DNA: Arest preventiv pentru omul de afaceri Sorin Strutinsky

Elena Deacu
Anticorupţie / 2 martie 2015

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată sub arest preventiv a omului de afaceri Sorin Strutinsky, apropiat al primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi al fostului şef CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Procurorii îl acuză pe preşedintele CVM Tomis Constanţa, de trafic de influenţă, instigare la săvârşirea de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în cursul anului 2009, Sorin Strutinsky a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu D.A.D.L. (Direcţia Apelor Dobrogea Litoral). În schimbul sumelor de bani pretinse, Sorin Strutinsky, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor D.A.D.L. şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător, suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de suspect, respectiv S.C. New Home Construct S.A., S.C. Mehmetoglu S.R.L., SC Nefermin S.R.L., S.C. Panel Building System S.R.L. şi S.C. CDS Project S.R.L.

Totodată, potrivit procurorilor, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky, urmărind obţinerea foloaselor pretinse anterior, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă i-a determinat pe reprezentanţii societăţii denunţătorului şi pe cei ai S.C. New Home Construct S.A., S.C. Mehmetoglu S.R.L., S.C. Nefermin S.R.L., S.C. Panel Building System S.R.L. şi S.C. CDS Project S.R.L. să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile.

De asemenea, notează DNA, în perioada 2009 - 2013, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanţii aceloraşi societăţi să efectueze, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani, din patrimoniul societăţii beneficiare a banilor publici în patrimoniul următoarelor societăţi: 465.184,63 lei, 430.500 lei în patrimoniul S.C. New Home Construct S.A., 125.315 lei, 161.106,10 lei, în patrimoniul S.C. Mehmetoglu S.R.L., 40.000 lei, 40.000 lei, 4.000 lei, în patrimoniul S.C. Panel Building System S.R.L., 15.476,44 lei, în patrimoniul S.C. CDS Project S.R.L., 5.376 lei, în patrimoniul S.C. Nefermin S.R.L.

În acest mod, banii au fost reintroduşi în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, arată DNA, în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky a pretins de la acelaşi denunţător, o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeaşi societate reprezentată de denunţător, în baza unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa (extinderea unei dane din portul Constanţa). În schimbul sumelor de bani pretinse, acesta, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului. Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ 5.000.000 lei, denunţătorul a renegociat, în data de 11.01.2015, cu Sorin Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10%, la 8%, respectiv de la suma de 500.000 lei, la 400.000 lei.

DNA arată, de asemenea, că în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky a pretins de la denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către aceeaşi societate (ca parte a unui consorţiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa (lucrări de întreţinere pe Canalul Dunărea - Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari). În schimbul sumelor de bani pretinse, Sorin Strutinsky, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului. Consorţiul de firme din care făcea parte societatea denunţătorului a încasat preţul lucrărilor executate (12.744.039 lei şi TVA aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului anterior menţionat. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător, suma de 605.886,80 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii denunţătorului în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de către cel prim menţionat, respectiv S.C. Sisteme Internaţionale De Afaceri S.A., S.C. Panel Building System S.R.L., S.C. CDS Project S.R.L., S.C. Classic S.R.L. şi S.C. New Open Sector S.A. De asemenea, Sorin Strutinsky a primit, în numerar, şi suma 25.000 euro, urmând ca diferenţa de încasat - în cuantum de 112.000 lei, să fie achitată în cursul anului 2015.

În perioada 2013 - 2014, Sorin Strutinsky, urmărind obţinerea foloaselor pretinse anterior, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, i-a determinat pe reprezentanţii societăţilor menţionate să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale.

În perioada 2013 - 2014, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanţii societăţilor comerciale să efectueze, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat bani din patrimoniul firmei denunţătorului, după cum urmează: 36.800 lei în patrimoniul S.C. Sisteme Internaţionale De Afaceri S.A., 103.000 lei în patrimoniul S.C. Panel Building System S.R.L., 35.600,40 lei în patrimoniul S.C. CDS Project S.R.L., 29.981,28 lei în patrimoniul S.C. Classic S.R.L.M., 124.000 lei în patrimoniul S.C. Panel Building System S.R.L., 159.588 lei, în patrimoniul S.C. New Open Sector S.A., 116.917,12 lei către S.C. CDS Project S.R.L..

În acest fel, banii au fost reintroduşi în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În cursul anului 2013, acelaşi inculpat a pretins suma de aproximativ 1.600.000 euro de la denunţător, reprezentând un procent de 6% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea denunţătorului (parte a unui consorţiu), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa (modernizare ecluze - echipamente şi instalaţii). În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor C.N. Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului, faţă de consorţiul respectiv. În anul 2015, Strutinsky Gabriel Sorin a mai pretins şi suma de 202.500 lei (care reprezintă 6% din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375.179 lei).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile şi imobile (în valoare totală de 1.305.912 lei şi 6.844 euro), proprietatea inculpatului Sorin Strutinsky, până la concurenţa sumei de 1.892.844,97 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb