DNA: Toni Doboş îşi recunoaşte vinovăţia în dosarul "Valiza"

A.C.
Anticorupţie / 18 decembrie 2014

Procurorii DNA au sesizat instanţa de judecată privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei a lui Anton Doboş, manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În perioada 04.05.2008 - 07.05.2008, Doboş l-a ajutat pe George Becali prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal de la clubul de fotbal Universitatea Cluj.

Acestea constau în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. 1907 Cluj, din data 07.05.2008.

"În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Doboş Anton a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni", mai arată sursa citată.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii DNA au început în octombrie urmărirea penală faţă de Doboş.

Prin rechizitoriul din 16 decembrie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a lui George Becali pentru dare de mită, precum şi a lui Teia Sponte pentru complicitate la dare de mită

"Referitor la aceste infracţiuni, importante pentru prezentul dosar, în cuprinsul rechizitoriului, în fapt s-a reţinut că Becali George, în calitate de finanţator şi acţionar al F.C. Steaua Bucureşti S.A. a oferit, în perioada 04.05.2008 - 07.05.2008, suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I (aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind < Statutul şi Transferul jucătorilor de fotbal >, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. - 1907 Cluj din 07.05.2008, iar inculpatul Sponte Teia l-a sprijinit pe inculpatul Becali George, prin aceea că, în perioada 06.05.2008 - 07.05.2008, s-a deplasat la Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 de euro, pentru a garanta astfel atât existenţa banilor, cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului din 07.05.2008", se arăta în rechizitoriul procurorilor.

Prin decizia din 4 iunie 2013, pronunţată de Completul de cinci Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Becali şi Sponte au fost condamnaţi definitiv.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb