiind schimbate doar 72 de titluri" ???

    Pt. conformitate: ieri a fost 29 martie, anul de gratie 2010. 

    Buna.Vreau sa va spun ca la aceste actiuni e bine sa fiti foarte atenti deoarece te bucuri de randament dar dupa data inregistrare dividend este probabilitatea foarte mare sa apara o corectie puternica.Spun ca am patit asta.Aceste actiuni trebuie urmarite pe parcursul anului.

    1. Nu e obligatoriu asa. Uite-te la FRID (Forestind Brodina). A anuntat dividend cat 15% din pret, a crescut la 0.1 (adica +40%) si acolo a ramas, desi data dividend a TRECUT ;)

    ARAX Medias este cel mai vechi colaborator Romgaz Medias, puneti informatiile cap la cap si veti afla cine va fi principalul furnizor de servicii pentru viitoarele depozite de gaz construite de rusi si probabil proiectele Nabuco si Sudstream.Mai mentionez ca societatea are lichiditate mare este top unu pe RASDAQ si se va cota curand la categoria 1 BVB ceea ce induce o explozie a pretului.Daca achizitionatii in perioada aceasta, nu este tarziu, va recomand vanzare la 0.2800 sau mai sus

    si asa...Aerostar Bucuresti zici...?oare e vreo greseala si in procentele alea ?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb